Considerat a fi primul din anul bisericesc și ultimul din anul civil, postul Crăciunului începe pe 14 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie. Se spune că reflectă la nivel simbolic gestul lui Moise, care a postit în timp ce aștepta să primescă poruncile lui Dumnezeu. Fie că alegi sau nu să ții post alimentar în această perioadă, este clar că traversăm o etapă încărcată de spiritualitate. Ca de obicei, noi preferăm să o cinstim prin lectură; nu ne abținem niciodată de la a descoperi noi forme ale cuvântului scris, iar azi îți recomandăm 3 cărți de citit în postul Crăciunului. Abia așteptăm să aflăm ce crezi despre ele!

Unele dintre cele mai apreciate cărți ale creștinismului aparțin, într-un mod cu totul și cu totul extraordinar, unor foști atei. Iar un exemplu edificator în acest sens este americanul Lee Strobel. Absolvent al University of Missouri și Yale, jurnalistul de investigație a lucrat pentru Chicago Tribune și mărturisește că nu și-a bătut niciodată capul cu spiritualitatea, fiind un ateu convins. Lucrurile au început să se schimbe odată cu convertirea la catolicism a s3 cărți pe care să le citeşti in postul Crăciunuluioției sale, eveniment care l-a îngrijorat pe Strobel destul de profund. Dorind să îi demonstreze acesteia că noile sale credințe sunt total nefondate, autorul s-a lansat într-o cruciadă împotriva creștinismului în urma căreia a sfârșit…convins pe deplin. Nu Biserica și practicile religioase sunt însă cele care l-au determinat să creadă, ci discuția cu alți savanți, printre care se numără 13 erudiți de orientare creștină, care susțin autenticitatea istorică a Noului Testament. Este ceea ce evocă autorul în „Pledoarie pentru Cristos”, bestseller-ul care a deschis seria ce va fi completată de alte 10 titluri, dintre care ultima, The Case for Miracles: A Journalist Investigates Evidence for the Supernatural a fost lansată în 2018. Ceea ce convinge în cazul primului titlu de pe lista noastră de cărți de citit în postul Crăciunului este maniera obiectivă, argumentativă, tipică pentru un jurnalist de investigație: deși deja credincios, Strobel pune toate întrebările potrivite, e suspicios și nu lasă să îi scape niciun detaliu printre degete. Autorul mărturisește de fapt că a înaintat celor intervievați propriile dubii, ceea ce face ca relatarea sa să fie și mai autentică. Fiecare capitol începe cu expunerea unui caz din cariera de jurnalist a lui Strobel, element care aduce opera în contemporanitate. Lucrarea a avut un succes atât de mare, încât a fost transformată în film în 2017.

Un alt ateu celebru, convertit la credință, este C.S.Lewis. Autorul „Cronicilor din Narnia” povestea că în tinerețe își pierduse complet 3 cărți pe care să le citeşti in postul Crăciunuluicrezul, dar că timpul petrecut în compania grupului de scriitori creștini din care făcea parte, alături de J.R.R.Tolkien, bunul său prieten, i-a schimbat perspectiva. Britanicul apără credința în numeroase opere ale sale, dar poate cea mai directă, cea mai semnificativă este „Ferigi și elefanţi și alte eseuri despre creştinism”, o colecție de 7 eseuri publicată după dispariția sa. Lewis vorbește despre credință, despre iertare, despre viziunea asupra morții și a războiului, despre concepte filozofice și religioase mai mult sau mai puțin înțelese din Biblie. Ceea ce impresionează este însă stilul său dintotdeauna; frazele curg luminos, armonios, iar cărturarul face pereche extraordinară cu scriitorul. Bine argumentate, inteligente, susținute de exemple din Scripturi, dar mai ales din viață, ideile lui Lewis vor găsi ecou în sufletul tău mai bine ca niciodată în timpul postului Crăciunului. Nu te aștepta la o abordare excesiv de academică (deși fragmentele fac parte dintr-un curs ținut de britanic în fața studenților de la Cambridge), deoarece umorul mucalit și ironia pentru care Lewis este recunoscut și iubit răzbat din fiecare cuvânt. Cartea e o operă de spiritualitate excelentă, mai ales în postul Crăciunului.

3 cărți pe care să le citeşti in postul CrăciunuluiAvansăm pe măsură ce postul curge și ne apropiem, cronologic vorbind, de data de 24 decembrie. Renunțăm la operele religioase și te tentăm acum cu o operă de ficțiune, un clasic în toată regula: „Un băiat numit Crăciun”. Matt Heig, autorul reputatului „Cum să oprești timpul”, ne cucerește cu un regal în care se împletesc magia, elfii, renii, turta dulce, spiridușii, zăpada și cele mai miraculoase aventuri, toate într-un bestseller în curs de ecranizare. E cartea pe care să o dăruiești de Crăciun tuturor cunoștințelor cu suflet de Scrooge și de Grinch din agenda ta! Protagonistul nostru, Nikolas, e un băiat foarte sărac care trăiește alături de tatăl său în Finlanda, într-un ținut de poveste. Mama sa a murit ucisă de un urs, iar singurele cadouri de Crăciun pe care băiatul le-a primit vreodată sunt o sanie meșterită de tatăl său, tăietor de copaci, și o păpușă. Cu alte cuvinte, un context cât se poate de lumesc. Dar acțiunea se transformă cu totul atunci când tatăl lui Nikolas primește o sumă exorbitantă pentru a demonstra că orașul mitic al elfilor, Elfhelm, există în realitate. Bărbatul pleacă în această cruciadă aparent imposibilă și își lasă fiul în compania maleficei mătuși Carlotta. Nemaisuportând regimul său de teroare, Nikolas pornește la drum, la rândul său, pentru a-și găsi tatăl, iar de aici și până la cea mai magică operă despre Crăciun a timpurilor noastre nu mai e decât un pas. Elogiile au curs la adresa acestei cărți de citit în postul Crăciunului: criticii de la BBC au numit-o „un nou clasic măreț”, iar actorul și omul de televiziune Stephen Fry („V de la Vendetta”, „Hobitul”) a afirmat duios despre ea că e „cea mai frumoasă poveste de Crăciun scrisă în ultimele decenii”. Nouă nu ne mai rămâne decât să ți-o recomandăm și să îți amintim să o treci mai departe, la rândul tău, celor cu vârste între 9 și 99 de ani, deoarece „Un băiat numit Crăciun” e una dintre acele cărți rare care nu are un public țintă. În plus, merită descoperită acum, nu când Crăciunul va fi trecut deja, iar tu vei avea sufletul plin de melancolie.

Tu ce părere ai despre aceste cărți de citit în postul Crăciunului? Ai de gând să te delectezi cu o operă specifică în această perioadă? Ce părere ai despre recomandările noastre?