Într-o zi plină de gălăgie și agitație, confortul propriei case este oaza pe care o căutăm neîncetat. Relaxarea supremă apare atunci când părăsim hainele de zi pentru țesături mult mai confortabile, ne tratăm simțurile cu un ceai bun și, preț de câteva zeci de minute, ne delectăm cu o carte ce ne așteaptă de fiecare dată pe noptieră. Descoperă în rândurile următoare 5 cărți pe care merită să le ții pe noptieră.

Clar de femeie” de Romain Gary este un roman pe care-l recomandă însuși numele scriitorului. De două ori câștigător al premiului Goncourt, Romain Gary este un autor care își seduce cititorii prin atmosfera romanelor sale și prin personajele bine conturate, multe dintre ele atipice, dar în cea mai mare parte memorabile. „Clar de femeie”, care a fost și ecranizat în regia lui Costa-Gavras, cu Romy Schneider și Yves Montand în rolurile principale, poate părea un roman de dragoste, însă este mai mult decât atât. Michel și Lydia se întâlnesc întâmplător, după ce bărbatul o lovește din neatenție pe aceasta cu portiera taxiului. Providența poate lucra și în acest fel, însă nu face totul de una singură. Purtați de firul narațiunii, descoperim poveștile celor doi – tristă a unuia dintre ei, cu accente tragice a celuilalt. Realizăm și șansa care li se oferă, ca, împreună, să se vindece de rănile trecutului. Însă, iubirea, pentru a fi împlinită, se cere trăită cu un anumit egoism, în prezent. Fiecare cititor va descoperi dacă protagoniștii cărții au deprins această lecție și dacă atracția dintre ei lasă deschisă posibilitatea unei relații împlinite.

Cine a citit și a apreciat romanele „Oscar și Tanti Roz” sau „Domnul Ibrahim şi florile din Coran” cu siguranță va descoperi cu încântare și „Noaptea de foc”, roman autobiografic, în care Eric Emmanuel Schmitt descrie una dintre experiențele care i-au determinat cursul vieții, dar și cariera literară. „Noaptea de foc” este o experiență specială de lectură și pentru cititor. Stilul dens de emoție al autorului ne face să devenim empatici astfel încât călătoria sa inițiatică prin deșert se transformă în propria noastră călătorie. Sunt fascinante descrierile deșertului, spațiu ostil la început, plin de semnificații profunde ulterior, centru al lumii care ajută fiecare persoană să ajungă mai aproape de centrul ființei sale, să-și descopere propriul sens. Vom citi cu interes descrierile vieții simple ale tuaregilor, în care cele mai simple gesturi – cum ar fi acela de a coace o pâine într-un cuptor improvizat, în deșert – capătă o semnificație aparte. În acest cadru, asistăm atât la o luptă de supraviețuire, cât și la una mai profundă, de renaștere și descoperire a unui sens mai profund al vieții. Eric Emmanuel Schmitt, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, prin intermediul cărților sale este rodul acelei „Nopți de foc”. Un roman care merită citit!

Dacă în 2018 ne-am propus să ne reîntoarcem spre operele clasice, o alegere excelentă este romanul „Suflete moarte” de N.V. Gogol. Autorii clasici sunt piatra de temelie a culturii noastre astfel încât fiecare întâlnire cu operele lor ne va îmbogăți într-un fel sau altul. Roman cu un destin tragic, la fel ca al autorului, neterminat, pentru că Gogol a distrus de două ori manuscrisul celui de-al doilea volum, înainte de a muri, „Suflete moarte” este un roman care ne invită să reflectăm la orizontul unei vieți lipsite de latura spirituală. În Rusia anului 1840, cei care lucrau pământurile erau doar suflete în proprietatea moșierilor. Pavel Chichikov, protagonistul romanului, un bărbat aparținând clasei mijlocii, își propune să facă avere achiziționând iobagi trecuți către cele veșnice și pentru care proprietarii încă trebuiau să plătească impozite. Urmărind descrierea societății ruse din acea perioadă, ca într-o oglindă răsturnată, cititorul observă însă că „sufletele moarte” nu se referă la cele ale iobagilor, ci la o civilizație golită de spiritualitate. Este cutremurător tabloul realizat de Gogol, care ne îndeamnă să medităm la calitatea unei vieți superficiale, trăite exclusiv în dimensiunea sa materială.

O carte care a revenit în discuția publică din societatea noastră și către care ne putem întoarce măcar din curiozitate (dacă nu datorită faptului că este un roman distopic devenit clasic și considerat una dintre cele mai valoroase cărți ale secolului 20) este „Ferma animalelor” de George Orwell. Satiră a epocii staliniste și, de fapt, a oricărei societăți în care valoarea a fost înlocuită de nonvaloare, iar morala de cinism, corupție, hoție și represiune, „Ferma animalelor” este un roman actual prin semnificațiile sale în multe societăți care se confruntă cu astfel de situații. După ce își alungă stăpânul bețiv de la fermă, animalele preiau conducerea și stabilesc 7 precepte, care să pună bazele unei „societăți democratice”. Porcii preiau însă curând controlul, iar, prin manipulare, ajung să creeze o societate după „chipul și asemănarea lor”. Micile amendamente ale celor șapte precepte schimbă radical lucrurile. Astfel, dacă Preceptul al Șaselea spunea că „Niciun animal nu va ucide un alt animal” este ajunge să fie citit „Niciun animal nu va ucide un alt animal fără motiv” – iată cum doar două cuvinte schimbă fundamental lucrurile! Sintagma „Toate animalele sunt egale, numai că unele animale sunt mai egale decât altele” a devenit deja clasică. Deși scrisă ca o satiră politică ce viza era stalinistă, „Ferma animalelor” este o carte ale cărei semnificații depășesc cu mult epoca vizată. Entuziasmului revoluționar și bucuriei de a fi scăpat de opresiunea oamenilor îi urmează deruta, iar apoi totalitarismul – indiferent sub ce chip s-ar prezenta el: „Fiinţele de afară îşi mutau privirea de la porc la om şi de la om la porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care”. Puterea absolută corupe, iar chipul celui sedus de ea este mereu același pare că ne spune George Orwell.

Un autor care ne surprinde cu fiecare volum al său prin perspectiva analitică originală este Alain De Botton. „Eseuri de îndrăgostit” este o carte interesantă pentru toți aceia care vor să își înțeleagă mai bine sentimentele romantice, parcursul unei povești de dragoste. Deși fiecare este convins că trăiește ceva unic (și pe undeva este adevărat) iată că Alain De Botton găsește toate acele puncte comune fiecărei povești de amor. Căci cine nu idealizează persoana iubită și nu crede că aceasta este un summum al celor mai alese calități pe care le poate avea cineva? Ne place starea de a fi îndrăgostiți, iar uneori persoana de lângă noi devine doar un pretext pentru a o trăi. Uneori ne este teamă de fericire, iar alteori nu acceptăm evidența că totul s-a încheiat și încercăm să „resuscităm” o iubire moartă deja. Alain De Botton realizează în acest volum un „studiu de caz”, cel al relației dintre un tânăr arhitect care cunoaște întâmplător o femeie, pe Chloe, de care se îndrăgostește pe loc. Relația dintre ei este analizată de autor dintr-o perspectivă filozofică, evidențiind toate acele locuri comune ale procesului de îndrăgostire. „Eseuri de îndrăgostit” este o carte în care multă lume se poate recunoaște. Este, de asemenea și o carte care ne face să privim cu mai multă luciditate emoția îndrăgostirii – o carte utilă, ținând cont că rațiunea nu are de obicei un loc important în acest proces.