Haruki Murakami este un autor atât de iubit de cititorii din România încât aproape că nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este scriitorul alături de care am pornit „În căutarea oii fantastice” și lângă care am aflat „Cronica păsării-arc”. Murakami ne-a purtat prin „Pădurea norvegiană” și „La sud de graniță, la vest de soare”. Explorând lumea romanelor lui Murakami am descoperit că realitatea poate avea și o altă dimensiune, una magică, fantastică. Iar aceasta este chiar lângă noi, așteptând să fie descoperită. L-am admirat pe Murakami așa cum ni s-a dezvăluit în „Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă” sau în „Meseria de romancier” – disciplinat, modest, conștient de limitele fizice, dornic să le depășească, muncind obsesiv și construindu-și viața în slujba unui vis, acela de a scrie. Murakami a apelat la o disciplină spartană în viața de zi cu zi, tocmai ca pe tărâmul literar imaginația sa să fie fără limite. Și tocmai pentru că îl admirăm, suntem curioși să descoperim ce cărți iubește scriitorul japonez. Iată 5 cărți recomandate de Haruki Murakami, potrivit Favobooks.

„Am descoperit cărțile lui Kafka când aveam doar 15 ani. Castelul a fost prima carte pe care am citit-o de acest autor, o carte grandioasă, incredibilă. A fost un șoc extraordinar pentru mine” spune Haruki Murakami despre romanul „Castelul” de Franz Kafka. Puteam bănui admirația pe care Murakami o are pentru scriitorul ceh doar citindu-i romanele. Nu întâmplător titlul unuia dintre ele este „Kafka pe malul mării”. Eroul lui Murakami poartă numele autorului romanului „Castelul” în semn de omagiu adus scriitorului ceh. Suntem convinși însă că afinitatea lui Murakami pentru stilul lui Kafka este mult mai profundă. În „Castelul” (roman neterminat din cauza morții scriitorului), Kafka urmărește destinul unui personaj numit „K”, nu întâmplător. Pe de-o parte face trimitere la numele scriitorului, iar pe de altă parte sugerează faptul că personajul K poate fi oricine dintre noi. K. este un simbol al unui destin frânt într-o ciocnire cu un sistem absurd, fără chip, fără umanitate reprezentat de Castel (care are rolul unui personaj). Existența lui K. pare una măruntă și nesemnificativă în raport cu potența sistemului birocratic. Împlinirea unui vis fără anvergură, cum este acela al lui K. de a obține o slujbă la castel se izbește de un sistem absurd și represiv, care subliniază fragilitatea omului în raport cu o autoritate poziționată împotriva intereselor umane. Cu o atmosferă întunecată, apăsătoare și scris într-un stil simplu și sobru, romanul „Castelul” nu este însă de factură fantastică și nu conține elemente de realism magic, așa cum putem întâlni în romanele lui Murakami. Deși „Castelul” are unele elemente suprarealiste, rolul acestora este doar de a intensifica semnificațiile narațiunii referitoare la înstrăinarea omului într-o lume care ar fi trebuit să fie în slujba sa.

„Mulți scriitori devin din ce în ce mai slabi pe măsură ce îmbătrânesc. Dar acesta nu e cazul și lui Dostoievski. Din contră! El a devenit din ce în ce mai profund, mai mare. Dostoievski a scris Frații Karamazov când era trecut bine de 50 de ani. Asta da carte mare!” Admirația lui Murakami pentru scriitorul rus nu este surprinzătoare. Dostoievski a atins profunzimi amețitoare ale sufletului uman, a coborât alături de personajele sale în infern, iar pe unele le-a ridicat cu mult peste condiția proprie omului. Atent observator social, Dostoievski ne-a învățat să privim nuanțat. Să descoperim infinitele resurse ale omului de a-și depăși limitările, dar și multiplele sale ocazii de a se prăbuși. Fiecare dintre personajele lui Dostoievski din acest roman reprezintă o lume în sine. Scriitorul rus a oferit cititorilor un studiu de caractere extraordinar de complex prin analiza psihologică abisală folosită. O uimitoare lecție de artă literară pentru scriitori! Ultimul roman scris de Dostoievski are, la primul nivel al lecturii și o intrigă polițistă. Tatăl celor patru frați Karamazov, amoralul Feodor Pavlovici, este ucis. Moartea acestuia aruncă suspiciunea asupra tuturor fiilor, reprezentanți ai unor tipologii umane foarte diferite. Dmitri este exponentul senzualității, a cultivării plăcerilor fizice, Ivan reprezintă tipul celui care cultivă exclusiv rațiunea fără a avea legătură cu inima, cu iubirea, în timp ce Alioșa este misticul, opusul fratelui său. Fiul nelegitim, Smerdeakov, este un sofist, care va deveni victimă a propriului său mod de a gândi. Toți cei patru frați Karamazov pot reprezenta stadii ale evoluției conștiinței morale. Este și ceea ce conferă romanului un profund caracter de meditație filozofică asupra marilor teme ale gândirii umane – liberul arbitru, existența lui Dumnezeu, pericolele raționalizării excesive, vina și surmontarea ei prin iubire și căință.

