Parte a unei generaţii de aur care a dăruit literaturii române unele dintre cele mai sonore nume ale sale, Nicolae Steinhardt farmecă, uimeşte şi fascinează cititorul pătruns în universul operelor sale. Fie că este vorba despre „Jurnalul fericirii”, testamentul literar al autorului, de dialoguri cu diverse personalităţi sau de interpretare critică, Steinhardt ne surprinde cu o viziune neaşteptată atât asupra artei, cât şi a vieţii, în general. Evreul din Pantelimon, convertit la creştinism după condamnarea la 13 ani de muncă silnică pentru că a refuzat să-l trădeze pe prietenul Constantin Noica, aşază mare parte a operei sale în lumina unui dialog implicit cu Dumnezeu. Din momentul în care primeşte botezul, în închisoare şi până devine monahul de la Rohia, custode al bogăţiilor spirituale din biblioteca mănăstirii, Nicolae Steinhardt traversează un Drum al Crucii la care martor este şi cititorul – surprins încă o dată de discursul lucid şi acid al scriitorului în ce priveşte temele religioase. Cei care descoperă cărţile lui Steinhardt se îndrăgostesc de la primele rânduri de scriitorul român. Există nenumărate motive – obiective şi subiective – pentru a alege o carte semnată de Steinhardt din bibliotecă. Mai jos, noi am surprins doar 3 motive să nu ratăm cărţile lui Nicolae Steinhardt.

  1. Fie că ne referim la „Jurnalul fericirii” – carte cu un destin propriu, prigonită de regimul comunist, confiscată, restituită şi ulterior difuzată în serial la radio „Europa Liberă” de Monica Lovinescu – sau la reinterpretarea atât de personală a scrierilor altor autori de către cel care îşi asumase statutul de „critic diletant” (ca în „Critică la persoană întâi”, „Incertitudini literare” sau „Prin alţii spre sine”), descoperim în cărţile lui Steinhardt nu numai un stil ce combină insolitul ideilor cu rafinamentul scriiturii, ci şi un autor cu un spirit mereu viu, care contrariază, provoacă şi se situează constant într-o zonă de noutate şi originalitate.
  2. „Dintre numeroşii martori ai lui Hristos înfloriţi pe pământul României, doresc să-l amintesc pe monahul de la Rohia. Nicu Steinhardt, excepţională figură de credincios şi de om de cultură, care a perceput în chip special bogăţia imensă a comorii comune bisericilor creştine” spunea Papa Ioan Paul al II-lea, în mai 1999, cu ocazia vizitei sale la Bucureşti. Însă, chiar şi pentru o persoană care împărtăşeşte credinţa creştină perspectiva neobişnuită a monahului de la Rohia asupra preceptelor acestei religii este surprinzătoare. „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu o cucernicie tâmpă şi lașă. Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi“ spune Steinhardt nu o dată în opera sa. Evreul botezat în închisoare cu apă dintr-o „căniță roşie, cu smalţul sărit, năclăită şi respingătoare”, se naşte „din nou, din apă viermănoasă şi duh rapid“ oferind spaţiului românesc genialitatea iudaică asupra fenomenului credinţei. Personajul biblic Iuda a inspirat mulţi artişti prin destinul său considerat de aceştia tragic. Nu însă şi pe Steinhardt, care îi contrazice pe toţi. Nu speculaţiile filozofice sunt folosite de scriitor în acest caz, ci judecata simplă, ţărănească, însă justă. Ce ar fi trebuit să spună Iuda în momentul în care i s-a oferit ingrata sarcină de a-și vinde învățătorul? Ne spune Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”: „Nu ştiu, nu mă amestec. Nu-i treaba mea de om. E treaba lui Dumnezeu. Facă dar ce ştie şi cum o crede mai bine. Eu unul nu-s Dumnezeu, eu una ştiu şi bună: prietenul şi învăţătorul nu mi-l vând şi nu mi-l trădez. Dacă Iuda ar fi judecat astfel – simplu, ţărăneşte, bătrâneşte, modest – el n-ar fi ajuns să cadă în groaznicul său păcat. Că păcat a fost, a recunoscut-o singur de vreme ce l-au chinuit remuşcările, că a restituit banii şi că în cele din urmă s-a sinucis”.
  3. Dincolo de paginile cărţilor sale, personalitatea lui Nicolae Steinhardt ni se dezvăluie şi ne captivează cu forţa unui model totodată cultural şi moral. Episoadele dure din viaţa evreului convertit la creştinism şi mare iubitor al valorilor naţionale româneşti ne scot din zona de confort a gândirii şi ne obligă să ne confruntăm cu o perspectiva neobişnuită, nouă, proaspătă şi sănătoasă asupra realităţii. Monahul erudit de la Rohia a învăţat de la tatăl său decorat pentru faptele de vitejie de pe front să preţuiască şi curajul şi verticalitatea, atât de necesare în momentele de cumpănă ale vieţii sale. În ultima zi din anul 1959, când este convocat la Securitate ca martor al acuzării în procesul Pillat – Noica, Steinhardt primeşte de la tatăl său următorul îndemn: „Pentru nimic în lume să nu primeşti a fi martor al acuzării. E adevărat, vei avea zile foarte grele. Dar nopţile le vei avea liniştite şi vei dormi bine. Te aştept. Şi vezi să nu mă faci de râs. Să nu fii jidan fricos şi să nu te caci în pantaloni!”, îşi aminteşte scriitorul în „Jurnalul fericirii”. 13 ani de muncă silnică au urmat refuzului lui Steinhardt de a-şi trăda prietenii de o viaţă – pe de-o parte. Privind însă lucrurile dintr-o altă perspectivă, sugerată chiar de scriitor, acesta i-a fost recunoscător lui Constantin Noica pentru ceea ce i-au adus anii de temniţă – botezul în credinţa creştină şi naşterea cărţii considerate de Steinhardt testamentul său literar – „Jurnalul fericirii”. Cum discursul acid, care ţinteşte esenţa lucrurilor fără ocolişuri şi fără menejamente nu i-a fost niciodată străin lui Steinhardt, monahul de la Rohia explică în „365 de întrebări incomode – adresate de Zaharia Sângeorzan” care sunt păcatele capitale ale lumii de azi: „1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila”. Probabil că societatea de oriunde din lume ar arata cu totul altfel dacă am ţine seama fie şi numai de aceste cuvinte ale monahului de la Rohia.

collage-steinhardt

Voi ce apreciaţi cel mai mult la omul şi scriitorul Nicolae Steinhardt?