Ieri am avut parte de debutul Campionatului Mondial de Fotbal, ediția din 2018, cel mai important eveniment al anului pentru iubitorii acestui sport. Timp de mai mult de o lună, 32 de echipe se vor lupta pentru a ține în mâini cupa ce marchează supremația în fotbal. E de la sine înțeles că actuala campioană, Germania, se va lupta să își păstreze titlul în decorul fabulos al Rusiei. E pentru prima dată când Campionatul Mondial e organizat de o țară aparținând fostului bloc sovietic, ceea ce face ca lucrurile să fie și mai interesante. Noi, la Cartea de la ora 5, suntem entuziasmați și gata să ne susținem preferatele, chiar dacă naționala țării noastre nu a reușit să se califice. O facem, ca întotdeauna, și cu rezerve de titluri pe măsură: cele 4 cărți despre fotbal din rândurile de mai jos!

4 cărți despre fotbal pe care să le citești în timpul Campionatului MondialPrima carte de pe lista noastră e mai mult decât o operă dedicată fotbalului, e o poveste plină de măreție: „tristă, amuzantă, dezolantă, inspiratoare – tot ce trebuie să fie o poveste”, în cuvintele perfecte ale criticilor de la Los Angeles Times. Când scriitorul american Joe McGinniss Jr poposea în Italia pentru a scrie despre succesul neașteptat al unei echipe locale, ce urcase până în rangurile superioare ale ligii secunde de fotbal, autorul nu se aștepta, cu siguranță, ca propria poveste să îi meargă la suflet. The Miracle of Castel Di Sangro: A Tale of Passion and Folly in the Heart of Italy ne face cunoștință cu echipa de fotbal din orășelul italian Castel di Sangro și cu uluitorii săi componenți. Proprietarul echipei pare desprins din „Nașul”, iar antrenorul se autocaracterizează ca fiind „buldozerul”. În cartea sa, McGinniss Jr amestecă mai mult decât strategii ale balonului rotund: viața, moartea, deziluziile, speranța, persistența coexistă, iar personajele negative stau în rând cu eroii. Începând să lege relații sincere atât cu membrii echipei, cât și cu staff-ul său, autorul va surprinde portretul unei părți a Italiei, cu precădere a clasei muncitoare, va călători prin regiuni pitorești și prin orașe gri și ne va revela ceea ce e ascuns din ghidurile turistice: adevărată viață din Peninsulă. E adevărat că pe alocuri regăsești încăpățânarea specific americană, ce consideră că propriile valori sunt cele mai bune și refuză adesea să înțeleagă chintesența altor culturi, dar cartea, per total, e magistrală, nu doar un titlu despre fotbal, ci despre viață.

4 cărți despre fotbal pe care să le citești în timpul Campionatului Mondial

Din păcate, fotbalul și ficțiunea s-au întâlnit destul de rar, dar noi îți propunem o părticică magistrală din acest fenomen pentru al
doilea titlu de pe lista noastră. The Damned Utd este, în cuvintele lui David Peace, autorul său: „o ficțiune bazată pe un fapt real”. Cartea narează cele 44 de zile pe care Brian Clough, unul dintre idolii britanici, un fost fotbalist reputat, le-a petrecut ca manager al celei mai bune formații a anilor 70, Leeds United. Totul pare să fie perfect, dar, în realitate, nimic nu e: echipa, deși încă pe culmile gloriei, a aproape bătrână, iar Clough o urăște cu intensitate. Peace se joacă cu imaginația și realitatea folosind perspectiva naratorială a lui Clough, deși acesta încetase din viață în momentul apariției cărții, în 2006. Fascinantă, vibrantă, irezistibilă, cartea a devenit un hit instant, în ciuda faptului că povestea evenimente desfășurate cu 30 de ani în urmă. Criticată pentru câteva inadvertențe istorice și pentru portretizarea adesea negativă a lui Clough, a doua carte despre fotbal e cu siguranță una pe care, chiar dacă nu o vei accepta atât de ușor, o vei devora în timp ce privești cele mai importante meciuri de la Campionatul Mondial.

4 cărți despre fotbal pe care să le citești în timpul Campionatului MondialCele mai bune cărți despre fotbal sunt mai mult decât simple intruziuni în lumea ascunsă a sportului rege, reprezintă titluri atât de fascinante, încât le-ai putea împrumuta și celor mai bune prieteni. The Guardian spunea despre Eu sunt Zlatan că e „cea mai convingătoare autobiografie apărută vreodată sub semnătura unui fotbalist”, iar noi tindem să îi dăm perfectă dreptate. Copilul rebel al fotbalului, urmaș al unei familii de imigranți venită în civilizata Suedie, e spumos de sincer în autobiografia sa. Nu e nimic camuflat, nimic înfrumusețat în relatarea care ne duce de la anii în care micuțul Zlatan bătea mingea pentru a scăpa de bătăi la perioada în care activa ca atacant la cele mai mari echipe ale planetei, precum Barcelona, Milan sau Manchester United. De la zilele pline de fotbal la nopțile petrecute în cluburi, de la cei mai mari antrenori ai istoriei la cele mai luxoase mașini, prima autobiografie de pe lista noastră este cartea pe care să o citești la acest Campionat Mondial, profitând și de faptul că Zlatan va participa și el.

4 cărți despre fotbal pe care să le citești în timpul Campionatului Mondial

Adulate, premiate, transformate de două ori în film, memoriile scriitorului Nick Hornby
(High Fidelity) reprezintă una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste la adresa fotbalului, Fever Pitch. Nick a ținut cu Arsenal încă dinainte de a se naște, printr-o predestinare pe care numai adevărații fani ai sportului rege o pot percepe pe deplin. Mai mult, a fost suporter al echipei londoneze când aceasta nu atinsese marile sale performanțe. Ultimul titlu de pe lista noastră reușește să explice în mod magistral amestecul de obsesie și dragoste fierbinte pe care o simt adoratorii fotbalului: cartea conține 7 capitole și fiecare dintre ele prezintă un meci important al Arsenal-ului, care coincide cu un eveniment esențial din viața autorului. Viață trăită în ritm de fotbal, cu alte cuvinte, și cea mai bună reprezentare a cât de mult poate fascinația pentru un sport să influențeze experiențele unui om. De la câțiva anișori până în a patra decadă a vieții, Hornby e o reflecție a echipei, așa cum Arsenal îi aparține lui, în egală măsură: iată una dintre cele mai complexe și mai bine redate relații din sfera fotbalului. E de citit în timpul Campionatului Mondial, pentru a înțelege „ce poate fotbalul să facă din om”.

Tu ce părere ai despre aceste patru cărți despre fotbal? Aștepți cu nerăbdare marile meciuri de la Campionatul Mondial? Cu care dintre aceste titluri vei condimenta aventurile de pe teren?

SaveSave

SaveSave

SaveSave