Deși este cea de-a treia lună din an, zilele de Mărțișor ne aduc în suflet speranța unui nou început. Primăvara nu este departe, zilele vor fi din ce în ce mai lungi și însorite. Curând ne putem face planuri să petrecem cât mai mult timp în aer liber. Natura va începe timid să-și etaleze întreaga frumusețe, iar noi vom simți nevoia să o imităm. Acestea sunt zile când, mai mult ca oricând, dorim să ne înnoim, să ne răsfățăm. O putem face cu o haină nouă, cu un buchet de flori de primăvară sau, de ce nu, cu o carte frumoasă, pe care s-o asociem cu acest nou început. Mai jos sunt sugestiile noastre de lectură, 3 cărți de citit în prima lună a primăverii. Sperăm să vă facă plăcere.

O carte care sigur ne va face zilele de început de primăvară mai frumoase este ultimul roman publicat de Elif Shafak, „Cele trei fiice ale Evei”. Toți cei care au citit „Bastarda Istanbulului” sau „Cele patruzeci de legi ale iubirii” (ca să menționăm doar două dintre cele mai populare romane ale autoarei turce) au așteptat cu nerăbdare și acest volum, iar încrederea nu le-a fost înșelată nici de această dată. Cu o acțiune situată în zilele noastre, Elif Shafak reușește să reușește să armonizeze în această carte o varietate de teme, tot atâtea aspecte dureroase ce țin de viețile femeilor din Turcia. Toleranța și fanatismul religios, terorismul și modul cum sunt priviți musulmanii după evenimentele din 11 septembrie 2001, dragostea și statutul femeii musulmane sunt aspecte ale poveștii din „Cele trei fiice ale Evei”. Peri, personajul principal, o femeie frumoasă și bogată, căsătorită, este atacată în trafic de un hoț, care îi fură poșeta. După o încercare disperată de a o recupera și cu riscul unor agresiuni mai grave, Peri își recuperează poșeta și, inspectându-i conținutul, descoperă o fotografie Polaroid veche, de pe vremea studenției la Oxford, o fotografie care o înfățișează alături de alte două tinere și profesorul lor. Acest episod aduce în lumina memoriei un secret păstrat cu grijă, dar și câteva tipuri de personaje foarte interesante. Un trecut pe care-l credea îngropat se intersectează cu prezentul, aducând în amintirea eroinei lui Shafak momente ale copilăriei sale, petrecute lângă o mamă ultracredincioasă și un tată sceptic, apoi studenția la Oxford. Cele trei prietene – Peri, Shirin şi Mona sau Păcătoasa, Credincioasa şi Nehotărâta, cum le numea Peri – sunt toate musulmane, iar cele trei porecle sintetizează perfect modul cum se raportează la religie. Profesorul Azur este o figură de care Peri este fascinată și care, prin discursul său magnetic, are puterea de a tămădui răni sufletești din trecutul tinerei. Însă, un eveniment esențial se petrece la Oxford și înțelegându-l ne explicăm și evoluția lui Peri – de la tânăra studentă idealistă, la mama și soția cu un simț al datoriei atât de accentuat, care va deveni, peste ani.

