Literatura scrisă în închisoare sau inspirată de experiența detenției este mult mai bogată decât ne-am putea imagina. Cărți clasice au fost scrise în închisoare și nume mari ale literaturii universale și-au petrecut mai mult sau mai puțin timp în spatele gratiilor. Să ne gândim doar la Cervantes, condamnat pentru ilegalități cu taxele și la romanul „Don Quijote”, la Dostoievski cu „Amintiri din Casa morților”, Oscar Wilde cu „De Profundis”, Niccolo Machiavelli cu „Principele”, iar acestea sunt doar câteva exemple. Nu-i uităm, desigur, nici pe poetul Radu Gyr sau pe Nicolae Steinhard, cu „Jurnalul fericirii”, chiar dacă acest volum a fost scris la câțiva ani distanță după eliberare. Să descoperim mai jos, 4 cărți scrise de autorii lor în închisoare.

Portocaliul este noul negru” este un volum de memorii pe care autoarea lui, Piper Kerman, l-a scris pe când ispășea o pedeapsă de 15 luni pentru trafic de droguri și spălare de bani. Debutul editorial al lui Piper Kerman a fost unul de-a dreptul spectaculos: cartea a devenit bestseller New York Times, a fost aclamată de critici, iar serialul inspirat de ea a fost, la un moment dat, cea mai vizionată producție de pe Netflix. Poate ne gândim, din ceea ce observăm la noi, că detenția este un spațiu care-ți stimulează brusc inspirația și creativitatea, dar în cazul lui Piper Kerman situația nu se aplică în mod neapărat. Deși nu a fost extrem de dură, experiența închisorii a schimbat-o pe scriitoarea americană și a însemnat, la nivel personal, o redescoperire de sine. Piper Kerman a descris atmosfera din închisorile americane, a căror principală problemă este faptul că deținuții nu sunt pregătiți pentru reintegrare în societate, la eliberare și a surprins, într-o galerie de portrete interesante, modul în care închisoarea influențează personalitățile deținuților. Să nu ne imaginăm că „Portocaliul este noul negru” e o carte apăsătoare, pentru că narațiunea are destul umor. Piper Kerman a fost condamnată la 15 luni de detenție, dintre care a executat 13. Scriitoarea era implicată într-o relație amoroasă cu Catherine Cleary Wolters (Nora Janson în carte), o traficantă de heroină. A vrut să o ajute pe aceasta în operațiunile de splălare de bani și astfel a ajuns după gratii.

O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, cartea care l-a făcut celebru Aleksandr Soljeniţîn (urmată de „Arhipelagul Gulag”, mai târziu) a fost concepută în timp ce scriitorul era închis într-un lagăr de muncă silnică, în Siberia. Soljeniţîn a avut de executat o pedeapsă de opt ani, pentru că, într-o scrisoare adresată unui prieten, și-a permis să-l ridiculizeze pe Stalin. „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” descrie experiența concentraționară din punctul de vedere al unui om simplu. Așa cum sugerează și titlul, acțiunea romanului se petrece într-o singură zi, de dimineață până seara. Ivan Denisovici este condamnat la zece ani de muncă silnică. A executat deja opt și mai are doar doi până să încerce din nou gustul unei libertăți aproximative, în marele lagăr care era Uniunea Sovietică. Zilele din lagăr decurg după o rutină bine stabilită. Boala sau carcera – chiar și pe nedrept – sunt evenimentele care pot interveni în monotonia zilelor de detenție. Ivan Denisovici, care petrecuse trei mii şase sute cincizeci şi trei de zile în lagăr, le experimentase deja pe amândouă. Ce surprinde la acest personaj este reziliența sa cu totul specială. Ivan Denisovici are un singur scop: să ajungă cu bine la finalul celor doi ani pe care-i mai are de ispășit. Ne poate surprinde astfel că eroul lui Soljeniţîn trăiește în lagăr și clipe de fericire. O zi în care scapă fără carceră, când reușește să facă rost de tutun sau puțin terci este o zi fericită. Câștigător al premiului Nobel pentru Literatură, Aleksandr Soljeniţîn ne vorbește în acest microroman despre ororile lagărelor de muncă silnică, dar și despre incredibila capacitate a spiritul uman de a nu se frânge în condiții extreme. Cartea a fost concepută de autor în lagărul din Siberia, unde a notat pe bucățelele de hârtie pe care le găsea idei pentru acest roman.

