Înainte de a pleca într-o vacanță pe meleaguri străine, cei mai mulți dintre noi culeg informații despre hoteluri unde s-ar putea caza, cele mai bune locuri de luat masa și obiective turistice de neratat. Însă, odată ajunși la fața locului, putem constata că unul dintre cele mai spectaculoase lucruri pentru turiști este nu vreun monument oarecare sau un peisaj natural, ci chiar civilizația în mijlocul căreia am ajuns. Iar despre mentalități și spiritualitate, despre felul propriu-zis de a fi al unui popor găsim informații minime în ghidurile turistice. Spectacolul pe care ni-l oferă o civilizație – mai ales dacă suntem călători într-o zonă mai puțin turistică – ne poate furniza amintiri pentru o viață. Iar din acest punct de vedere, cărțile sunt cei mai buni ambasadori ai țărilor lor. Prin intermediul lor, avem acces la sufletul unui popor, atât de dificil de surprins în cele câteva rânduri de prezentare ale unui ghid turistic. Să răsfoim 5 romane bune de citit înainte de a ajunge în țările autorilor lor.

Apărută în librăriile de la noi relativ recent, „Transatlantic”, semnat de laureatul Booker Prize Colum McCann, este una dintre cărțile care ne ajută cel mai bine să descoperim spiritul irlandez. Așa că, dacă urmează să plecăm curând în Irlanda, putem face o incursiune în istoria, mentalitatea și felul de a fi al acestui popor în cel mai eficient și plăcut mod – citind un roman. Considerată cea mai bună carte a anului la momentul apariției, „Transatlantic” îmbină în narațiunea sa evenimente istorice reale cu unele fictive. Este urmărită povestea lui Jack Alcock și Arthur Brown, care, în 1919, încearcă primul zbor transatlantic neîntrerupt, vizita liderului aboliționist Frederick Douglass în Irlanda, în 1845 și eforturile senatorului american George Mitchell, în 1998 pentru consolidarea procesului de pace în Irlanda de Nord. Însă, „Transatlantic” nu este propriu-zis un roman istoric, pentru că centrul de greutate al narațiunii este reprezentat de personajele fictive. Viețile mai multor generații de femei se intersectează cu aceste evenimente istorice, iar cartea este, până la urmă, o meditație asupra identității și a modului în care destinele oamenilor obișnuiți sunt modelate prin interacțiunea cu istoria. Viața lui Lily Duggan, menajeră în casa unui editor, se schimbă radical când îl cunoaște pe Frederick Douglass, liderul afro-american al mișcării aboliționiste. Pornită în căutarea unei vieți mai demne dincolo de Atlantic, existența lui Lily va fi marcată de încercări cumplite – foamete, sărăcie, moarte. Cea care îi poartă visurile mai departe este fiica sa Emily, o femeie independentă, care își crește singură fiica, pe Lottie. Legătura cu zilele noastre este realizată prin personajul Hannah Carson, cea care reprezintă speranța acestor generații de femei de a-și împlini visurile. O carte despre curaj, dragoste, aspirația către demnitate și spirite care nu se pleacă în fața „terorii istoriei”, „Transatlantic” ne va deschide apetitul să călătorim în Irlanda.

Cine dorește să cunoască îndeaproape viața orașului Napoli înainte de a ajunge acolo nu va găsi o metodă mai bună decât citind romanele Elenei Ferrante. Cărțile care alcătuiesc Tetralogia napolitană, „Prietena mea genială”, „Povestea noului nume”, „Cei care pleacă și cei ce rămân” și Povestea fetiței pierdute, urmăresc povestea prieteniei dintre două femei, Elena Greco și Lila Cerullo, pe parcursul a aproape șase decenii. Viețile lor sunt proiectate pe fundalul unui oraș de care sunt legate prin sentimente puternice, spațiu al unor întâmplări violente și dureroase, al primelor iubiri și temniță a visurilor, de cele mai multe ori. Lenu și Lila, personajele lui Ferrante, cresc în mahalalele orașului Napoli, iar autoarea oferă toate detaliile pentru ca cititorul să-și facă o imagine mentală completă. De la topografia atât de exactă a orașului, descrisă cu precizie de scriitoare, cu nume de străzi și piațete și configurația lor, până la trăsăturile psihologice ale locuitorilor și atmosferă, Napoli este un loc pe care vom ajunge să-l privim din perspectiva lui Ferrante. De altfel, acest oraș, încărcat cu aceleași conotații emoționale, apare și în alte romane ale autoarei (spre exemplu, în „Fiica ascunsă”). Nu suntem convinși dacă cititorii lui Ferrante vor ajunge să iubească acest oraș sau să-l deteste. Cert este însă că romanele acestei scriitoare le vor suscita curiozitatea de a-l descoperi prin propria experiență.

