Dacă vrem să comparăm cărţile care au inspirat unele filme cu adaptările lor cinematografice, probabil că le-am face o nedreptate şi unora şi altora. Aceasta pentru că fiecare dintre aceste arte dispune de mijloace specifice şi urmăreşte propriile scopuri. Însă fără să vrem, atunci când vedem filme după cărți ne gândim şi la cartea care l-a inspirat. Singurul mod în care am putea „să facem dreptate” cărţilor care au inspirat filme foarte populare ar fi pur şi simplu să le citim, pentru a descoperi toată acea bogăţie de sensuri uneori greu de surprins în adaptările cinematografice.

Iată doar 5 titluri de cărţi mai bune decât ecranizările lor. Nu rata aceste filme după cărți, dar nu ignora nici manuscrisele.

  1. Iliada” lui Homer versus „Troia” în regia lui Wolfgang Petersen. Mulţi dintre cei care au văzut „Troia” au rămas impresionaţi de performanţele actorilor, acţiunea bine susţinută a filmului şi costumele, pentru care pelicula regizată de Wolfgang Petersen a primit o nominalizare la Oscar. Filmul în care regăsim o pleiadă întreagă de actori de 5 stele – Brad Pitt, Eric Bana, Orlando Bloom, Diane Kruger şi Peter O’Toole – este inspirat de „Iliada”, epopeea antică atribuită lui Homer. Acest blockbuster care mizează pe acţiune ne impresionează prin fizicul bine lucrat al lui Brad Pitt, scenele de luptă realizate cu o mare măiestrie cinematografică şi intriga amoroasă, însă este departe de complexitatea epopeei antice. Dacă am văzut filmul, ar trebui să citim „Iliada” pentru a vedea cum a surprins autorul antic ciocnirea acestor popoare, care constituie leagănul civilizaţiei europene. Şi nu în ultimul rând, pentru anumite scene, mult mai intense în epopee decât în film – decizia lui Hector de a se ridica la luptă, moartea sa şi adevăratul motiv pentru care Ahile, eroul legendar, acceptă să încline sorţii războiului, deşi ştie că aceasta îi va aduce sfârşitul. Departe de a fi mai prost, filmul lui Wolfgang Petersen este altceva.
  2. „Călătoriile lui Gulliver” a lui Jonathan Swift versus adaptarea cinematografică cu acelaşi nume, în regia lui Rob Letterman. Dacă urmărim pelicula „Călătoriile lui Gulliver”, care îl are ca protagonist pe Jack Black, putem ajunge cu uşurinţă la concluzia că aceste aventuri sunt dedicate exclusiv copiilor. Aceasta ar fi însă o nedreptate faţă de romanului lui Jonathan Swift, capodoperă a literaturii engleze, care este în primul rând o acidă satiră socială. Ne impresionează modul în care autorul construieşte în detaliu acele lumi fantastice, care se intersectează însă atât de puternic cu realitatea şi observaţiile penetrante ale eroului, Gulliver, care în roman este departe de a fi un nătăfleţ.
  3. „Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown versus adaptarea cinematografică cu acelaşi nume în regia lui Ron Howard. Cu Tom Hanks, Audrey Tautou şi Ian McKellen în rolurile principale, filmul regizat de Ron Howard a stârnit un mare interes la vremea lansării sale, în 2006, datorită pretenţiei de a dezvălui secrete ale Vaticanului păstrate cu grijă mii de ani. Însă deşi s-a bucurat de prestaţia unor mari actori, filmul este dificil de urmărit tocmai datorită bogăţiei de simboluri pe care regizorul s-a străduit să le păstreze. Misterul aventurilor prin care trece eroul lui Dan Brown a cucerit însă milioane de cititori – bestsellerul a fost tradus în 44 de limbi şi vândut în mai mult de 40 de milioane de exemplare în întreaga lume.
  4. „Rugul deşertăciunilor” de Tom Wolfe versus „Rugul vanităţilor” în regia lui Brian De Palma. Publicat în 1987 şi bine primit atât de critici, cât şi de cititori, romanul de debut al lui Tom Wolfe, „Rugul deşertăciunilor”, a devenit în scurt timp o lectură de referinţă a literaturii americane, pentru modul acid în care observă realităţile sociale – fapt datorat probabil formaţiei sale de jurnalist. Deşi a avut o distribuţie de excepţie – Tom Hanks, Bruce Willis, Melanie Griffith, Kim Cattrall – şi un regizor apreciat, filmul a fost considerat un eşec atât comercial, cât şi de critică. Ar trebui să citim cartea pentru a face dreptate scriitorului Tom Wolfe!
  5. „Mândrie şi prejudecată” a lui Jane Austen versus adaptarea cinematografică în regia lui Joe Wright. Cu patru nominalizări la Oscar, două la Globul de Aur şi contribuţia unor actori precum Keira Knightley şi Matthew MacFadyen, filmul „Mândrie şi prejudecată” varianta 2005 a fost considerat una dintre cele mai bune adaptări cinematografice ale cărţii lui Jane Austen. Însă tocmai pentru că apreciem această versiune cinematografică ar trebui să ne întoarceam spre romanul lui Jane Austen, considerat unul dintre primele 10 cele mai frumoase ale tuturor timpurilor. Modul în care este descrisă lumea anilor 1800, stilul alert şi simplu şi povestea de dragoste dintre Elizabeth Bennet şi domnul Darcy, două dintre cele mai iubite personaje ale literaturii universale, ne vor face să înţelegem de ce aniversările acestui roman sunt considerate adevarate sărbători naţionale în multe ţări ale lumii.

Voi ce alte cărţi consideraţi că sunt mai bune decât adaptările lor cinematografice? Sunt filme după cărți care v-au impresionat mai mult decât textul original?