În lumea literară nu puține sunt cazurile de scriitori care au mânuit cu aceeași îndemânare și condeiul și stetoscopul, iar cariera și-au început-o prin depunerea Jurământului lui Hippocrate. Există o legătură mai strânsă decât ne-am imagina între literatură și medicină? Se pare că da. Amândouă au ca obiect (sau subiect) de studiu complexul univers al omului, fie că ne referim la alcătuirea sa pur fizică sau la structura psihologică, la visurile, temerile, aspirațiile sale. De la Omar Khayyam, autor al „Catrenelor” pe care le citim cu plăcere și la un mileniu distanță, la Francois Rabelais, cu ai săi „Gargantua și Pantagruel”, Mihail Bulgakov („Maestrul și Margareta”) și Somerset Maugham („Vălul pictat”), literatura ne oferă exemplele unor scriitori care au fost în situația de a alege între aceste două pasiuni ale lor sau care au încercat să împace profesia de medic cu aceea de scriitor. Să ne oprim atenția asupra a 4 scriitori care au depus Jurământul lui Hippocrate.

„Medicina nu a fost prima mea dragoste, ci literatura. Am scris dintotdeauna, din momentul când am fost în stare să țin un stilou în mână” mărturisește Khaled Hosseini într-un interviu pentru BookVideos.tv. Cu toate acestea, autorul cărților de succes „Vânătorii de zmeie”, „Splendida cetate a celor o mie de sori” și „Și munții au ecou” mărturisește că a ales să urmeze studii medicale din rațiuni pur financiare și pentru stabilitatea pe care o oferea această profesie. Ca emigrant afgan în Statele Unite, Khaled Hosseini recunoaște că nu și-ar fi imaginat vreodată că poate să-și câștige existența ca scriitor, mai ales într-o limbă pe care nici nu o vorbea. Profesia de medic a fost pentru Khaled Hosseini mai mult „o căsătorie aranjată”, deși recunoaște că a practicat-o cu plăcere. „Nu găsesc prea multe similitudini între cele două profesii, cu excepția faptului că amândouă te ajută să cunoști natura umană. Și scriitorii și medicii au nevoie să înțeleagă motivațiile care stau în spatele lucrurile pe care le spun sau le fac oamenii, temerile, speranțele și aspirațiile lor. În amândouă profesiile trebuie să înțelegem ce influențe au asupra unei persoane condițiile socioeconomice, familia, cultura, limba, religia și alți mulți factori, fie că acea persoană se află în cabinetul de examinare medicală sau este doar un personaj într-un roman” explică Khaled Hosseini.

În literatura română, Augustin Buzura a fost unul dintre scriitorii care a depus Jurământul lui Hippocrate înainte de a fi apreciat ca romancier. A fost întotdeauna pasionat de literatură, a citit enorm și chiar a absolvit Facultatea de Medicină din Cluj cu o lucrare intitulată „Shakespeare în psihiatrie”. A renunțat însă la profesia de medic psihiatru pentru a se dedica literaturii, iar alegerea nu a fost una lipsită de riscuri. Primul său roman, „Absenții”, publicat în 1970 a avut un succes impresionant și a fost apreciat și de cititori și de critici. Însă tocmai acest lucru i-a creat scriitorului probleme cu regimul comunist. Buzura a refuzat constat să se autocenzureze ca scriitor astfel încât romanele sale au fost adesea interzise sau retrase de pe piață după ce au fost publicate. Este și cazul romanului „Absenții”, care propune ca protagonist un personaj a cărui luciditate nu face decât să accentueze drama existențială pe care o parcurge. Psihiatrul Mihai Bogdan, eroul central al acestui volum, are multe în comun cu autorul, începând cu profesia și continuând cu inadaptarea la realitățile politice pe care le trăiește. De altfel, așa cum a recunoscut în multe dintre interviurile sale, pentru Augustin Buzura literatura a fost mai mult un destin asumat. A fost, de asemenea și o posibilitate de a spune adevărul pe care mulți nu îndrăzneau să-l rostească, dar și un prilej de a supune meditației cititorilor drame ale conștiinței umane cercetate cu instrumentele de mare precizie ale psihologiei.

Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, cel mai popular detectiv din toate vremurile, a depus și el Jurământul lui Hippocrate și a practicat medicina vreme de mai bine de zece ani, până când misiunile lui Sherlock i-au acaparat tot timpul. A fost pasionat mai ales de oftalmologie și a urmat cursuri de specializare la Viena și Paris. Și în cazul lui Conan Doyle decizia de a alege medicina a fost una pur practică, din rațiuni financiare. Dar ironia sorții a făcut ca exact la Universitatea din Edinburgh să găsească un model pentru detectivul Sherlock Holmes în persoana doctorului Joseph Bell. „Câinele din Baskerville”, „Un studiu în roșu”, „Valea fricii” și „Semnul celor patru” sunt doar câteva dintre romanele în care apare figura atât de populară a lui Sherlock Holmes (exceptând binecunoscutele „Aventuri ale lui Sherlock Holmes”, „Memoriile lui Sherlock Holmes”, „Întoarcerea lui Sherlock Holmes”, „Arhiva lui Sherlock Holmes”). Doctorul Watson, care îl însoțește pe detectiv în misiunile sale și este naratorul în cele mai multe dintre povestiri este un personaj cel puțin la fel de interesant ca Sherlock Holmes.

Între scriitorii care au depus Jurământul lui Hippocrate nu am putea să nu-l amintim pe Irvin Yalom, cel care a împăcat cu succes pasiunea pentru literatură cu o carieră excepțională de psihanalist. Profesor emerit de psihiatrie la Universitatea Stanford, inclus în bibliografia obligatorie a multor facultăți de psihologie din toată lumea, Yalom a reușit performanța de a deschide „apetitul” cititorilor săi către fascinanta explorare a sinelui. Tratatul de „Psihoterapie existențială” este una dintre cele mai importante contribuții pe care Yalom a avut-o în dezvoltarea psihoterapiei. Însă pentru publicul nespecialist, romanele și povestirile de psihoterapie sunt cele care l-au apropiat pe Yalom de cititori și au fost primite ca pe-o revelație. Aceasta pentru că psihoterapeutul ajută cititorii să fie martori nevăzuți în cabinetul de terapie și le facilitează înțelegerea rolului esențial al introspecției în viața de zi cu zi. „Minciuni pe canapea”, „Privind soarele în față”, „Călăul dragostei” sau „Plânsul lui Nietzsche” sunt câteva dintre romanele apreciate de cititori pentru viziunea complexă a lumii interioare a personajelor și stilul său profund umanist.

Voi știți și alți scriitori care au depus Jurământul lui Hippocrate?