Pentru cei care iubesc opera şi personalitatea atât de complexă a scriitorului şi istoricului religiilor Mircea Eliade sunt puţine lucrurile cu caracter neaşteptat legate de viaţa acestuia. Autorul „Nopţii de Sânziene” a fost întotdeauna generos cu cititorii săi şi le-a împărtăşit în romane sau în „Memorii” aspectele cele mai intime ale trăirilor sale. Mai jos sunt 10 lucruri ştiute sau mai puţin ştiute despre Mircea Eliade, pe care ne-am bucura să le parcurgem împreună, fie şi numai ca pretext pentru a ne aminti de una dintre cele mai strălucite minţi ale culturii române dăruite lumii întregi.

  1. Există multe controverse legate de data naşterii lui Mircea Eliade. Mircea Handoca, istoric literar şi unul dintre cei mai avizaţi editori ai operei lui Eliade, menţiona ca dată a naşterii acestuia 28 februarie 1907 pe stil vechi, dată căreia îi corespunde 13 martie pe stilul nou. Însă scriitorul şi istoricul religiilor afirma că s-a născut pe 9 martie 1907. Bryan Rennie, cunoscut cercetător al operei scriitorului român, spunea că aceasta se datora obiceiului familiei lui Eliade de a-i sărbători ziua de naştere de celebrarea religioasă a celor 40 de mucenici pe 9 martie şi astfel scriitorul a ajuns să o adopte și ca dată a naşterii.
  2. Femeile importante din viaţa lui Mircea Eliade şi poveştile sale de dragoste intense şi, în mai multe rânduri, dramatice au stârnit un uriaş interes publicului. Iubirea interzisă dintre Eliade şi Maitreyi – care la prima vedere i s-a părut scriitorului urâtă – avea să devină subiectul unui bestseller internaţional. La fel de cunoscută, prin intermediul lui Mircea Handoca, este şi scrisoarea dură a lui Surendranath Dasgupta, tatăl lui Maitreyi, către Eliade, care se încheie astfel: „Te rog să nu fii inoportun, încercând să te explici şi adăugând astfel minciuni la depravatul dumitale caracter”. Milioane de oameni din lumea întreagă au trăit alături de protagoniştii celebrului roman povestea de dragoste dintre Maitreyi şi Eliade şi bineînţeles, datorită vieţii şi operei sale şi-au făcut o idee asupra caracterului lui Eliade. Prima soţie a scriitorului, Nina Mareş, pe care acesta a ales-o în detrimentul relaţiei cu actriţa Sorana Țopa moare de cancer pe când scriitorul se află la Lisabona. Eliade avea să întâlnească marea sa iubire, pe Christinel Cotescu, la 10 ani de la dispariţia primei sale soţii. „O priveam şi o ascultam fermecat, dar nu-mi dădeam seama ce se întâmplă cu mine, nu ştiam că suntem ursiţi unul altuia…”
  3. Andrei Oişteanu, autor al cărţii „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”, este de părere că, între multe alte nume celebre ale culturii române şi Eliade a avut experienţe cu substanţe psihotrope. Studiind tehnicile extazului şi urmările consumului de plante psihotrope în diferite culturi, Eliade a încercat el însuşi efectele acestora în experienţele trăite în cartierul chinezesc din Calcutta. De altfel, într-o scrisoare a lui Mircea Eliade către Emil Cioran, amintită tot de Andrei Oişteanu, în momentul când filozoful se plânge de o criză gravă de melancolie, Eliade îi replică: „Dar pe tine ce te-a apucat? Nu ai vreun opium la îndemână?”.
  4. Despre uluitoarea generozitate a lui Mircea Eliade îşi aduc aminte toţi cei care l-au cunoscut. Casa sa era întotdeauna deschisă şi mulţi dintre românii ajunşi în Statele Unite au găsit un sprijin în persoana scriitorului. Mulţi au şi profitat de el. Christinel Eliade îşi amintea că, la mesele la restaurant împreună cu prietenii, sub un pretext oarecare, scriitorul dispărea şi plătea nota pe furiş. Aceasta pentru ca nimeni să nu observe bacşişul uriaş pe care obişnuia să îl lase chelnerilor.
