Unii dintre noi privesc cărțile de self help cu suspiciune. Există oare „scurtătură” către succes și fericire? – par să se întrebe aceștia. Dar mai multe sunt persoanele care au găsit răspunsuri principalelor probleme care îi frământă și au reușit să realizeze importanți pași înainte tocmai datorită acestui tip de lectură. În ce constă diferența? Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi scria: „Homo, nosce te ipsum”„Omule, cunoaște-te pe tine însuți” urmat de promisiunea „și vei cunoaște universul și zeii”. Fiecare dintre noi știe, măcar intuitiv, că răspunsurile se află toate ascunse în interiorul nostru. Avem nevoie doar de îndrăzneala de a crede în noi și de curajul de a parcurge o călătorie de cele mai multe ori dificilă – iar uneori și de îndrumare. Să răsfoim împreună 5 cărți de sef help care chiar ajută, cu speranța că aceste lecturi ne vor inspira.

  1. După ce a dat o adevărată lovitură editorială cu volumul Mănâncă, roagă-te, iubește, Elizabeth Gilbert și-a surprins cititorii cu lansarea unei cărți cu subiect oarecum neașteptat. Conferințele sale motivaționale pentru TED au avut un succes uluitor, așa încât scriitoarea americană a decis să ofere cititorilor ei Lecții de magie, cartea o puteți găsi aici. Titlul cărții este doar o metaforă pentru că singura magie la care se referă Gilbert este cultivarea unui stil de viață creativ, care să permită trăirea ei dincolo de granițele fricii. Pentru aceasta nu trebuie să avem profesia de artiști, ci să lăsăm cale liberă inspirației de a ne modela viața, astfel încât să aducem în prezent cea mai bună variantă a noastră. Fiecare vis începe cu interogația „Dar ce-ar fi dacă…”. Însă nu foarte mulți îndrăznesc să facă și pașii concreți pentru a urma ceea ce poate părea de atins. Deși scrie despre dorință și magie, Gilbert este totuși puternic ancorată în concret. Scriitoarea americană nu îndeamnă cititorii (în spiritul multor cărți de acest gen) doar să-și urmeze visurile. Nici nu le spune că nu ar putea eșua. Gilbert oferă doar o nouă perspectivă, creativă, îndrăzneață asupra modului în care pot fi depășite cele mai variate blocaje – aceasta la pachet cu stilul său irezistibil, plin de umor.
  2. Un alt volum de self help care poate fi de un real ajutor este cel oferit de specialista în psihologie socială, profesor asociat la Harvard Business School și unul dintre cei mai apreciați vorbitori pentru TED – „Prezența” de Amy Cuddy. Folosindu-se de metode experimentale pentru a investiga cum se judecă oamenii unii pe alții, dar și pe ei înșiși, specialista în psihologie socială atrage atenția asupra acelor schimbări aparent mărunte în limbajul corporal, comportament si perspectiva asupra vieții care pot produce însă o adevărată revoluție interioară. Amy Cuddy este inspirată în aceste studii de propria sa experiență de viață. În primii ani ai studenției sale, la universitatea Princeton, psihologul a avut un accident grav de mașină, în urma căruia i-a fost afectat creierul, iar medicii i-au spus că nu își va putea continua studiile. Astăzi însă, Amy Cuddy este unul dintre cei mai respectați profesioniști din domeniul ei.
  3. Orice schimbare reală și durabilă în viață începe cu redefinirea modului de a gândi. Este ceea ce demonstrează Brian Tracy în cartea sa „Schimbând gândirea, îți schimbi viața”. Om de afaceri de succes, apreciat vorbitor pe teme motivaționale și autor a 45 de cărți bestseller, Brian Tracy oferă în acest volum un sistem de transformare a mentalității despre ceea ce suntem noi înșine, care poate fi urmat pas cu pas. Autorul explică cititorilor cum să-și descopere resursele interioare nu numai pentru a-și stabili în mod realist visurile, dar și cum să dezvolte un plan pentru a le atinge în mod concret. Ken Blanchard, autor al cărții „Rețeta unui lider” spunea despre volumul semnat de Brian Tracy că este un adevărat „software mental” cu ajutorul căruia putem accesa vastele resurse interioare și actualiza cea mai strălucită ipostază a noastră.
  4. „Oare ce aș întreprinde dacă aș ști că nu voi eșua?” V-ați așezat vreodată față în față cu această întrebare? Multe dintre potențialele noastre acțiuni mor „în fașă” din cauza spaimei de eșec sau pentru că dorința pare „prea mult” pentru noi. Însă, în „Putere nemărginită”, Anthony Robbins explică faptul că îndrăzneala de a acționa ignorând un astfel de gând este tocmai o cale spre succes, de orice natură ar fi el. „Putere nemărginită” a fost definită ca o carte de „fitness al minții”, tocmai datorită faptului că ne obligă să abandonăm concepțiile rigide și să ne construim un nou mod de a gândi care să reflecte în totalitate ceea ce suntem și vrem să devenim. „Modul în care comunicăm cu alții și cu noi înșine determină până la urmă calitatea vieților noastre” crede Anthony Robbins.
  5. O carte care poate reprezenta un ajutor esențial în lupta cu fricile noastre de zi cu zi este cea semnată de „Regina self help” Susan Jeffers – „Acceptă-ți teama, dar nu te lăsa inhibat de ea”. Cel mai cunoscut volum publicat de psihologul american, tradus în 35 de limbi până în acest moment, „Acceptă-ți teama” a ajutat milioane de oameni din toată lumea să conștientizeze faptul că frica este este principalul nostru adversar. „Am vrut să fiu fericită și a trebuit să învăț cum” a mărturisit Susan Jeffers referitor la nașterea ideii acestui volum. Cartea poate fi extrem de instructivă pentru toți cei care au obosit să se lupte cu fricile de zi cu zi (frica de a lua o decizie, de părerea celor din jur, spaima de a nu fi suficient de bun etc). Cu umor și într-un stil accesibil, psihologul american specialist în depășirea blocajelor provenite din cele mai variate temeri oferă un set de îndrumări pe care oricine le poate pune în practică pentru o viață eliberată de povara acestui sentiment frustrant.

Ai citit cărți de self help? Dacă da, care ți s-a părut cea mai bună?