Ne-a vrăjit prin stilul desăvârşit şi purtaţi de magia cuvintelor sale l-am însoţit în călătorii exotice şi în timpuri străvechi. Istoria, aşa cum este evocată în cărţile sale, are iz de poveste şi parfum oriental. Cel care şi-a asumat rolul de a fi o punte culturală între Orient şi Occident, Amin Maalouf, scriitorul libanez de limbă franceză, nu are pretenţia de a descrie obiectiv istoria în romanele sale, pentru care a fost răsplătit cu importante distincţii literare, între care şi premiul Goncourt.

Experienţele trăite de cel care a fost şi jurnalist în Liban, până la războiul civil, dar şi istoricul său de familie i-au oferit „Domnului Orient” o viziune cu totul specială asupra istoriei şi o înţelegere aparte. „Nimic din ceea ce este astăzi nu ar putea exista dacă nu ar avea trecut, o profunzime istorică. Nu există istorie obiectivă în sensul propriu al cuvîntului. Cred că fiecare dintre noi are o anumită memorie a evenimentelor şi că dăm unui eveniment o valoare unică, complet diferită de a celorlalţi” spune Amin Maalouf. Viziunea sa particulară a sedus Occidentul şi a făcut ca, în ţara sa natală, Liban, Domnul Orient să fie primit cu recunoştinţă. Avem nenumărate motive pentru care putem considera lectura romanelor lui Amin Maalouf o experienţă care aduce bucurie sufletului şi minţii. Mai jos sunt doar 3 dintre ele.

  1. Născut în Beirut, al doilea dintre cei patru copii ai familiei, Maalouf ştia din propria experienţă ce înseamnă să trăieşti în mijlocul unei diversităţi de religii, dar şi unde poate duce un conflict între acestea. „Există o traumă legată de faptul că bunicul meu nu a vrut să-şi boteze copiii şi că tatăl meu împreună cu surorile lui erau prinşi între protestantism, catolicism şi anticlericalism. Toate acestea au creat o relaţie foarte tensionată cu religia, iar o parte a familiei mele a ales o atitudine foarte aproape de extremă” mărturiseşte Maalouf. Toate acestea l-au determinat pe scriitor să încerce să creeze, prin opera sa, o punte între cele două lumi. Amin Maalouf a scris „Cruciadele văzute de arabi” după ce a realizat că „nimeni nu a spus istoria cruciadelor din celălalt punct de vedere, o poveste extraordinară!” este de părere scriitorul libanez. Domnul Orient, cum a fost supranumit Maalouf în Franţa, ţara sa adoptivă, a încercat astfel să caute rădăcinile unei probleme nerezolvate până în ziua de astăzi între cele două lumi, cea arabă şi cea vestică. Scrisă ca un roman şi cu influenţe clare ale formaţiei sale de journalist, „Cruciadele văzute de arabi” aduc o viziune mai largă a istoriei pentru cititorii occidentali. „Nu seamănă cu nimic din ce s-a scris până acum!” spunea scriitorul şi academicianul francez Alain Decaux. „Simt că trebuie să reconciliez aceste lumi” se confesa Maalouf. „Este posibil să construieşti punţi! Însă este adevărat că uneori mă simt ca Don Quijote, care se lupta cu morile de vânt. Este o îndrăzneală fără margini să încerci să intervii într-o astfel de coliziune gigantică” adauga Maalouf.
  2. „Leon Africanul”, „Samarkand”, pentru care scriitorului i s-a decernat „Prix des Maisons de la Presse” sau „Stânca lui Tanios” distins cu premiul Goncourt, poartă cititorul pe meleaguri exotice şi îl face martorul unei istorii descrise altfel, subiectiv, din punctul de vedere al oamenilor care au trăit-o. Hassan al-Wazzan, protagonistul romanului „Leon Africanul”, traversează Sahara, până la Tombuctu şi ajunge la Cairo, chiar în ajunul cuceririi acestuia de otomani. Însă Hassan al-Wazzan, în realitate personaj care a existat cu adevărat, aventurier şi geograf arab, are multe în comun chiar cu scriitorul. Călător prin lume şi observator atent al realităţilor sociale şi istorice, Maalouf a mărturisit că împărtăşeşte întru totul credo-ul personajului său: „Nu aparţin niciunei ţări, niciunui oraş, niciunui trib. Sunt un călător…toate limbile şi toate rugăciunile îmi aparţin. Însă eu nu sunt al niciuneia dintre ele”.
  3. Experienţa conflictelor din Liban trăite pe propria piele l-au determinat pe Amin Maalouf să abordeze o atitudine echilibrată şi profund umanistă. Scriitorul recunoaşte că „să fii creştin în acea parte a lumii te face să te simţi marginal”, însă totodată crede că linia de demarcaţie între o atitudine conciliantă şi una extremistă este uneori extrem de subţire. În aprilie 1975, Maalouf a fost martorul unei confruntări armate între palestinieni şi o facţiune creştină. Aceasta se întâmpla chiar sub geamul casei sale. Adăpostit în pivniţă, alături de soţia sa însărcinată şi de fiul său de numai câţiva ani, Maalouf spune că „dacă cineva mi-ar fi dat o armă, poate că aş fi devenit un criminal”. În „Identităţile ucigaşe”, Maalouf foloseşte această experienţă de viaţă. „Tensiunile etnice pot transforma pe oricine într-un criminal. Este datoria tuturor persoanelor responsabile, a tuturor liderilor, să evite situaţiile în care oamenii pot deveni criminali” mai spune Amin Maalouf, una dintre vocile cele mai raţionale, care a semnalat prin atitudinea şi operele sale pericolele ce pot decurge din conflictele interentice şi religioase.

Ce cărți scrise de Amin Maalouf v-au impresionat?