O lege nescrisă a tuturor celor care iubesc să citească cere ca atunci când descoperi o carte bună să o împărtășești și cu ceilalți. Deși presupune solitudine, lectura nu este o activitate egoistă. Ne bucurăm alături de autorii care ne invită să pășim în lumile minunate create de ei și vrem să facem acest lucru însoțiți de cât mai mulți prieteni. Iar la întrebarea „Ce citim în concediu?” vă putem sugera 3 titluri de cărți care, din punctul nostru de vedere, nu trebuie ratate!

Un thriller cu o structură foarte complexă, ce îmbină elemente psihologice, observație socială și reconstituirea istorică a atmosferei unui sat din Scoția secolului al 19-lea este „Un proiect sângeros”, cel de-al doilea volum publicat de Graeme Macrae Burnet, roman finalist al „Man Booker Prize” în 2016.

Tânărul Roderick Macrae, în vârstă de șaptesprezece ani este arestat după ce ucide cu sânge rece trei persoane din satul Culduie și nu face niciun efort să nege fapta. Triplul asasinat este de o cruzime înfiorătoare și, chiar dacă încă de la începutul romanului criminalul este dezvăluit, provocarea lansată de autor cititorilor este aceea de a pune cap la cap informațiile contradictorii, provenite din multiple surse, care constituie complicatul puzzle al scenei crimei.

„Un om nu poate citi în mintea altuia mai mult decât ar putea să vadă în interiorul unei pietre” spune unul dintre personajele romanului. Autorul ne precizează că mărturiile adunate în roman sunt „Documente legate de Cazul lui Roderick Macrae”, iar cititorii sunt invitați să realizeze munca unui criminalist, să descopere motivația crimelor sângeroase săvârșite de tânărul scoțian. „Îl știu pe Roderick Macrae de când era mic. În general mi s-a părut un copil drăguț, iar mai târziu, un tânăr politicos și binevoitor” este declarația unei doamne din Culduie. „Nu există nicio îndoială că era un băiat ciudat, dar dacă era astfel de la natură sau dacă ajunsese așa din cauza necazurilor prin care trecuse familia lui, nu sunt eu în măsură să spun. Oricum, dovada faptelor sale nu-l arată prea sănătos la cap” e de părere zidarul Murchison. Pastorul satului observă că a existat întotdeauna „o putreziciune” în tânărul Macrae.

Însă profesorul Gillies vorbește despre „superioritatea academică” a acestuia, de înzestrarea intelectuală deosebită. Relatările sătenilor și cea a făptașului, evaluarea medicală și cea psihologică schimbă constant perspectiva asupra faptelor. Cititorul este pus în fața unei situații complexe ca însăși viața, căreia trebuie să-i facă față de unul singur, să o înțeleagă, pentru că naratorul este, de fiecare dată, unul extrem de subiectiv. Am putea să-l suspectăm pe tânărul Roderick Macrae de imbecilitate morală, însă comentariile sale din celula unde este închis sunt cât se poate de rezonabile. Acesta se referă la absurditatea faptului că doar o crimă i-a făcut pe oameni să-l trateze ca pe un gentleman. Să fie violența extremă singura cale pe care Macrae a găsit-o pentru a protesta împotriva unei lumi care nu-i prețuiește viața? „Un proiect sângeros” oferă cititorului nu numai plăcerea de a citi un roman excepțional, ci și satisfacția de a fi pus cap la cap piesele acestui complicat puzzle.

O carte de neratat, pe care o vom citi când amuzați, când reflexivi, când cu lacrimile în ochi însă întotdeauna cu interes este „Cu mintea mea de femeie” a Mihaelei Miroiu, o colecție de texte prin care istoria personală a autoarei se împletește cu cea socială, surprinzând în același timp imaginea României comuniste și a celei postrevoluționare. Profesor universitar la SNSPA, teoreticiană a curentului feminist în România, Mihaela Miroiu evocă amintiri ale unor întâmplări din viața sa cu relevanță pentru devenirea sa spirituală. „Revalorizarea filosofică a femeiescului”, obiectivul său ulterior de a armoniza viziunea asupra lumii, de a o completa cu bogăția adusă de elementul feminin are rădăcini adânci în copilăria autoarei.

