Serialele au devenit în ultimii ani marea noastră plăcere: scenariile au evoluat, devenind parcă mai fascinante și decât cele abordate în filme, iar actorii implicați în proiectele TV nu mai sunt „de mâna a doua”, vedete dedicate micului ecran, ca în trecut, ci unele dintre cele mai înalte capete din industria magică a entertainment-ului. Cu nume precum „Urzeala tronurilor”, Westworld, Stranger Things sau comediile The Big Bang Theory și Modern Family aflate pe buzele tuturor, industria serialelor a progresat într-un mod incredibil. O secțiune aparte în cadrul acestora este reprezentată de adaptările după cărți celebre: „Game of Thrones” a deschis drum pentru multiple alte ecranizări, iar scriitorii de succes se văd asaltaţi de propuneri imposibil de refuzat de a-și ceda drepturile de adaptare către studiouri. Anul 2019 e mai bogat ca niciodată, din acest punct de vedere: experții îl consideră deja cel mai fecund din punct de vedere al aducerii cărților pe micul și pe marele ecran. Descoperă 4 cărți ce vor deveni seriale în 2019 în rândurile de mai jos!

4 cărți care vor fi transformate în seriale în 2019Unul dintre cele mai așteptate seriale din 2019 este creat după o carte și nu oricum, ci cu autorul său (sau cel puțin unul dintre ei) aflat în echipa de producție! „Good Omens” e una dintre capodoperele genului fantasy, și nici nu e de mirare: a fost scrisă de marele Neil Gaiman („Zei americani”, „Coraline”) alături de regretatul Terry Pratchett (seria Lumea Disc). Suntem în pragul Apocalipsei, cu umanitatea amenințată cu extincția absolută. Însă un demon face echipă cu un înger pentru a se asigura că locul pe care au învățat să îl numească „acasă” va continua să existe. Amazon Prime Video și BBC coproduc transformarea cărții în serial, estimându-se că primul dintre cele 6 episoade de o oră va debuta cândva în prima jumătate a lui 2019 pe Amazon Prime Video, urmând ca apoi să fie transmis și pe BBC2. Actorii britanici Michael Sheen (The Queen, Underworld, Twilight) și David Tennant (Doctor Who, Jessica Jones) vor fi cei doi protagoniști celești care se opun cu bravură Apocalipsei. E musai de așteptat cu nerăbdare: „Good Omens” e una dintre cele mai uimitoare cărți ce vor deveni seriale în 2019!

Janice Y. K. Lee a fost numită de critici una dintre cele mai fine observatoare ale emoțiilor 4 cărți care vor fi transformate în seriale în 2019umane, așa că nu e de mirare că titlurile ei prind atât la critici, dar și la public. Tot Amazon aduce la viață al doilea ei roman, The Expatriates, comparat de către The New York Times Book Review drept o combinație irezistibilă dintre „Totul despre sex” și Lost in Translation. 3 americance cum nu se poate mai diferite se întâlnesc în comunitatea de expați din Hong Kong și vor împărtăși provocările, emoțiile, jongleriile cu identități și relații pe care le presupune condiția lor. Adaptarea a atras-o deja pe Nicole Kidman în calitate de producător executiv, principalul motiv pentru care serialul este deja comparat cu Big Little Lies.

4 cărți care vor fi transformate în seriale în 2019Am „ochit” o operă fantasy și un roman contemporan, acum îți vom povesti despre transformarea în serial a unui clasic. Catch-22 a lui Joseph Heller a inspirat în 1970 un film de renume, cu o distribuție stelară din care făceau parte Alan Arkin, Buck Henry, Anthony Perkins și Orson Welles. De atunci, nu s-au mai auzit multe despre romanul cu acțiunea plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-o bază americană fictivă în care amenințarea violenței și a morții e amestecă cu comic-tragicul. Romanul-satiră, în care personajele sunt obligate de apăsarea birocrației să comită acte imorale și ilogice pentru a-și păstra viața, e considerat a fi unul dintre titlurile emblemă ale literaturii secolului XX, așa că nu putem decât să ne bucurăm că fost readus în atenția publicului larg. Cine altcineva decât George Clooney ar fi putut să se înhame la un asemenea proiect? Activând în calitate de regizor și producător, Clooney va apărea și într-un rol micuț, alături de Hugh Laurie, britanicul protagonist al serialului House. Catch 22 va debuta pe Channel 4 cândva în acest an.

Încheiem lista de cărți ce vor deveni seriale în 2019 cu cea mai bună veste pentru fanii fantasy: după ce promițătoarea adaptare 4 cărți care vor fi transformate în seriale în 2019cinematografică cu Nicole Kidman și Daniel Craig eșua în a mulțumi fanii sau critica, trilogia His Dark Materials este transformată în serial! BBC a achiziționat de la Philip Pullman drepturile de ecranizare și ne promite o cruciadă în care Lyra, precocea fetiță ce trăiește într-o lume asemănătoare cu a noastră, dar de fapt diferită, va lua viață așa cum trebuie. Lansarea e încă sub semnul întrebării, ceea ce nu trebuie să constituie însă o veste rea. De fapt, ne dorim ca studiourile să nu grăbească punerea în scenă a aventurilor din The Golden Compass, pentru ca personaje precum ursul Iorek Byrnison sau fantasticele dæmon, animale ce întruchipau spiritul unei persoane și care o acompaniau, să fie redate așa cum trebuie pe micul ecran. În ceea ce privește distribuția, aceasta conține nume mari: Dafne Keen (o știi din Logan), Lin Manuel Miranda și James McAvoy.

Ce părere ai despre aceste cărți ce vor deveni seriale în 2019? Care dintre cele 4 adaptări te entuziasmează cel mai tare?

Sursa foto: Shutterstock Royalty-free stock photo ID: 538278829