Bestseller New York Times, „Porecla”, romanul scriitoarei de origine indiană Jhumpa Lahiri, câștigătoare a Premiului Pulizer este o altă carte pe care avem ocazia să o descoperim cu bucurie în prima lună a primăverii. Și aceasta pentru că ne oferă oportunitatea de a citi (pe nerăsuflate) o poveste cu parfum bengalez despre identitate și ciocnirea a două civilizații, despre tradiție și modernitate. Romanul lui Jhumpa Lahiri este și o incursiune în exotica lume indiană, cu obiceiurile sale specifice, atât de greu de înțeles pentru civilizațiile vestice. Însă, așa cum spune unul dintre personaje, „pentru  asta  există  cărţi (…). Să  călătoreşti  fără  a  te  mişca  un centimetru”. Ceea ce seduce în primul rând la romanul „Porecla” este stilul autoarei, care „curge” într-un ritm atât de natural încât cartea este cu greu lăsată din mână. Îi cunoaștem întâi pe Ashima și soțul ei, Ashoke, un indian care studiază pentru un doctorat, la Boston. Ashima își cunoaște soțul abia după logodnă, însă îl urmează fără împotrivire în țara străină „în care nu este ruda nimănui, în care ştie atât de puţine, în care viaţa pare atât de nesigură şi de meschină”. Și tot aici aduce pe lume un băiat, care, din cauza unui obicei bengalez și incapacității societății americane de a-l înțelege, ajunge să poarte până la adolescență „numele de alint”. Scriitoarea explică: „Numele de alint sunt rămăşiţe permanente ale copilăriei, un lucru care să amintească de faptul că  viaţa  nu  este  întotdeauna  atât  de  serioasă,  de  formală,  de  complicată.  Să  amintească,  de asemenea, că un om nu este aceeaşi persoană pentru toată lumea. (…) Orice nume de alint este însoţit de un nume bun, de un bhalonam, pentru a fi identificat în lumea exterioară. Prin urmare, numele bune sunt trecute pe plicuri, pe diplome, în cărţile de telefon şi în toate locurile publice”. Cum scrisoarea prin care bunica trebuia să stabilească „numele bun”, cel oficial al copilului se rătăcește, micul Ganguli va purta doar „numele de alint” Gogol (cu puternice semnificații pentru tată). Autoarea urmărește procesul dificil de maturizare și asimilare într-o nouă cultură și civilizație al lui Gogol, devenit Nikhil Ganguli, prin schimbarea numelui. Însă, în concepția bengaleză, fiecare nume include în el și un destin. Pendulând între două lumi fără a aparține în mod real vreuneia dintre ele, Nikhil Ganguli va trebui să parcurgă o evoluție lentă și uneori dureroasă pentru a-și descoperi adevărata identitate.

Stilul lui Tracy Chevalier are o magie aparte. Atmosfera romanelor sale, construită din detalii istorice precise, fără a etala ostentativ titanica muncă de documentare, captează cititorii în universul fictiv. Este și cazul romanului „La marginea livezii”, care prezintă istoria familiei Goodenough pornită în căutarea unui „tărâm al făgăduinței”, în Ohio. Cutuma coloniștilor spune clar că cel care a reușit să smulgă rodul pământului devine și proprietar al terenului pe care s-a așezat. Dorința lui James Goodenough este să reușească să cultive o livadă de 50 de meri în ținutul atât de puțin prietenos din Black Swamp. Pasiunea lui James se dovedește insuficientă pentru a împlini acest vis, iar familia sa va plăti cu multă suferință îndârjirea lui. Pentru Sadie, soția lui James, merii devin un simbol al ostilității locului în care au ajuns să trăiască – un ținut mlăștinos, departe de civilizație, care răpește aproape an de an viața unui copil al său. Și tot în ei își găsește o oarecare alinare – mai precis în cidrul produs din mere. Autoarea urmărește și destinul lui Robert, fiul care împărtășește dragostea pentru copaci a tatălui său. Robert pleacă la celălalt capăt al tării, pe urmele căutătorilor de aur, însă dragostea față de arbori pe care James i-a sădit-o în suflet începe în timp să dea roade. „La marginea livezii” este un roman care reconstituie din detalii istorice pline de culoare viața unei familii americane din prima jumătate a secolului al 19-lea. Speranță și visuri năruite și renăscute, dragoste și ură, măreție și decadență, destine frânte și vieți care își croiesc cu răbdare un drum propriu – la fel ca semințele care rodesc în timp – sunt conturate în acest roman care seduce prin atmosferă și sensibilitate.

Voi ați citit vreuna dintre aceste cărți? Sunt scriitoarele prezentate printre favoritele voastre?