În capitolul „Preoteasa”, scriitoarea amintește un episod, care poate să ni se pară nouă, astăzi, straniu. Preoteasa satului are obiceiul „condamnabil” de a citi, pe ascuns, în privată, romane, poezie și cărți istorice. „Când preoteasa citește, pierde vremea degeaba și îi intră gărgăuni în cap. Așa cred ei” – ei adică cei dominați de mentalitatea masculină a satelor românești de la sfârșitul anilor 50. Părintele satului are însă voie să se dedea activității subversive a cititului pentru că „e preot și e bărbat, mai ales e bărbat. El poate să citească ce vrea și când vrea. Pentru o femeie de la țară e mare rușine să stea aiurea cu o carte în mână. Ea trebuie văzută făcând mereu ceva, cu mâinile ei. De stat, stai când ești bolnavă. Ei cred că cititul le smintește pe femei și le mai face și leneșe pe deasupra. La bărbați e altceva. Cei cu o carte sau cu un ziar în mână sunt respectați.”

Un alt portret impresionant, revelator pentru mentalitatea dominantă a satului românesc din anumite epoci istorice, este cel al bunicii Filofteia, persoană atât de inteligentă și fermecătoare încât autoarea mărturisește: „Îmi venea să mă fac filofteie la bătrânețe”. La cei peste 80 de ani, bunica Filofteia are o singură amărăciune și neîmplinire în viață. „Poți pierde tot ce ai într-o clipită, da’ dacă știi să citești, atunci îți rămâne ceva pe lumea asta, atâta cât îți rămâne lumina ochilor. Pe mine nu m-a lăsat taica să mă duc la școală, nu m-au lăsat nici măcar să învăț singură literele. Așa erau vremurile. Ziceau oamenii că fetele care știu să scrie fac lucruri pe ascuns. Și orice face o femeie pe de-ascuns nu poate să fie decât un lucru rău și păcătos”. Personajele evocate de autoare sunt vii, pline de culoare și au forța ca, prin câteva detalii semnificative, să creioneze mentalități ale unor epoci. Imaginile create, cu o mare încărcătură emoțională, pe care cititorul o va resimți din plin, conturează și traseul spiritual al autoarei – fără patimă sau ton de harță, ci cu umor și o profundă înțelegere a  perspectivei noi pe care o deschide „revalorizarea filozofică a femeiescului“.

Un roman cutremurător, liric prin tema sa, îndemnând la meditație, dar și dur, „Amurgul marinarului” al lui Yukio Mishima este o carte pe care nu trebuie să o ratăm. Povestea imaginată de scriitorul japonez de trei ori nominalizat la premiul Nobel pentru literatură cuprinde multiple chei de interpretare. O putem considera o alegorie a morții, înțeleasă în plan spiritual ca ratare a propriului destin.

Pe de altă parte, „Amurgul marinarului” este și o carte a contrastelor celor mai variate – vară și iarnă, uscat și mare, izolare și socializare, glorie și negarea oricăror valori. Complexitatea vieții umane, conflictul între ideal și real sunt analizate din perspectiva celor trei personaje principale – marinarul Ryuji Tsukazaki, Fusako Kuroda, văduvă și singurul părinte al lui Noboru, fiul ei care depășește dificila perioadă dintre copilărie și adolescență. Relația amoroasă în care se implică chiar după prima întâlnire Tsukazaki și Fusako este acceptată de Noboru cu entuziasm, la început.

Învăluit într-o aură de mister, idealizat de adolescent, marinarul este acceptat pentru toate poveștile cu și despre mare pe care le poartă cu sine. Noboru, care este poreclit „Numărul 3” în gașca de șase băieți din care face parte, nu poate să-i ierte însă lui Tsukazaki „slăbiciunea” de a se fi îndrăgostit de mama sa. Prins ca un albatros între uscat și mare, trădându-și propriul destin, marinarul trebuie să plătească pentru aceasta. Bineînțeles, Numărul 3 este cel care va decide în ce mod.

Ce cărți ați plănuit să luați cu voi în concediu?