Categoria romanelor de dragoste este asociată, în mod subiectiv presupunem, publicului feminin. Aceasta pentru că, prin natura lor, femeile sunt mai sensibile și romantice. Nu credem însă că există prea mulți cititori, femei sau bărbați, care să nu fi apreciat „Maitreyi” și „Nuntă în cer” de Mircea Eliade, „Anna Karenina” de Tolstoi, legenda medievală „Tristan și Isolda” sau „Romeo și Julieta” de Shakespeare. Este adevărat însă că, pe lângă povestea de dragoste, fiecare dintre autori a vrut să mai transmită și altceva. Să ne îndreptăm atenția asupra a 3 scriitoare de romane de dragoste pe care le putem reciti cu plăcere oricând. De la „Jurnalul lui Bridget Jones”, în care iubirea este mai mult un bun de dobândit pentru a fi în rândul lumii (mentalitatea societății de consum atacă cele mai intime cotloane ale sufletului), până la iubirea sfâșietoare sau cea imposibil de atins vă invităm să pătrundem în zona atât de bulversantă emoțional a romanelor de dragoste.

Deși a fost o autoare prolifică, Colleen McCullough este cunoscută cititorilor mai ales pentru romanul „Pasărea Spin”, care a rămas până astăzi cartea cel mai bine vândută din istoria editorială a Australiei. La fel de celebru este și filmul inspirat de carte, câștigător a patru premii Globul de Aur, care i-a avut protagoniști pe Richard Chamberlain și Rachel Ward. Romanul lui Colleen McCullough, vândut în mai mult de 33 de milioane de exemplare în întreaga lume, spune povestea de dragoste interzisă, sfâșietoare, dintre preotul Ralph de Bricassart și tânăra Meggie Cleary. Povestea se întinde pe mai mult de cinci decenii din viețile protagoniștilor. Saga familiei Cleary, care ajunge să locuiască la ferma Drogheda, după moartea unei mătuși bogate, este urmărită îndeaproape de autoare. Nu lipsesc descrieri ale spectaculosului peisaj neo-zeelandez, notații ale vieții de zi cu zi ale locuitorilor de la fermă și nici observații despre modul cum istoriile personale de viață se intersectează cu marile evenimente istorice (cel de-al doilea război mondial). Însă, pilonul central al poveștii este iubirea dintre Meggie și preotul catolic Ralph. Meggie avea doar nouă ani când l-a cunoscut pe Ralph, iar prietenia dintre ei se transformă treptat într-o pasiune intensă. Jurămintele de castitate și ambițiile lui Ralph de a accede pe trepte clericale cât mai înalte fac iubirea dintre ei de cele mai multe ori dureroasă. Ruptă între datorie și pasiune, între minte și inimă, relația dintre cei doi are un curs sinuos. Colleen McCullough nu este o scriitoare care să încline balanța către romantismul de factură ieftină, iar faptul acesta ne este sugerat chiar de titlul cărții, atât de bine ales. Pasărea-spin cântă o singură dată în viață, mai frumos decât orice altă pasăre, iar trilurile ei aduc zâmbetul chiar și pe chipul lui Dumnezeu. Dar momentul în care cântă este cel în care își sfâșie pieptul de cel mai ascuțit spin pe care-l găsește. „Ceea ce este mai bun în viața noastră se obține numai cu prețul unei dureri existențiale” ne spune autoarea.

Deși Helen Fielding s-a impus ca o autoare de chick lit, romanul ei „Jurnalul lui Bridget Jones” a depășit cumva granițele genului și a fost apreciat de categorii de cititori (și mai ales de cititoare) care nu sunt neapărat consumatori ai acestui tip de literatură. „Jurnalul lui Bridget Jones” este inclus de publicația „The Guardian” în topul celor 10 romane care definesc cel mai bine secolul 20. Iar acesta este și unul dintre motivele succesului cărții lui Fielding – chiar dacă s-ar putea să nu ne regăsim integral în personajul creat de scriitoarea britanică, aspecte ale vieții lui Bridget Jones sunt recunoscute de multe cititoare din propria experiență de viață. Publicat în 40 de țări și vândut în peste 15 milioane de exemplare la nivel mondial, „Jurnalul lui Bridget Jones” a transformat-o pe Helen Fielding într-una dintre cele mai influente autoare ale literaturii britanice. Iar personajul Brigdet Jones este inclus, într-un sondaj realizat de BBC, în topul femeilor care au influențat cel mai mult cultura feminină britanică, în ultimele decenii. Helen Fielding este o autoare pe care o recitim cu plăcere oricând mai ales pentru umorul cu care surprinde locuri comune din comportamentul femeii moderne și nu neapărat doar al celor anglo-saxone. Bridget Jones nu este o eroină, ci chiar opusul ei. Este singură, deși se teme de singurătate și imperfectă – raportat la imaginea impecabilă a unui fotomodel. Dar câte dintre femei nu devin victime ale acestui model impus de societatea modernă? Cu umorul său inteligent și uneori sarcastic, Helen Fielding ne introduce în intimitatea lui Bridget Jones oferindu-ne oportunitatea de a trage cu ochiul în jurnalul ei. Lupta cu cele câteva kilograme în plus, micile scăpări spre puțină ciocolată, alcool sau țigări, iubiții, mai mereu cei nepotriviți și modul cum înfruntă Bridget presiunea socială ne fac să o îndrăgim. Bridget are impresia că toți din jur au relații fericite, copii minunați, sunt împliniți afectiv și profesional, în timp ce ea plutește în derivă, „printre relații disfuncționale și stagnare profesională”. Este oare Bridget Jones un exemplar imperfect într-o lume a perfecțiunii sau ea reprezintă doar acea normalitate pe care nu ne place să o recunoaștem? Probabil că succesul acestei serii de romane (din care mai fac parte „Bridget Jones: La limita rațiunii”, „Bridget Jones, topită după el”, „Bridget Jones însărcinată”) răspunde la această întrebare.

Pânza de păianjen” este un roman care a bucurat mai multe generații de cititori. Cella Serghi, autoarea acestei cărți, este o scriitoare pe care o putem reciti cu plăcere oricând suntem într-o dispoziție romantică sau ne este dor de descrierile Bucureștiului interbelic sau ale atât de pitorescului Balcic. Protagonista romanului, Diana Slavu, este una dintre figurile feminine memorabile ale literaturii române, prin trăsăturile ei atât de contradictorii – inteligență și ingenuitate, spirit de aventură și pasiune, dar și incapacitatea de a se desprinde uneori din „pânza de păianjen” a vieții. Portret al însăși feminității în căutarea iubirii și a afirmării de sine, destinul Dianei Slavu este urmărit pe fundalul unui București interbelic la care ne întoarcem cu dragoste de fiecare dată. Vacanțele petrecute de eroina Cellei Serghi la Mangalia sau Balcic aduc sub privirea cititorilor peisajul maritim pe care autoarea l-a iubit atât de mult (de altfel, cartea are influențe puternic autobiografice). Romanul Cellei Serghi place și pentru stilul plin de nerv, cu accente melancolice și descrierea atât de minuțioasă și profundă a lumii emoționale a personajelor sale.

Voi ce autori de romane de dragoste recitiți cu plăcere?