Cărţile pentru copii…de câte ori nu le-am dat la o parte, considerându-le potrivite doar pentru prichindeii care nu cunosc decât latura roz şi dulce a vieţii? Sunt însă autori care au ştiut să ne arate că primii ani de viaţă sunt mai mult decât par la prima vedere, că au maturitate ascunsă printre frânturile de inocenţă, o profunzime pe care mulţi adulţi au pierdut-o. Se spune că pe copii nu poţi să îi minţi, că ei percep lucruri ascunse ochiului miop al celor mari. Sunt exact motivele pentru care îţi prezentăm în rândurile de mai jos citate profunde din cărţile pentru copii, care te pot inspira la orice vârstă.

10 citate din cărţile pentru copii, care te vor inspira la orice vârstă„Limpede nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.” („Micul prinţ”, Antoine de Saint-Exupéry).

Mica bijuterie a scriitorului e plină de astfel de pilde de înţelepciune, care te vor ului prin profunzimea lor, atât de simplă în aparenţă. Dacă nu ai citit încă această capodoperă a literaturii atunci când erai mic, este momentul să o faci acum, iar dacă ai făcut-o, tot te invităm să revii la ea, deoarece o vei privi cu alţi ochi.

„Nu înţeleg nici eu, nu mai mult ca tine, dar dacă am învăţat ceva, este că nu trebuie să înţelegi lucrurile pentru ca ele să existe”. („O buclă în timp”, Madeleine L’Engle).

„Crede şi nu cerceta” ţi-a dat mereu bătăi de cap? Ei bine, noi considerăm că acest citat plin de profunzime din cărţile pentru copii exprimă mult mai frumos aceeaşi idee, că sunt lucruri pe care nu le vom putea poate niciodată pătrunde cu mintea noastră.

„Nu e nimic mai dulce în această lume tristă decât sunetul glasului cuiva care te iubeşte, care te strigă pe nume” („Povestea lui Despereaux”, Kate DiCamillo).

Parcă niciodată iubirea nu a fost mai frumos descrisă decât într-o carte de copii, şi parcă nicăieri vocea ei nu a fost mai dulce ca în povestea şoricelului îndrăgostit de muzică şi poveşti.

10 citate din cărţile pentru copii, care te vor inspira la orice vârstă„Ce zi e azi? întrebă Winnie the Pooh. „E azi”, guiţă Piglet. „Ziua mea preferată”, spuse Pooh.” („Winnie the Pooh”, A.A. Milne).

Totul e o mică minune, numai bună de descoperit la vârsta copilăriei, dar ca adulţi suntem nevoiţi să reînvăţăm valoarea lui „trăieşte clipa!”. A.A. Milne a spus-o mai bine ca oricine, într-un citat profund din cărţile pentru copii, care ne impresionează la orice vârstă.

„Ei bine, uneori ajung să cred în cel puţin şase lucruri imposibile înainte de micul-dejun”. („Alice în Ţara Minunilor”, Lewis Carroll).

Lumea celor mici e mică de magie, dar încercăm să reţinem o parte din ea la vârsta adultă. Să crezi în imposibil e chiar esenţa evoluţiei noastre, ca specie, şi trebuie să recunoşti că numai Lewis Carroll o putea spune atât de bine!

 „Căci ceea ce vezi şi auzi depinde în mare măsură de locul în care te afli. Depinde de asemenea de felul de om care eşti.” („Cronicile din Narnia: Nepotul magicianului”, C.S.Lewis).

Toate operele lui C.S. Lewis sunt o colecţie de citate, dar parcă nicăieri nu am regăsit mai multă înţelepciune şi adevăr ca în rândurile de mai sus.

10 citate din cărţile pentru copii, care te vor inspira la orice vârstă„Priveşte cu ochi scânteietori toată lumea din jurul tău, deoarece cele mai mari secrete sunt întotdeauna ascunse în cele mai improbabile locuri. Cei care nu cred în magie nu o vor găsi niciodată”. („The Minpins”, Roald Dahl).

Citatul plin de profunzime al unuia dintre cei mai mari scriitori de cărţi pentru copii al tuturor timpurilor nu are cum să te lase indiferent, orice vârstă ai avea.

„În momentul în care te îndoieşti că poţi zbura, încetezi definitiv să zbori” („Peter Pan”, J.M. Barrie).

Tot ce trebuie să faci e să crezi, ca să poţi reuşi: e un îndemn spus şi răspuns în întreaga literatură motivaţională. Dar parcă nu te pătrunde cu adevărat semnificaţia sa, până ce nu îl citeşti în probabil cea mai faimoasă carte pentru copii.

„Fericirea poate fi găsită şi în cele mai negre timpuri. Trebuie doar să îţi aminteşti să aprinzi lumina”. („Harry Potter”, J.K. Rowling).

Nicicând nu au avut vorbele lui Dumbledore o însemnătate mai mare decât în prezentul nostru turbulent!

10 citate din cărţile pentru copii, care te vor inspira la orice vârstă„Ai fost prietenul meu. Doar acest lucru în sine e ceva extraordinar” („Pânza Charlottei”, E.B. White)

Ar fi atât de trist să uităm la orice vârstă valoarea prieteniei, dar din fericire autoarea „Charlotte’s Web” e aici să ne-o reamintească, printr-un citat din cărţile pentru copii plin de profunzime.

Ţi-au plăcut alegerile noastre? Cu ce exemple ai putea completa colecţia de citate profunde din cărţile pentru copii, care te pot inspira la orice vârstă?