Uneori, ai nevoie să lași deoparte tărâmurile ficțiunii, oricât de incitante ar fi ele, și să te „scalzi” puțin în apele realității. Iar o biografie este tot ce îți trebuie în aceste momente. Surprinzând viața unor oameni celebri de la care ai ce învăța, aceste cărți reușesc să reunească obiectivitatea non-ficțiunii cu expresivitatea și farmecul ficțiunii. De la figuri istorice ale unor vremuri îndepărtate la personalități actuale, descoperă în rândurile de mai jos biografii fascinante, numai bune de citit în această toamnă.

4 biografii fascinante pe care să le citești în această toamnăMinionă, cu un aspect angelic, femeie: pare că Ruth Bader Ginsberg se născuse cu toate dezavantajele pentru a fi numită judecătoare a Curții Supreme a Statelor Unite. Cu toate acestea, a fost numită în această poziție de Bill Clinton și este acum „decanul de vârstă” al uneia dintre cele mai puternice și mai influente instituții din lume. Cu 85 de ani numărați până acum, extraordinara Bader Ginsberg a declarat că nu se va retrage din funcția sa până la expirarea mandatului lui Trump, ceea ce i-a făcut să suspine de fericire pe contestatarii Președintelui. Popularitatea ei a crescut uluitor în ultimii ani, fiind considerată una dintre cele mai puternice feministe ale momentului. Dacă vrei să afli mai mult despre o figură exemplară a societății contemporane, Notorious RBG: The Life and Times of Ruth Bader Ginsburg este biografia fascinantă pe care să o citești în această toamnă. Primul titlu de pe lista noastră se remarcă prin abordarea diferită asupra unui mit: ambele sale autoarea fac parte din generația „milennials”. Atât jurnalista Irin Carmon, cât și avocata Shana Knizhnik sunt „fane” ale lui Bader Ginsburg, în cel mai propriu sens, iar această admirație este emanată de fiecare cuvânt al biografiei. Inspirată de sintagma The Notorious B.I.G. (unul dintre cei mai cunoscuți rapperi americani, ucis în 1997), Notorious RBG: The Life and Times of Ruth Bader Ginsburg e o biografie poate jucăușă, dar care nu trebuie deloc tratată cu superficilitate. Împânzită cu imagini care demonstrează cât de iubită e Judecătoarea acum, de la tatuaje la modele de manichiuri cu chipul său, cartea dedică un capitol întreg rutinei sale de exerciții fizice, ceea ce ar lipsi probabil dintr-o biografie tradițională a unei înalte membre a justiției americane. Însă, chiar prin aceste caracteristici, Notorious RBG: The Life and Times of Ruth Bader Ginsburg poate fi mai fidelă imaginii idolului său decât alte biografii de gen. Și cu siguranță va reprezenta o lectură fascinantă, una perfect integrată în contemporanitate.

4 biografii fascinante pe care să le citești în această toamnă

În opoziție poate cu primul titlu de pe lista noastră, „Washington: A Life” este biografia tradițională, de data aceasta dedicată uneia dintre cele mai mari figuri ale istoriei universale. Generalul care a învins aproape de unul singur uriașa forță navală britanică, considerată a fi cea mai puternică în acea perioadă, viitorul Președinte care a refuzat puterea absolută și a preferat în schimb să dea naștere celei mai evoluate Constituții, personalitatea care era mai mult mit decât om, este adusă în lumină de Ron Chernow, celebrul autor de biografii. Cu precizia, bogăția detaliului și research-ul impecabil care îi este caracteristic, Chernow reușește să scoată de la naftalină idolul și să ne ofere omul. Punând accent atât pe uluitoarele realizări ale celui considerat a fi Părintele Americii, dar și pe viața sa personală, pe copilăria dificilă și pe relațiile de dragoste care l-au definit, marele biograf creează un portret care transcende nemurirea. Această biografie fascinantă a făcut furori atât printre cititori, devenind rapid un bestseller New York Times, dar și în critică, fiind recompensată cu premiul Pulitzer pentru non ficțiune. Este considerată unanim a fi cea mai bună biografie a autorului, ceea ce e remarcabil, dat fiind faptul că scriitorul s-a specializat în a diseca viețile celor intangibili și faimoși. Bazată pe surse primare și secundare, între care scrisorile trimise de Washington au un rol primordial, Washington: A Life e un volum care te va însoți la început de toamnă, și nu numai!

4 biografii fascinante pe care să le citești în această toamnăVrea să cucerească spațiul, să colonizeze Marte și să asigure supraviețuirea omenirii populând alte planete: acestea sunt numai câteva dintre visele ardente ale lui Elon Musk. Omul de afaceri, inventatorul, creatorul SpaceX și Tesla ne deschide porțile unui viitor luminos, unul în care totul este posibil, mai puțin inteligența artificială, care îl sperie. Cu o personalitate complexă, o copilărie dificilă, petrecută în teritoriul sălbatic al Africii de Sud, Musk face parte dintr-o generație de nerds americani școliți la Silicon Valley, considerat a fi urmașul lui Steve Jobs și comparat cu Tony Stark, personificatorul lui Iron Man din saga Avengers. Imprevizibil, provocator, un geniu pe care mulți îl consideră de același rang cu Thomas Edison, Henry Ford și chiar Howard Hughes, Musk este subiectul biografiei Elon Musk: Tesla, Spacex, and the Quest for a Fantastic Future (Elon Musk – Tesla, SpaceX și misiunea construirii unui viitor fantastic) de Ashlee Vance. Cartea a primit Premiul Goodreads pentru cea mai bună operă despre știință și tehnologie și, așa cum te aşteptai, divaghează de la uluitoarele realizări ale titanului în tech pentru a ne oferi o frântură și din viața sa personală. Nu poate fi ratată!

4 biografii fascinante pe care să le citești în această toamnă

Unul dintre cele mai de succes filme ale anului trecută a pornit de la o premisă în ton cu vremurile: discriminarea populației afro-americane. Nu încercăm să ținem lecții, ci recomandăm acum o carte care pornește de la acest „păcat” al umanității, dar îl transformă în lecție de viață. Hidden Figures: The American Dream and the Untold Story of the Black Women Mathematicians Who Helped Win the Space Race spune povestea femeilor de culoare, matematiciene de geniu, care au contribuit prin calculele lor la una dintre cele mai mari reușite din istoria Americii: primul pas pe Lună. Pentru ca Neil Armstrong să ofere speranță pentru întreaga umanitate (și să urnească din loc SUA în lupta de dominație cu URSS), femei din întreaga Americă au fost chemate să îndeplinească rolul de „calculatoare umane”, mutându-se în Hampton, Virginia, la Langley Memorial Aeronautical Laboratory. Ultima biografie de pe lista noastră vorbește, firește, despre rolul pe care acestea l-au avut în reușita misiunii astronauților, dar și despre viața lor personală, despre dificultatea de a trăi ca femeie de culoare într-un mediu atât de competitiv precum NASA. Acest titlu poate reprezenta nu doar o lectură fascinantă, dar și o pildă despre unde trebuie să ajungem ca umanitate.

Tu ce părere ai despre aceste biografii fascinante? Pe care dintre ele abia aștepți să le citești în această toamnă?

Photo by rawpixel on Unsplash