Între noutățile ultimilor luni am descoperit câteva titluri perfecte pentru iubitorii de beletristică, cititorii „de categorie grea”, care nu se dau în lături de la provocările literare. Am ales pentru recomandările de astăzi 3 romane și scriitori răsplătiți cu premii literare importante. Cărțile acestora nu promit plăceri facile, dar îi răsplătesc pe cititori cu experiențe de lectură pe care nu le vor uita prea curând. Convinși fiind că vă încadrați în categoria cititorilor cu experiență bogată, vă invităm să descoperiți romanele prezentate în rândurile care urmează.

Tradus în peste 40 de limbi și câștigător al Booker Prize, „Dumnezeul lucrurilor mărunte” este cartea de debut a autoarei indiene Arundhati Roy și totodată romanul care i-a adus celebritatea. Prima scriitoare indiană care a primit prestigioasa distincție literară britanică, Arundhati Roy construiește o poveste puternică și complexă, în care duioșia, dramatismul, prejudecățile cu consecințe tragice și erotismul se împletesc armonios. Parfumul inconfundabil al Indiei străbate fiecare pagină a cărții, iar stilul adesea poetic și foarte sinestezic, apelând la toate simțurile cititorului ne face să ne simțim parte a acestei povești. „Dumnezeul lucrurilor mărunte” este însă un roman care solicit intens cititorul, atât emoțional, cât și intelectual. Este o carte dură și sensibilă în același timp, care produce trăiri profunde. E posibil să suferim citind povestea dramatică a lui Estha și a surorii lui gemene Rahel, cu optsprezece minute mai mică decât el. Istoriile lor de viață se împletesc cu cele ale membrilor familiei: Ammu, mama celor doi frați despărțiți la vârsta de șapte ani și reuniți la treizeci și unu, este la rândul ei un personaj tragic. Iubirea ei interzisă pentru Velutha, un bărbat dintr-o castă inferioară, „de neatins”, așază cititorul față în față cu prejudecățile specifice societății indiene. Baby Kochamma, mătușa gemenilor, a avut la rândul ei o existență marcată de iubirea neîmplinită față de un preot catolic irlandez. Chacko, unchiul celor doi copii, a întâlnit-o la Oxford pe englezoaica Margaret, femeie cu care se și căsătorește și cu care are o fiică, Sophie Mol. Sosirea lui Margaret și a lui Sophie Mol la Ayemenem, pentru sărbătorirea Crăciunului, produce un cataclism în viața familiei, cu urmări peste decenii. Scriitoarea indiană nu prezintă povestea acestei familii în ordine cronologică, ci urmărind fluxul conștiinței naratorului. Ne solicită așadar atenția, dar ne și răsplătește la final cu un adevărat regal literar.

Paolo Giordano, autor italian contemporan, a reușit să impresioneze lumea literară cu romanul său de debut, „Singurătatea numerelor prime”. Publicat pe când Giordano avea doar 26 de ani, romanul a fost tradus deja în peste 30 de limbi și a fost realizată și o adaptare cinematografică în limba italiană a cărții. „Singurătatea numerelor prime” este un roman cu o încărcătură emoțională intensă, povestea tristă a lui Alice Della Rocca și a lui Mattia Balossino, doi tineri ale căror destine au fost marcate de întâmplări dramatice. În copilărie, Alice fusese forțată de tatăl ei să ia cursuri de ski, chiar dacă nu avea nicio înclinație pentru acest sport, care îi producea un sentiment de teroare. Un accident pe pârtie avea să o lase pe Alice infirmă trupește și sufletește și să o transforme într-o tânără anorexică, neîmpăcată niciodată cu sine însăși. Mattia Balossino ar fi avut toate premisele unei vieți fericite, dacă nu s-ar fi simțit responsabil de moartea surorii sale, Michela, suferind de retard mintal, pe care o abandonase într-un parc pentru a merge la o petrecere pentru copii. Cele două personaje sunt prezentate inițial separat de autoare, punctul de greutate al poveștilor fiind viața interioară a tinerilor. Întâlnirea celor doi printr-un concurs de circumstanțe îi transformă în buni prieteni, însă afecțiunea ce și-o poartă unul altuia este stranie, mereu neîmplinită. „Mattia se gândea că el și Alice erau astfel, două numere prime gemene, singure și pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat”. Viețile lor se apropie și se îndepărtează, urmând cursul unor evenimente sinuoase, însă niciunul nu va renunța cu adevărat la celălalt. O descoperire uimitoare o determină pe Alice să-i ceară lui Mattia să se reîntoarcă în Italia. Iar cititorii vor descoperi ei înșiși dacă protagoniștii acestei cărți reușesc până la urmă să depășească „singurătatea numerelor prime” și să devină un întreg.

Scriitor câștigător al premiului Goncourt pentru romanul de debut „Cazul Meursault, contraanchetă”, scriitorul algerian Kamel Daoud a cunoscut un nou succes și cu cea de-a doua sa carte, „Zabor sau Psalmii”. Cu o poveste care se desfășoară pe pământurile țării natale, Kamel Daoud oferă cititorilor săi un roman despre puterea magică a literaturii de a transcende moartea și de a prelungi viața în eternitate. „De ce spunem dintotdeauna poveşti? Ca să înfruntăm timpul? Teama? (…) Există în ritualul acesta imemorial o necesitate, o nevoie, şi nu doar o dorinţă… O mie şi una de nopţi îi rezumă formula: o femeie povesteşte ca să-şi salveze viaţa. Pe a ei doar. Pe când toată literatura există ca să salveze viaţa altora, pe cât posibil, partea umană” spune autorul în prezentarea romanului său. Protagonistul cărții este Zabor, un tânăr respins de familie, ridiculizat de săteni, însă posesorul unui dar aparte: ca o nouă Șeherezada, Zabor poate ține moartea la distanță prin poveștile pe care le scrie. „Acest caiet şi jumătate se va adăuga la colecţia cărţii gigantice pe care o scriu de ani de zile, Zabor. Povestea salvatoare, strecurată la subsuoara lumii, având misiunea sfântă de a ţine în viaţă cât mai mulţi dintre oamenii pe care i-am întâlnit. (…) Când a început povestea asta? Când am început să îmi ridic arca? Mi-a luat ani să găsesc urma primului ţipăt. M-am întors în timp, într-o zi de Eid, când tata a sacrificat o oaie sub ochii mei, fericit şi mândru de parcă ar fi stat în picioare pe coama unui munte sfânt. Încălţările îmi erau stropite de sânge, un râu roşu curgea prin curte și cu toţii râdeau grosolan, ca nişte căpcăuni. Da, da, creaţia este o carte, a mea. Mereu în contrasens: cartea e lumea întreagă, este ceea ce va rămâne când soarele se va ridica de la vest, în ziua Judecăţii de Apoi. O, da, veşnicia e o carte în curs de apariţie, iar cartea mea este singura posibilă înainte de sfârșit. Scriu şi scriu”. Printre rândurile cărții pe care o scrie, deseori de neînțeles pentru ceilalți, aflăm povestea lui Zabor și a familiei sale, dar și detalii, pitorești pentru noi, despre viața de zi cu zi dintr-un sat algerian.

Voi ce cărți frumoase ați descoperit toamna aceasta? Nu uitați să ni le recomandați și nouă.

Photo by Annie Spratt on Unsplash