Când vrem să alegem o carte bună, este de ajutor să cerem și părerea unui bibliotecar. În fond, cine ar putea fi mai la curent cu cele mai recente apariții pe piața cărții? Romane care au stârnit reacții importante din partea cititorilor, controversate sau inovatoare, cărți de nișă sau bestselleruri, fenomene editoriale sau volume care ar putea interesa doar cititorii avizați într-un anumit domeniu pot ajunge mai ușor în mâinile cititorilor prin recomandarea unui bibliotecar. Și cum, grație globalizării, lumea a devenit tot mai mică, iar comunicarea dintre oameni mai facilă, să descoperim 5 cărți recomandate de bibliotecari din lumea largă.

O carte tulburătoare, recomandată de Chris Bulin, bibliotecar în Michigan, este „Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe. Scriitorul și jurnalistul spaniol a scris această carte inspirat de povestea reală a Ditei Kraus, supraviețuitoare a lagărului nazist de la Auschwitz și care, în momentul actual, trăiește în Israel. Tema romanului ar putea să amintească cititorilor de „Hoțul de cărți” al lui Markus Zusak, însă povestea „Bibliotecarei de la Auschwitz” are o notă suplimentară de realism (tragic) prin bogata documentare a autorului – aceasta chiar dacă lucrurile istorisite depășesc imaginația. Dita Adlerova, o fetiță de 14 ani, este protagonista acestui roman care aduce un omagiu cărților și puterii lor de a naște speranța chiar și în cele mai întunecate locuri. Povestea este construită pe două planuri – cel al rememorării vieții din ajunul războiului, timp în care Dita încă mai avea copilărie și cel din detenția la Auschwitz, când fetița este doar un martor inocent al atrocităților și degradării umane. În acest univers diabolic, Dita își asumă clandestin rolul de bibliotecară, deși are în custodie doar opt cărți uzate, însă atât de prețioase pentru că ele constituie poarta prin care se poate evada, cu imaginația, spre lumi unde umanitatea nu a dispărut. Cartea merită citită nu numai pentru valoarea sa de document (este descrisă și moartea Annei Frank, printre altele), ci și pentru că este foarte bine scrisă. Și o notă interesantă – cititorii din România s-au putut bucura de lectura romanului lui Antonio G. Iturbe cu doi ani înaintea celor din Statele Unite.

Kimberly Gee, bibliotecar în Austin, Texas, invită cititorii să-l descopere pe Tom Hanks de această dată în calitate de scriitor. Volumul de debut al actorului Tom Hanks, „Caractere atipice”, a surprins și criticii și cititorii în mod plăcut prin volumul său de șaptespreze povestiri scrise cu naturalețe și umor. „Veți iubi aceste personaje pentru că aveți ceva în comun cu fiecare dintre ele – unele câștigă, altele pierd, unele sunt eroice, altele timide, dar toate reprezintă repere ale existenței umane, deși pot trece prin viață neobservate” spune librarul american. Cartea scrisă de Tom Hanks a fost apreciată atât pentru talentul evident de povestitor al autorului, cât și pentru faptul că „decupează” din realitatea americană scene firești de viață, însă atât de evocatoare. Un alt atu al lui Tom Hanks ca scriitor este capacitatea de a extrage caracterul de universalitate din episoadele de viață surprinse, astfel încât în volumul său să se regăsească cititori din toată lumea. Iar acest talent este, într-adevăr, apanajul unui scriitor talentat. Sau, cum constata cu surprindere actorul Steve Martin: „Se pare că Tom Hanks este și un scriitor inteligent și amuzant, cu o minte ce nu încetează să te surprindă. La naiba!”

