Oare mai alegem să citim mari clasici, ca, spre exemplu, Dostoievski? Într-o lume în care totul se desfăşoară pe repede înainte, mai există disponibilitatea de a lua din bibliotecă unul dintre tomurile impresionante ale titanului literaturii ruse în care acţiunea începe, de multe ori, după multe pagini de lectură?

Mai este considerat oare Dostoievski un scriitor actual? Emil Cioran spunea într-un  interviu că Dostoievski este „unul care a priceput”.  De la cele mai tenebroase profunzimi ale psihicului şi până la culmile cele mai pure, scriitorul rus s-a dovedit un explorator neobosit al sufletului uman. Libertatea de a alege între bine şi rău, frumuseţea, „jocul măştilor” în societate, fericirea care îşi găseşte uneori calea prin suferinţă, marile teme ale gândirii oamenilor îşi dau întâlnire în romanele lui Dostoievski. „Omul este un mister”, spunea autorul rus. „Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei şi chiar dacă am să-mi dedic toată viaţa acestui tel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba. Eu mă concentrez asupra acestui mister pentru că vreau să fiu om”. Aşadar, la întrebarea ”Este actual Dostoievski?” răspunsul este simplu – da, atâta timp cât vor exista oameni. Mai jos sunt câteva motive care demonstrează că Dostoievski este în continuare un scriitor actual. Va invităm să reflectaţi asupra lor.800px-Fyodor_Mikahailovich_Dostoyevsky's_Study_in_St_PetersburgCamera de lucru a lui Dostoievski, Sankt Petersburg, 1870.

În căutarea scopului vieții

„Misterul existenţei umane constă nu numai în a trăi pur şi simplu, ci în a găsi ceva pentru care să trăieşti” spunea Dostoievski în „Fraţii Karamazov”, în urmă cu mai mult de 100 de ani. Sensul pe care omul îl da fiecărei întâmplări prin care trece este esenţial, iar cu acest lucru sunt de acord mai ales psihologii. Găsirea sensului vieţii, a unui scop cu care să rezonezi este în continuare una dintre cele mai arzătoare problemele ale secolului 21 şi cele mai multe articolele care împânzesc internetul oferă un ajutor şi o direcţie în acest sens. Cărţile de psihologie şi autocunoaştere de azi tratează aceeaşi problema pe care Dostoievski o cuprindea în romanele si nuvelele sale, în secolul 19. Astfel, alinarea şi răspunsurile le putem găsi în literatura lui – depinde doar unde căutăm.

Profunzimea naturii umane

Tot în „Fraţii Karamazov”, Doestoievski definea iadul ca ”suferinţă de a fi incapabil să iubeşti”. Psihologii cunosc foarte bine, din experienţa lor profesională, ce efecte devastatoare poate avea acest tip de suferinţă, atât de bine descris în romanele lui Dostoievski. De la copii traumatizaţi de lipsa iubirii sau de părinţi cu o atitudine ultraprotectivă (în spatele căreia se ascunde uneori incapacitatea de a stabili legături afective) şi până la adulţi răniţi, care nu îndrăznesc să se mai implice emoţional, incapacitatea de a iubi naşte adevărate malformaţii sufleteşti.

Fie că este vorba despre criminali, prostituate sau oameni care experimentează cinismul în forma sa cea mai pură, personajele lui Doestoievski îşi găsesc izbăvirea prin iubire. Astfel, romanele sale ne ajută nu numai ne cunoaştem mai bine şi să îi înţelegem pe cei din jur, dar mai ales să fim empatici.

Terapie pentru suflet

”Durerea şi suferinţa sunt întotdeauna inevitabile pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. Oamenii cu adevărat mari trebuie să fi trăit, mă gândesc, o mare tristeţe pe pământ” spunea Dostoievski în „Crimă şi pedeapsă”. Despre drama lucidităţii vorbea şi Camil Petrescu, prin eroul său din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, dar şi Emil Cioran. Pentru toţi cei care trăiesc mai mult la nivel intelectual romanele lui Dostoievski pot reprezenta o adevărată terapie. Şi aceasta pentru că, prin personajele sale, autorul rus ne învaţă să iubim aventura numită viaţă, fiindcă numai aşa îi vom înţelege sensul.

O perspectivă modernă asupra inteligenței

În „Crimă şi pedeapsă”, Raskolnikov spunea despre Piotr Petrovici că este un om inteligent, doar că „ai nevoie de mai mult decât inteligenţă ca să te comporţi inteligent”. Am ajuns şi noi la vorbele lui Dostoievski cu câteva decenii în urmă, când ne-am dat seama că un scor mare la testul IQ nu este neapărat cheia succesului. Psihologul britanic Graham Jones a intervievat multe persoane de succes – atleţi de top, CEO ai unor companii de renume, lideri din domeniul militar şi medical – şi a ajuns la concluzia că performanţele intelectuale superioare nu înseamnă numai să ai anumite dotări naturale şi abilităţi, ci şi să ştii cum să le pui în practică. Se pare că inteligenţa umană înnăscută, cea măsurată de IQ, nu este suficientă. Ea trebuie să fie completată de inteligenţa emoţională, EQ, acea capacitate de a-ţi înţelege emoţiile, de a le intui cu precizie pe ale celor din jur şi de a şti cum să le gestionezi. Iată că încă o dată Doestoievski are dreptate.

Frumusețea, mereu actuală

„Frumuseţea va salva lumea” spune Ipolit, un personaj din „Idiotul”, atribuind această replică prinţului Mâșkin. De la Platon, trecând pe la Fericitul Augustin şi ajungând la Dostoievski, această idee a preocupat marile minţi ale umanităţii. Şi, fie că se referă la valori morale sau creştine, cum este cazul scriitorului rus, putem oare să spunem că noi, astăzi, nu gândim la fel?