Ne-a plăcut sau nu (prea) ne-a plăcut școala pe care am urmat-o, fie că vorbim de generală, liceu sau facultate, toți avem amintiri fantastice din perioada aceea: prieteni, experiențe, prime aventuri. E foarte ușor să fii nostalgic după o perioadă în care universul se învârtea în jurul lucrurilor școlărești, să ții minte când ai prins microbul lecturii, când te-ai îndrăgostit prima oară, ce-ai simțit la prima ceartă cu cea mai bună prietenă. Deși acum zâmbești celui care ai fost odată, e posibil ca uneori să te gândești cum ar fi să mai mergi o dată la școală cu mintea și emoțiile de acum. Ai aprecia, poate, mai bine fiecare întâmplare, ai investi mai mult în materiile care îți plac, ai îndrăzni să ridici mâna să pui întrebarea aceea care te macină.

Școala poate să fie o experiență dezirabilă și palpitantă și exact asta ne învață cărțile de mai jos.

Hogwarts, seria Harry Potter. Aproape orice adult sau copil s-a visat colindând pe holurile și scările magice de la Hogwarts în drum spre cine știe ce curs plin de învățăminte. Și chiar, cui nu i-ar plăcea să înlocuiască cursul de trigonometrie, de exemplu, cu unul de istoria magiei, transfigurare sau zbor? Iar când ai parte de secrete șoptite în miez de noapte, holuri misterioase și bufnițe care livrează scrisori, e evident că nici măcar n-ai vrea să mai pleci de la școală, indiferent câți Draco Malfoy ți-ar apărea în cale.

Crunchem Hall, Matilda. La Crunchem Hall, Matilda din poveste face cunoștință cu cărțile, iar acesta este un lucru fantastic. Există o mică  problemă cu o anume doamnă Trunchbull, dar ea este eclipsată oricum de binevoitoarea domnișoară Honey, o profesoară pe care toți copiii din lume și-ar dori-o ca îndrumătoare pe calea dulce și frumoasă a lecturii.

Brakebills, Magicienii. Tot o școală de magie, dar de data asta cu ceva mai mult întuneric și cu vrăji mai grele și mai greu de practicat decât cele din Harry Potter. De altfel, și personajul principal, Quentin, e mai cinic, iar lumea din Magicienii e plină de universuri paralele ce de-abia așteaptă să fie descoperite, ființe înfricoșătoare cărora trebuie să le rezolvi enigmele, răsturnări de situație și, în general, o atmosferă din care te retragi greu.

Universitatea Nevăzută, Lumea Disc. Trebuie să recunoaștem că ceea ce ne atrage cel mai mult la această școală este biblioteca ei. Atunci când vezi că aceasta conține toate cărțile scrise, posibil scrise sau cele care n-au fost încă scrise, știi că ești într-un loc magic. O altă caracteristică ciudat de frumoasă a acestei biblioteci este că, datorită poziției ei, poți intra în ea într-un oraș și să ieși printr-un altul.

Școala de Luptă, Jocul lui Ender. Spunem pas bătăilor ce au loc în mod regulat la dușuri, dar Școala de Luptă are cursuri cu care ne-am putea obișnui: bătălii laser tag în spații cu gravitație zero, jocuri video pentru avansați și existența unui sistem social bazat pe cât de bun ești ca războinic, toate aceste lucruri fac din Școala lui Ender una unde ne-ar plăcea să studiem; iar asta chiar dacă scopul ei ultim este să pregătească luptători pentru războaiele cu civilizațiile ce atacă Pământul.

Ce alte școli din literatură v-au stârnit interesul?