Marele Gatsby este cartea mea favorită” declara Murakami într-un interviu pentru „The Time”. „Am tradus-o în urmă cu un număr de ani. De fapt, aș fi vrut să o traduc încă de când aveam douăzeci și ceva de ani, însă nu eram pregătit la vremea aceea” mărturisește scriitorul. Romanul lui F. Scott Fitzgerald, inclus în topul celor mai bune romane ale literaturii de limbă engleză este cu siguranță favoritul multor cititori. „Vânzătorul de iluzii” Gatsby este un personaj care fascinează prin chiar contradicțiile sale. Ascensiunea și decăderea, opulența și lipsa acută a exact acelui lucru care l-ar face să se simtă împlinit cu adevărat îl umanizează pe eroul lui Fitzgerald, personaj prezentat ca un model al visului american împlinit. Însă, autorul dezvăluie și ce se află dincolo de această aparență strălucitoare: singurătatea, golul sufletesc și iluzia. Merită reținută recomandarea lui Murakami de cei care nu au citit încă acest roman și un prilej bun de a-l relua pentru cei care l-au lecturat cu ani în urmă.

O altă recomandare a scriitorului japonez este „De veghe în lanul de secară” a lui J. D. Salinger. „Este o poveste foarte tulburătoare. Mi-a plăcut mult atunci când am citit-o, aveam șaptesprezece ani și am hotărât să o traduc. Îmi amintesc că mi s-a părut o carte amuzantă, însă, în același timp și întunecată și puternică. Cred că eram destul de răvășit pe vremea aceea. Dar Salinger probabil că era de trei ori mai neliniștit decât mine” spune Murakami. „De veghe în lanul de secară” este un roman al adolescenței multora dintre cititori și, păstrând proporțiile, neliniștile și frustrările inadaptatului Holden Caulfield sunt cele ale multor tineri. Din această cauză cartea și-a păstrat prospețimea și actualitatea la mai bine de șase decenii de la publicarea ei. Modelul tânărului care nu își găsește locul în societate și interacționează dificil are însă multe trăsături pe care le putem aprecia. Dragostea pentru cărți este una dintre acestea. Și îi putem ierta lui Holden Caulfield reproșurile permanente pe care le aduce lumii, acuzând-o de nesinceritate, doar pentru că ghicim în spatele atitudinii sale de frondă vulnerabilitatea și sensibilitatea.

„Philip Marlowe este un personaj fictiv al lui Chandler, dar pentru mine este cât se poate de real. A existat o vreme când îmi doream să trăiesc exact ca Marlowe” spune Haruki Murakami. Poate nu ne-am fi așteptat ca scriitorul japonez să fie un fan al lui Raymond Chandler, cel considerat creatorul romanului polițist american modern. Iată însă că „Somnul de veci”, „Fereastra de sus”, „Adio, iubito!și „Doamna din lac”, patru dintre cele mai cunoscute și apreciate cărți semnate de Chandler se numără și printre preferatele lui Murakami. După cum mărturisește scriitorul japonez preferința sa este una subiectivă, în sensul că cinicul și durul Philip Marlowe, personaj sclipitor, fascinant prin inteligență și charismă a fost la un moment dat, în studenție, o inspirație pentru el. Credem însă că și ritmul narațiunilor lui Chandler și eleganța stilului său au constituit argumente pentru a include romanele scriitorului american între preferatele sale.

Voi ce părere aveți despre topul lecturilor preferate de Murakami? Se află vreuna dintre aceste cărți și în topul vostru personal?