Să împrumuți din cărțile tale și altora, să le dăruiești sau pur și simplu să le dai mai departe este un gest de mare generozitate. O carte bună trebuie să ajungă în mâinile și sub privirile a cât mai mulți oameni. Probabil că bibliofilii, cei care iubesc cu pasiune cărțile, vor strâmba din nas când vor citi aceste rânduri. Cum poți împrumuta o carte dragă ție, iar apoi să suferi că ți-a fost returnată jepelită și pătată, venită parcă dintr-un teatru de război? Au dreptate și aceștia! Până una-alta, noi vă propunem 3 cărți de citit și de dat mai departe, sub orice formă doriți – chiar și ca recomandare de lectură!

Realitatea pe care o trăim ne poate da, în varii ocazii, motive de iritare sau insatisfacție. Dar ne vom simți mult mai bine dacă o vom privi prin lentila cu filtre tăios ironice folosită de Radu Paraschivescu în „Două mături stau de vorbă: Scene românești“. Modul în care scriitorul abordează realitățile românești de care ne lovim cu toții nu numai că ne va încânta din punct de vedere estetic, dar ne va ajuta și să trăim un binefăcător sentiment de catharsis. Multe dintre nemulțumirile, frustrările și enervările noastre cotidiene se vor topi sub efectul umorului lui Radu Paraschivescu, care, în această culegere de texte, nici nu judecă, nici nu lansează atacuri, ci doar tratează realitatea cu cel mai potrivit „medicament” – ironia. Câți dintre noi nu au avut un sentiment de panică, de stare de asediu citind presa sau urmărind programele canalelor de știri? Situația este surprinsă și de Radu Paraschivescu în „Cârligul cu senzaţii tari”: „Prost gospodărit şi încăput pe mâinile unor Frankensteini de rit nou, lexicul limbii române poate să se transforme în incubator pentru monştri. Să ajute la fabricarea unui cadru de natură să provoace sudori şi palpitaţii. Ştim despre dicţionar că e o grădină amenajată pe principiile rigorii teutone, unde cuvintele stau aliniate cu minte, soldăţeşte şi îşi aşteaptă folosirea. Când ele sunt întrebuinţate prost, abuziv sau în orizontul unei intenţii nedemne, ceva se strică în felul nostru de-a vedea lucrurile şi în felul lumii de-a ne bate la uşă. Paradisul promis capătă tuşele şi nuanţele infernului. Bucolicul sfârşeşte în promiscuu, plăcerea în exces, farmecul cumpănit în isterie şi provocare. Ne trezim sub asediu, într-un film care nu-i al nostru, jucând roluri care nu ni se potrivesc, ajunşi la mila unui regizor sadic şi autist. Decorul e de film de război. Ai mereu impresia că eşti pe punctul să calci pe o mină antipersonal. În jur se ţese un vacarm de proiectile, răcnete, promisiuni şi ameninţări. Ţi-ai dori să ai ochi obloniţi şi urechi capitonate.” Suntem convinși că sentimentul acesta nu vă este străin. Este adevărat că realitatea, în esență, nu se schimbă. Dar, citind cartea lui Radu Paraschivescu, percepția noastră asupra realității se poate schimba. Și, odată ce o situație, fie ea și neplăcută, este trecută prin filtrul rațiunii, disecată, analizată și tratată cu umor, chiar dacă nu am anulat răul, cel puțin avem satisfacția de a-l fi exorcizat.