Pentru cei care preferă să citească în limba engleză, romanul „The Belly of the Beast” scris în închisoare de Jack Henry Abbott are o poveste la fel de interesantă ca și viața autorului. Jack Henry Abbott nu a avut nicio tangență cu literatura cea mai mare parte a vieții sale. A crescut în centre de plasament, iar cei mai mulți ani ai adolescenței și tinereții i-a petrecut după gratii. După ce câștigătorul premiului Pulitzer, Norman Mailer, a publicat romanul „The Executioner’s Song” a primit multe scrisori de la cititori. Una dintre ele i-a atras atenția în mod special: cea în care Jack Henry Abbott îi spunea că viața în detenție nu-i așa cum este prezentată în carte. Condamnat la acea vreme pentru ucidere, Abbott i-a propus scriitorului american să-i ofere detalii despre viața de coșmar dintr-o închisoare de maximă securitate, iar Norman Mailer a fost atât de impresionat de talentul literar al lui Abbott încât l-a ajutat să publice cartea. Volumul semnat de Abbott cu o introducere de Norman Mailer a avut un succes de critică impresionant. Mailer a militat și pentru eliberarea condiționată a lui Abbott, lucru care s-a și întâmplat, din cauza presiunii mediatice. Însă, la numai o lună jumătate de la eliberare, în urma unui scandal dintr-un bar, Abbott a înjunghiat mortal un chelner. Soția acestuia l-a dat în judecată și a primit mai multe milioane de dolari despăgubire, din drepturile editoriale. Abbott s-a ales doar cu banii de avans (12.500 de dolari) și cu închisoare pe viață, iar peste zece ani s-a sinucis.

Psihoterapeutul vienez Viktor Frankl, „profetul sensului vieții”, cum este denumit, a devenit celebru la nivel mondial datorită cărții „Omul în căutarea sensului vieții”. Supraviețuitor din patru lagăre de concentrare naziste, Viktor Frankl susține că sensul existenței este o nevoie fundamentală a omului. Căutăm succesul financiar, recunoașterea socială, fericirea, dar fără descoperirea sensului propriu existenței noastre nu putem fi împliniți. Iar în lagărele de concentrare, Viktor Frankl a putut să constate veridicitatea acestei teorii. Și tot acolo a pus bazele tehnicii psihoterapeutice ce poartă numele de logoterapie, care are ca scop determinarea pacientului în a găsi sensul existenţei sale. „Omului îi poate fi luat totul, dar nu și ultima dintre libertățile omenești: aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul fel de a fi”. Uimitor, chiar această atitudine l-a ajutat pe Viktor Frankl să supraviețuiască în lagăre precum Dachau și Auschwitz. Când a fost internat în lagăr, Frankl avea la el manuscrisul primei cărți, „The Doctor and the Soul”, care conținea principiile logoterapiei, devenită ulterior cea de-a treia școală vieneză de psihoterapie. Bineînțeles, manuscrisul i-a fost confiscat, iar Viktor Frankl l-a refăcut, folosind hârtii furate de un camarad din birourile închisorii. „Pot să mărturisesc că, printre alte lucruri, îmi datorez supraviețuirea din lagăr hotărârii mele de a reface manuscrisul confiscat”, spune psihoterapeutul.

Voi ați citit vreuna dintre aceste cărți? Care v-a plăcut cel mai mult?