Dacă drumurile ni se îndreaptă către Chile, ar fi bine să ne pregătim de această călătorie lecturând înainte romanul „Casa spiritelor” de Isabel Allende. Povestea cărții cu care a debutat scriitoarea chiliana este deja o legendă. Aflând că bunicul ei aflat în pragul centenarului este aproape de moarte, Allende a început să-i scrie o scrisoare, devenită ulterior manuscrisul romanului cu care debuta. Cartea a devenit imediat bestseller, a fost declarată romanul anului în Chile, s-a tradus în 37 de țări, iar numele lui Isabel Allende a primit un respectabil loc în galeria marilor scriitori sud-americani. Comparată adesea cu Gabriel Garcia Marquez, Isabel Allende folosește în romanele sale același tip de realism magic, pe care cititorii l-au apreciat în cărțile scriitorului columbian. „Casa spiritelor” este o saga a familiei Trueba, urmărită pe parcursul a patru generații, în care istoria, evenimentele sociale și politice se împletesc cu întâmplări stranii. Jurnalul Clarei del Valle, personaj care are puterea de a vedea evenimente din viitor, este lăsat nepoatei sale, Alba, care împreună cu soțul ei, Esteban, reconstituie complicata istorie a familiei. Marele merit al lui Allende este de a fi integrat povestea acestei familii întinsă pe mai multe generații și urmărită de mai mulți naratori într-un context social și politic, surprinzând cu multă acuratețe particularitățile spiritului latino-american.

Dacă ne gândim vreodată la Columbia, probabil că primul nume care ne vine în minte este Gabriel García Márquez, scriitorul câștigător al premiului Nobel pentru literatură pentru romanul „Un veac de singurătate”. Dacă ne facem așadar bagajele pentru o vacanță la Bogota bine ar fi să recitim capodopera scriitorului columbian pentru a pătrunde mai bine în atmosfera locurilor. Romanul este cunoscut cu siguranță de cei mai mulți dintre iubitorii de carte. În „Un veac de singurătate” Márquez spune povestea a șapte generații ale familiei Buendia așezate în miticul sat Macondo, care este urmărit de la întemeierea sa, la epoca de glorie și ruină. Esența a ceea ce reprezintă Márquez pentru literatura sud-americană o surprinde chiar Isabel Allende, într-o declarație publică făcută imediat după moartea scriitorului. „Este cel mai important scriitor latino-american din toate timpurile și vocea realismului magic. Márquez a povestit în fața lumii despre America Latină și ne-a arătat nouă, latino-americanilor, propria noastră imagine în oglinda cărților sale. Toți suntem din Macondo. (…) În cărțile lui îmi regăsesc propria familie, țara, oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții, culoarea, ritmul și abundența continentului meu. Maestrul meu a murit, însă nu o să-l jelesc, pentru că nu l-am pierdut. Voi continua să-i citesc cuvintele mereu și mereu”.

Chiar dacă nu avem de gând să ne petrecem în viitorul apropiat o vacanță în Albania, putem afla mai multe despre spiritul acestui popor prin intermediul lui Ismail Kadare, scriitorul care a câștigat primul premiu Man Booker și s-a aflat frecvent la un pas de Nobelul pentru literatură. „Generalul armatei moarte” este romanul datorită căruia Kadare a devenit celebru și dincolo de granițele țării sale. Povestea cărții este simplă. La două decenii de la cel de-al doilea război mondial, un general și un preot sunt trimiși de guvernul italian pentru a recupera osemintele soldaților care și-au găsit sfârșitul în Albania. Acesta este și pretextul folosit de autor pentru a-i oferi cititorului oportunitatea de a descoperi spiritul albanez. „Poţi să sapi cu uşurinţă sub pământul lor, dar în sufletul lor, niciodată” spune la un moment dat generalul italian. Cu toate acestea, cititorii descoperă în romanul lui Kadare obiceiurile albanezilor (unele destul de stranii pentru noi) și principalele trăsături ale spiritului lor – curajul, onoarea, dârzenia și un fel oarecum tragic de a privi viața.

Voi ce carte ați recomanda unui străin pentru a înțelege mai bine mentalitatea românească?