  5. Deşi buni prieteni până la sfârşitul vieţii, Mircea Eliade şi Emil Cioran au avut o perioadă de câţiva ani în care s-au „războit” public în presa vremii. Motivul a fost frumoasa actriţă Sorana Țopa, fostă iubită a lui Eliade şi părăsită de acesta pentru a rămâne cu cea care avea să-i devină prima soţie, Nina Mareş. Suferinţa Soranei l-a impresionat pe Cioran, care a fost o vreme confidentul, iar apoi iubitul actriţei, dar şi cel care l-a atacat dur pe Eliade.
  6. Ştefan Pleșoiu, cel care a avut şansa de a petrece şapte ani alături de Mircea şi Christinel Eliade, a povestit în mai multe rânduri despre dragostea şi dorul de ţară care-l sfâşiau pe scriitor. Spre deosebire de Cioran, care vorbea în general franceza pentru a nu-şi pierde exerciţiul de a scrie în această limbă, soţii Eliade vorbeau acasă româneşte. Deşi a avut posibilitatea de a veni în ţară chiar şi în timpul regimului comunist, scriitorul a refuzat, pentru a nu trăda principiile celor din generaţia sa, dintre care mulţi au sfârşit în închisori din motive politice. Însă Eliade a refuzat ani la rând şi cetăţenia americană. A acceptat-o într-un final, la vârsta de 74 de ani și la insistenţele senatorului Charles Percy, cu care era prieten. Senatorul a reunit Congresul de urgenţă şi a cerut aprobarea cetăţeniei americane pentru Mircea Eliade pentru merite deosebite. Iar acest lucru a fost aprobat în cel mai scurt timp posibil.
  7. Cel care s-a referit la istoricul religiilor respectat în mediile academice din lumea întreagă folosind formula „Eliade – omul fără destin” a fost chiar prietenul său Emil Cioran. Reacţia dură şi extrem de subiectivă a filozofului exprimată într-un articol din „Vremea” se datorează faptului că Eliade tocmai se despărţise de Sorana Țopa. Suferinţa acesteia l-a făcut pe Cioran să-l atace public pe Eliade, care nu i-a rămas dator filozofului, deşi, în principiu, scriitorul nu voia să se angajeze în astfel de dispute şi considera că la orice atac cel mai bun răspuns este chiar creaţia sa.
  8. Pasiunea pentru cărţi şi lectură l-a însoţit tot timpul vieţii pe Eliade, deşi scriitorul recunoaşte că în primul an de şcoală nu prea înţelegea la ce foloseşte alfabetul. „Citeam ce-mi cădea în mână, romane în fascicole, Sherlock Holmes, Psaltirea, Cheia visurilor şi citeam pe ascuns, în fundul grădinii, în pod, în pivniţă”. „Eram devorat de o curiozitate precoce şi fără margini, voiam să citesc tot” mai spune scriitorul în „Memorii”. În momentul când a suferit accidentul vascular care i-a grăbit sfârşitul, Eliade recitea „Exerciţii de admiraţie” a bunului său prieten Emil Cioran. Chiar şi în ultima clipă a vieţii, pe patul de spital, istoricul religiilor avea alături de el ochelarii şi o carte.
  9. După cum povesteşte Ioan Petru Culianu, ultimul său gest înainte de a-şi pierde cunoştinţa definitiv a fost o impresionantă declaraţie de recunoştinţă şi iubire, fără cuvinte, pentru cea care i-a fost alături până la sfârşit – Christinel Eliade. Scriitorul a pus verigheta sa alături de cea a soţiei şi a încercat să-i ducă mâna la buze pentru a o săruta. Acesta a fost modul în care Eliade şi-a luat rămas bun de la marea iubire care l-a însoţit până la finalul vieţii.
  10. Deşi surprinzător pentru mulţi dintre apropiaţii săi, una dintre ultimele dorinţe ale lui Mircea Eliade a fost aceea de a fi incinerat. Unii au considerat că acesta este un ultim omagiu adus culturii şi tradiţiei indiene. Alte persoane nu au acceptat alegerea scriitorului şi au preferat să creadă că decizia nu i-a aparţinut. Însă istoricul religiilor a explicat unora dintre apropiaţii săi că nu poate accepta ideea de a fi îngropat într-un pământ străin.

Care este acel moment al vieţii lui Eliade la care vă gândiţi cu cea mai mare plăcere?