Pentru pasionații de neuroștiințe sau pur și simplu pentru cei curioși și „cu înclinație către explorarea de sine”, „Creierul. Povestea noastră” de David Eagleman este o carte incitantă, plină de informații uimitoare despre „computerul” ultraperformant pe care-l deținem cu toții și al cărui întreg potențial rămâne în continuare un mister. Este vorba, desigur, despre creierul uman. Cartea este scrisă într-un mod accesibil, fără a fi facilă și ne promite „o călătorie cu scurte escale în cosmosul interior”. Volumul semnat de David Eagleman, scriitor, specialist în neuroștiințe și profesor la Universitatea Stanford, nu-și propune doar să detalieze „arhitectura” creierului și să vorbească despre funcțiile acestuia. Cartea sa nu are structura unui manual, ci mai degrabă una eseistică, iar temele abordate stârnesc curiozitatea. La întrebarea „Cine sunt eu?” răspunsul specialistului în neuroștiințe este următorul: „Toate experienţele din viaţa ta – de la conversaţiile individuale la cultura ta generală – dau formă detaliilor microscopice ale creierului tău. Din punct de vedere neural, cine eşti depinde de experienţele pe care le-ai avut. Creierul îşi schimbă forma necontenit, rescriindu-şi în mod constant circuitele – şi, întrucât experienţele tale sunt unice, aşa sunt şi tiparele vaste și detaliate din reţelele tale neurale. Deoarece ele continuă să se schimbe cât timp trăieşti, identitatea ta este în continuă transformare: nu atinge niciodată un punct final.” Autorul supune analizei sale bazate pe studii științifice modul în care luăm hotărâri, „cum percepem realitatea, cine suntem, cum trăim, de ce avem nevoie de alţii şi spre ce ne îndreptăm ca specie care abia acum începe să­şi ia destinul în mâini.” Înțelegând mai bine modul în care funcționează creierul ne înțelegem mai bine pe noi înșine. Spre exemplu, aflăm că există 100.000 de miliarde de sinapse, în momentul de vârf al dezvoltării creierului, la vârsta de 2, 3 ani. Pe măsura înaintării în vârstă, unele sinapse rămân – cele folosite mai mult, iar altele dispar. Aceasta este o observație foarte importantă, pe care este bine să o avem în vedere în educația celor mici. Cartea lui David Eagleman aduce informații interesante și despre modul în care noile tehnologii vor influența viețile oamenilor.

O carte interesantă, cu o abordare mai puțin obișnuită este volumul „Evreii și cuvintele” semnat de Amos Oz și fiica acestuia, Fania Oz-Salzberger. Relația dintre evrei și cuvinte, un aspect esențial în istoria acestui popor, după cum subliniază chiar autorul, este analizată de scriitorul Amos Oz și fiica acestuia, de profesie istoric. Cartea semnată de cei doi este un eseu care își propune să analizeze rolul pe care l-a avut conținutul verbal, transmis de la o generație la alta, în păstrarea identității naționale și culturale a evreilor. „Istoria continuității evreilor a fost întotdeauna pavată de cuvinte” spun autorii, care, deși, firesc, fac referire la multe texte sacre, precizează că sunt evrei laici. Admiră scrierile religioase, dar le încadrează în capitolul unei arte sublime. Cartea nu își propune o analiză a textelor religioase, cât mai cu seamă a relației și rolului pe care le-au avut acestea în structurarea unui profil cultural și național al acestui popor. Evreii sunt un popor al Cărții, care s-a axat pe dezbaterile asupra textului scris, în care au fost întotdeauna implicate mai multe generații. Băieții, spre exemplu, trebuiau să meargă la școală de la vârsta de 3 ani și nu este de conceput ca o persoană aparținând acestei etnii să fie analfabetă. Relația dintre părinte și copil, tată și fiu – model al celei întâlnite în textele sacre – se construiește în jurul cuvintelor, care sunt analizate, dezbătute și nu o dată contestate. Dialogul dintre Amos Oz și fiica sa descrie, într-un mod plin de elocință, rolul pe care l-au avut cuvintele în conturarea unui profil cultural, psihologic și nu în ultimul rând, al unui destin pentru acest popor.

Vouă despre ce cărți v-ar plăcea să „duceți vorba” mai departe?

Photo by Johnny McClung on Unsplash