Ca în cazul fiecărei relații de iubire, fiecare cititor își poate aminti momentul sau cartea care l-au făcut să transforme această activitate într-una căreia să i se dedice cu pasiune. Cu siguranță, pentru fiecare dintre noi au existat de-a lungul timpului cărți care ne-au stimulat „dependența” și ne-au făcut să ne îndrăgostim de lectură. Mai jos, sunt doar 5 dintre cărțile care au un loc special între lecturile preferate ale multor cititori. Așteptăm să le completați cu cele care v-au marcat pe voi.

Original, nonconformist și provocator cu fiecare nou roman al său, Ian McEwan este unul dintre cei mai apreciați scriitori britanici de astăzi atât de cititori, cât și de critici. „Ispășire”, „Grădina de ciment”, „Copilul furat” sau „Amsterdam” sunt unele dintre cele mai apreciate romane ale „magicianului macabru” Ian McEwan, unele dintre ele devenind ecranizări care s-au bucurat de succes.

Volumul „Sâmbătă” ne dezvăluie însă o altă zonă a creativității autorului britanic, surprinzător și prin modul în care reușește să se reinventeze. Povestea unei zile obișnuite de sâmbătă din viața neurochirurgului Henry Perowne este construită de Ian McEwan detaliu cu detaliu. Nimic nu anunță evenimentele care aveau să scoată din rutina zilnică existența medicului și să așeze în lumina conștiinței sale probleme dintre cele mai acute și alegeri foarte dificil de făcut.

„Sâmbătă” este unul dintre romanele care te fac să te îndrăgostești de lectură prin modul în care este construită pas cu pas arhitectura poveștii. Fiecare întâmplare a unei zile ce pare obișnuită – un accident de mașină, o operație pe creier, o reuniune de familie – este doar o treaptă în spirala evoluției interioare a protagonistului. Autorul dozează foarte bine tensiunea, pentru ca, după momentul de climax, viața să-și reintre în făgașul ei firesc. Sâmbătă s-a încheiat. „A mai trecut o zi. Mâine e duminică”.

Este suficient să fi citit romanul lui Alberto Vazquez-FigueroaTuareg”, atât de puternic prin poveste și fascinant prin detaliile despre viața unui popor al deșertului, pentru ca abia să așteptăm volumul următor al autorului sau unul care să ne facă să trăim emoții similare. Și nu am fi un caz ieșit din comun, de vreme ce romanele scriitorului spaniol s-au vândut în peste 25 de milioane de exemplare pe tot cuprinsul globului.

Alberto Vazquez-Figueroa a trăit ani buni în Africa, cunoștea bine Sahara și cultura popoarelor din zonă astfel încât prezintă în „Tuareg” detalii din viața și mentalitatea unui popor exotic și misterios pentru cei mai mulți dintre noi. Prin intermediul protagonistului romanului, Gacel Sayah, tuareg din neamul Poporul Vălului, cititorul are posibilitatea de a descoperi nu numai lecția dură de viață a deșertului, prin descrieri exceptional de puternice, care nu pot fi uitate, ci și mentalitatea unui neam mândru și dârz.

Este impresionant și momentul când civilizația modernă și cea a stăpânilor Saharei sunt așezate față în față. Romanul are și o continuare lansată pe piață de autor la aproape două decenii – „Ochii tuaregului”.

Poate că viziunea pesimistă a lui Dino Buzzati nu este împărtășită de toți cititorii, la fel ca și tema sa predilectă, moartea, ca destin implacabil al fiecărui om. Însă, nu putem să nu apreciem și să recunoaștem faptul că un roman precum „Deșertul tătarilor” este o extraordinară metaforă a vieții așa cum o experimentează bună parte a oamenilor. Visurile și speranța unei existențe pline de fapte de glorie, de gesturi care să conteze, de eroism și noblețe fac parte din „bagajul” cu care fiecare tânăr pleacă la drum.

Marea încercare este chiar străbaterea acestui deșert al tătarilor care este viața însăși – o continuă așteptare a momentului când se va ivi momentul oportun pentru ca toate visurile să devină realitate. În parcurgerea acestui drum există însă doar o singură certitudine – finalul de neocolit al vieții. Singurătatea fiecărei ființe este un alt subiect de meditație pentru protagonistul romanului „Deșertul tătarilor”:

„Drogo îşi dădu seama că oamenii, oricât de mult s-ar iubi între ei, rămân întotdeauna cumplit de singuri, de izolaţi: dacă unul suferă, durerea este în întregime a sa. Când unul suferă, ceilalţi nu simt durerea lui[…] şi aici se află pricina însingurării omului în viaţă.”

Probabil că indiferent ce carte semnată de John Steinbeck vom alege va avea același efect asupra noastră. Fie că citim „Șoareci și oameni”, „La răsărit de Eden” sau „Joia dulce”, scriitorul american laureat al premiului Nobel pentru literatură ne va face să ne îndrăgostim de lectură.

Fructele mâniei” este cartea pentru care Steinbeck a primit Premiul Pulitzer, un roman puternic, de un realism dur, care urmărește viața unei familii de „okies” în drumul spre Țara Făgăduinței care devenise în acea perioadă California.

Familia Joad, fermieri izgoniți de pe pământurile lor din Oklahoma, sunt un simbol al unei întregi clase sociale americane traversând un episod dramatic din istoria acestui popor. „Fructele mâniei” nu este doar un roman social, ci unul străbătut de teme esențiale ale gândirii umane, de eroi impresionanți și caractere puternice.

O carte pe care nu avem cum să nu o iubim și care ne va mișca până la lacrimi este „Lăstarul meu de portocal” a scriitorului brazilian Jose Mauro de Vasconcelos. Istoria lui Zeze, băiatul de 5 ani crescut într-o familie săracă din Bangu, Rio de Janeiro este, de fapt, povestea reală a copilăriei scriitorului și a modului abrupt în care a ajuns să se maturizeze.

Cu siguranță Zeze este unul dintre personajele favorite ale tuturor celor care au citit acest roman. Este impresionantă inocența cu care eroul lui Vasconcelos percepe lumea atât de pestriță a metropolei, modul în care reacționează în fața violenței, dar și „relația” pe care o stabilește cu unicul său confident, lăstarul de portocal.

Pe voi ce cărți v-au făcut să iubiți lectura?