Literatura a fost în ultimele decenii o sursă importantă de inspirație pentru cinematografie. Cărți aflate în topul vânzărilor din lumea întreagă au devenit producții cinematografice apreciate, cu succes de critică, dar și de box office. Cele două arte, literatura și cinematografia, sunt mai „înfrățite” ca oricând, iar acest lucru nu poate decât să aducă beneficii tuturor. Putem privi cu interes modul în care este transpusă povestea pe peliculă, completînd cu efectul vizual, iar dacă am citit cartea înainte, vom înțelege în profunzime toate detaliile sugestive ale filmului. Desigur, acesta este un caz fericit, când o carte bună se completează cu o ecranizare pe măsură. Dar să vedem ce ne rezervă anul acesta. Iată 5 dintre cele mai așteptate ecranizari de romane din 2017.

  1. Cititorii care au apreciat romanul „Minunea” („Wonder”) a lui R.J. Palacio, una dintre cele mai premiate cărți ale anului 2012 și un titlu de referință al literaturii pentru copii (și nu numai) din ultimul deceniu poate vor fi curioși să vadă și adaptarea cinematografică a acestei cărți. În Statele Unite, premiera va avea loc pe 7 aprilie, însă nu s-a stabilit data la care acest film va putea fi vazut și în cinematografele din Romania. Impresionanta poveste cu tâlc despre prietenie, curaj și înțelegerea lumii în esența și nu aparența ei este regizată de Stephen Chbosky. În rolul lui August Pullman, băiatul de 10 ani născut cu o gravă malformație a feței, este Jacob Tremblay (cunoscut din drama „Camera”/„Room”), iar rolurile părinților săi sunt interpretate de Julia Robert și Owen Wilson.
  2. Turnul întunecat” („The Dark Tower”), ecranizarea îndelung amânată a romanului lui Stephen King va avea în sfârșit premiera anul acesta, pe 28 iulie. Tot începând cu această dată, adaptarea romanului scriitorului american va putea fi vizionată și în cinematografele din Romania. Regizorul Nikolaj Arcel redă cu fidelitate atmosfera creată de King în această carte astfel încât pelicula se situează la granița mai multor genuri: SF, western și horror. Matthew McConaughey, Katheryn Winnick și Idris Elba sunt protagoniștii ecranizării după romanul lui Stephen King.
  3. Primul volum al trilogiei „The Southern Reach”, „Anihilare” („Annihilation”) scris de Jeff VanderMeer va fi ecranizat anul acesta în regia lui Alex Garland, cu Natalie Portman în rolul principal. Nu a fost încă stabilită data premierei mondiale a acestui film, care prezintă expediția de recuperare a unui bărbat dispărut într-o zonă afectată de un dezastru ecologic. Filmul promite să fie un SF care să stârnească printre iubitorii genului un entuziasm cel puțin similar celui provocat de apariția romanelor. Cel de-al doilea volum al trilogiei, „Acceptare”, dar și cel care încheie seria, „Autoritate”, au fost ambele bestseller New York Times. Cei mai mulți dintre cei care așteaptă premiera acestui film sunt curioși să vadă și cum este adaptată această carte a lui VanderMeer, despre care Stephen King spunea că este „fascinantă și cutremurătoare”.
  4. Absolut tot” („Everything, everything”), romanul de debut al scriitoarei americane Nicola Yoon, s-a bucurat atât de aprecierea criticilor, cât și a cititorilor, astfel încât ideea de a-l adapta pentru marele ecran a apărut aproape imediat. Pe 19 mai, filmul va avea premiera in Statele Unite, iar din 23 iunie va putea fi văzut și în cinematografele din Romania. Adaptarea acestei cărți din categoria Young Adult mai mult ca sigur se va transforma într-un film care va fi apreciat de adolescenți. Amandla Stenberg (cunoscută din „Jocurile foamei”) interpretează rolul lui Maddy, adolescenta condamnată la izolare din cauza bolii de care suferă. Nick Robinson (cunoscut din „Jurassic World”) este partenerul lui Amandla Stenberg. El interpretează rolul băiatului care se mută în casa de alături, protagonistul unei frumoase și imposibile povești de dragoste. Însă, chiar dacă decidem să vedem filmul, ar fi păcat să ratăm cartea, care merită apreciată atât pentru subiect, cât și pentru stilul lui Nicola Yoon.
  5. Volumul memorialistic „Castelul de sticlă” („Glass Castle”) al scriitoarei și jurnalistei americane Jeannette Walls, o carte extrem de bine primită de critici și cititorii de pe tot globul va fi ecranizată anul acesta, însă data premierei nu a fost încă anunțată. Istoria nonconformistă de viață a familiei scriitoarei americane a impresionat prin umor, îndrăzneala dezvăluirilor intime și profunzimea sa. Intenția de a ecraniza „Castelul de sticlă”, carte tradusă în 22 de limbi și bestseller New York Times pentru 261 de săptămâni la rând, exista deja de patru ani. După ce casa producătoare a anunțat diferite variante de distribuție pentru a reda pe marele ecran viața familiei nomade a scriitoarei, iată că anul acesta filmul va fi în sfârșit lansat. Brie Larson interpretează rolul scriitoarei la maturitate, iar Naomi Watts pe cel al mamei acesteia, pasionate de artă. Tatăl alcoolic al scriitoarei Jeannette Walls este jucat de Woody Harrelson. O carte care nu trebuie ratată și un film care merită văzut!

Voi ce ecranizare de carte v-ați dori să vedeți dintre toate acestea?