Emily Shellhouse, bibliotecară în Granville, Ohio, ne recomandă romanul lui LockhartImpostoarea”, un thriller a cărui construcție ar putea deruta cititorii, în sensul că începe cu capitolul optsprezece, derulează acțiunea în sens invers, pentru a se încheia cu capitolul nouăsprezece. Romanul mizează pe un joc complicat al aparențelor, manipulării și minciunii, iar personajele au o structură psihologică aproape toxică. Jule este eroina principală a acestui thriller, însă, iarăși, cititorii ar putea fi derutați pentru că aceasta se prezintă sub numele de Imogen. Aflăm apoi povestea celor două fete, Imogen și Jule, una foarte bogată și răsfățată, cealaltă supusă, în aparență, fascinată de existența prietenei sale. Când Imogen dispare, Jule îi împrumută nu numai numele, ci și viața. Rămâne de descoperit ce s-a întâmplat cu Imogen și care este miza reală a lui Jule. „Jule își spune povestea ca pe un film de aventuri. Însă cititorul nu poate avea încredere în ea. Dacă ați citit Mincinoșii veți iubi și această carte” spune librarul american.

Mici focuri pretutindeni” de Celeste Ng este recomandarea aceleiași bibliotecare din Ohio. Cititorii din România au putut achiziționa acest roman din librării începând cu anul trecut, la scurt timp după apariția lui în țara scriitoarei. Așa cum și-a obișnuit cititorii, Celeste Ng abordează o tematică foarte complexă și în acest al doilea roman al său, care a urmat succesului înregistrat cu volumul de debut, „Tot ce nu ți-am spus”. Maternitatea, relațiile dintre părinți și copii, cutumele sociale ale claselor mai înstărite, identitatea, natura artei și pasiunea – devastatoare ca un foc – sunt printre temele dezvoltate de Celeste Ng în acest roman, la care se adaugă și o intrigă cu tentă polițistă. Autoarea focalizează atenția cititorilor spre două familii – cea a Elenei Richardson, care pare să trăiască o viață ca o fotografie perfectă a fericirii, mai mult sau mai puțin mimate și cea a Miei Warren, mamă singură și fotograf foarte talentat. Ca să poată asigura existența ei și a fiicei sale Pearl, Mia ajunge să lucreze pentru Elena. Însă prezența celor două femei, mamă și fiică, în casa Elenei dinamitează echilibrul aparent al vieților tuturor. Secrete ascunse ies la iveală, iar odată deschisă această cutie a Pandorei nimic nu mai poate fi ca înainte. Interesant în romanul lui Celeste Ng este modul în care redă multiplele fațete ale personalității personajelor pe care le creează, capacitatea sa de a smulge vălul iluziilor și a ne lăsa să contemplăm viața așa cum este.

Catherine Coyne, bibliotecar în Mansfield, Marea Britanie ne recomandă să nu ratăm romanul Lisei See „Frumoasele chinezoaice pentru autenticitatea cu care autoarea reușește să redea epoca pe care o evocă. Perioada în care se desfășoară acțiunea romanului începe în 1938, în San Francisco și continuă cu perioada războiului. Ruby, Helen și Grace sunt trei tinere, de origine asiatică, concurente pentru slujbe de dansatoare într-un club de noapte din San Francisco. Fiecare dintre cele trei femei are o poveste impresionantă. Grace este chinezoică născută în America, fugită de acasă din cauza persecuțiilor tatălui ei. Helen suferă și ea din cauza modului în care sunt tratați chinezii în America acelei perioade. Dar situația ei nu este mai rea decât a lui Ruby, care minte că este chinezoică din cauza persecuțiilor la care sunt supuși japonezii. Între cele trei femei se naște o prietenie destul de stranie, fiecare fiind martora istoriei de viață a celeilalte. Iubiri, trădări, succese, eșecuri și peste toate războiul care cuprinde lumea fac parte din poveștile lor. Romanul Lisei See este scris cu sensibilitate, conține multe fraze memorabile, iar punctul său forte este, într-adevăr, imaginea atât de realistă a Americii anilor ’40. O lectură interesantă mai ales pentru cititoare.

Voi ați alege să citiți vreuna dintre cărțile recomandate de acești bibliotecari?