Suntem convinși că o bună parte a celor care citesc aceste rânduri au un oarecare regret că vara a ajuns la final. Copiii au început școala, adulții s-au reîntors la treabă, fără perspectiva prea apropiată a unei vacanțe. Cu toate acestea (sau în ciuda lor) și toamna are frumusețea ei, pe care ar fi păcat să o trecem cu vederea. Vin zile ploioase. Ei, și? Sunt numai bune pentru citit o carte frumoasă, într-o atmosferă „hygge”, cu o cană cu ceai aburind în mână sau poate un pahar cu vin. Toamna e frig și înnorat. Ei, și? Cu o stare de spirit luminoasă depășim acest inconvenient. Dar, în fond, ideea nu este să sfidăm vremea de afară, ci să ne armonizăm cu ea, pentru că, iată, fiecare anotimp pare să invite la anumite stări de spirit. Și, așa cum vara este anotimpul solar, care ne îmbie la optimism, toamna este meditativă, romantică, introspectivă. Iată 3 cărți care vă ajută să intrați în atmosfera toamnei.

Cu siguranță toamna este unul dintre anotimpurile preferate de spiritele meditative, de cei care au o înclinație naturală pentru cercetarea marilor întrebări ale vieții. O carte potrivită pentru toți aceștia este volumul „Suflete cusute. Un ghid despre sens, speranță și vindecare” de Anne Lamott. Autoare de beletristică, dar și de scrieri nonfictive, Anne Lamott și-a câștigat un loc pe „California Hall of Fame” și a devenit una dintre cele mai importante voci ale literaturii americane a ultimelor decenii mai ales prin volumele nonfictive, puternic influențate de evenimente din viața scriitoarei. „Suflete cusute” este o carte care ne captează atenția și prin abordarea realistă, lipsită de clișeele foarte populare astăzi. Anne Lamott nu ne îndeamnă să „gândim pozitiv” în mijlocul unei catastrofe din viața personală sau cea a comunității în mijlocul căreia trăim. Ba dimpotrivă, „viața este haotică, frumoasă și imposibilă”, ne spune scriitoarea. În acest ghid „despre sens, speranță și vindecare”, Anne Lamott apelează la propria ei experiență și destăinuie cititorilor cum a procedat în momentele când viața i-a fost proiectată în haos, când, petic cu petic, a trebuit să-și recompună, să-și coasă delicata țesătură sufletească pentru a merge mai departe. „Dacă te concentrezi pe imaginea de ansamblu, cusăturile nici nu se văd” spune Lamott. Cu un umor discret și detașare, scriitoarea americană amintește anumite episoade din viața ei: copilăria într-o familie foarte creativă (tatăl ei a fost tot scriitor), dar alcoolică, pierderea prematură a celei mai bune prietene, boala tatălui, experiența de mamă singură. Cum începem reconstrucția personală după un eveniment devastator, cum devenim din nou un întreg după ce am fost pulverizați în milioane de particule, cum ne regăsim pacea? Argumentația lui Anne Lamott este inteligentă și persuasivă, pentru că nu ne îndeamnă să ne autoamăgim, ci să salvăm ce se poate: „Facem ce putem, cât de bine putem”.

O carte care ne va lumina zilele de toamnă și ni le va face mai frumoase este „Arta ca terapie” scrisă de filozoful și eseistul Alain De Botton și istoricul John Armstrong. Adevărată pledoarie pentru artă construită dintr-o perspectivă interesantă, „Arta ca terapie” este un volum cu o realizare grafică de excepție, care conține mai mult de 150 de ilustrații mai mult sau mai puțin celebre, așadar, o carte care poate reprezenta un cadou inspirat pentru cei dragi! Pe lângă aceasta, Alain de Botton și John Armstrong propun cititorilor un experiment interesant: arta poate fi nu doar un obiect al contemplației, ci și un mod de a trăi, de a ajunge la noi înșine, de a ne exprima și a relaționa cu ceilalți. Capitol cu capitol, autorii detaliază, în mod foarte aplicat, funcțiile artei – aceea de aducere aminte, de purtătoare de speranță, de reechilibrare și sprijin în suferință, dar și arta ca modalitate de modelare a personalității și apreciere. „Buna dispoziție este o realizare, iar speranța este ceva care merită sărbătorit”, spun autorii. Din punctul acestora de vedere, optimismul și nu talentul este ingredientul esențial al succesului, pentru că „putem fi condamnați nu de lipsa talentului, ci de lipsa speranței”. Cum ne poate ajuta o operă de artă în modelarea stărilor sufletești? Autorii iau în discuție, spre exemplu, pictura „Dansatorii” a lui Henri Matisse (redată în carte) pentru a exemplifica modul „cum ar putea arăta speranța”. Imaginea dinamică, plină de optimism, o celebrare a vieții „ne conectează cu acea latură a noastră veselă, lipsită de griji, care ne ajută să gestionăm inevitabilele respingeri și umilințe” consideră autorii. Arta devine astfel nu numai terapie pentru privitor, ci și magistru al unei vieți trăite în umbra frumosului.

Tradus în 32 de țări și aflat peste o sută de săptămâni în top bestseller „New York Times”, controversatul roman al lui Azar NafisiCitind Lolita în Teheran” este o carte care merită descoperită în această toamnă – pentru cei care nu au făcut-o deja. Mai mult decât un volum memorialistic, „Citind Lolita în Teheran” este o carte despre literatură ca fereastră spre libertate, în țări în care femeile nu se bucură de prea multe libertăți. Azar Nafisi spune povestea anilor în care a predat literatura la Universitatea din Teheran, în Republica Islamică Iran. Autori precum Jane Austen, Scott Fitzgerald, Henry James sau Vladimir Nabokov – titani ai literaturii pentru noi – sunt subiect de controversă politico-religioasă în universitatea iraniană. Azar Nafisi invită șapte studente la ea acasă, înființând un club de lectură unde se citesc romanele scriitorilor occidentali. Autoarea ne introduce astfel în lumea din spatele vălului islamic, pe care o cunoaște atât de bine din propria experiență de viață – o incursiune interesantă pentru cititori, care rar au ocazia de a afla astfel de mărturii. Iar unele dintre ele ne pot lăsa în stare de perplexitate. Iată cum este judecat – în sensul propriu – personajul Gatsby din romanul „Marele Gatsby” de F. Scott Fitzgerald: „Gatsby este necinstit, strigă el, cu vocea subţiată. Îşi câştigă banii pe căi ilegale şi încearcă să cumpere dragostea unei femei măritate. Această carte ar trebui să reprezinte visul american, şi atunci, ce fel de vis este acesta? Sugerează cumva autorul că este necesar ca noi toţi să fim adulterini şi bandiţi? Americanii sunt decadenţi şi în declin, tocmai datorită acestui vis al lor. Se duc la fund! Aceasta este ultima suflare a unei culturi pe moarte!” Dincolo de faptul că aflăm detalii despre viața femeilor din Iran, autoarea provoacă și la dezbateri despre moralitatea în artă și libertatea spre care invită literatura, atunci când orice alte forme de libertate au fost îngrădite.

Voi ce cărți aveți pe lista de lectură în această toamnă?