Chiar dacă sărbătorim sau nu Valentine`s Day, putem să profităm de oportunitatea oferită de sărbătoarea aceasta pentru a zăbovi asupra unei teme importante a literaturii: corespondența amoroasă a scriitorilor formată din scrisori de dragoste dintre cele mai pătimașe. „Iubirea care rotește stele și sori”, cum spunea Dante, a inspirat poeți și scriitori, care ne-au dăruit nouă, cititorilor, multe momente de bucurie literară. Dar dincolo de aceasta, poeții și scriitorii au trăit propriile lor povești de iubire, mai mult sau puțin împlinite și ne-au lăsat mărturie o bogată corespondență de dragoste. Să răsfoim doar 5 scrisori de dragoste ale unor îndrăgostiți celebri.

  1. Una dintre cele mai frumoase și dramatice povești de dragoste din literatura română este – așa cum știm cu toții, de altfel – cea dintre Eminescu și „dulcea sa doamnă”, „îngerul său blond”, Veronica Micle. Pasională, furtunoasă, plină de cuvinte tandre, dar și aspre, de certuri, despărțiri frecvente și gelozii – astfel a fost relația de iubire dintre poet și muza sa, Veronica. „Îngerul meu blond, te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă”, îi scria Eminescu iubitei sale, cu care avea o legătură amoroasă ilicită (Veronica Micle era căsătorită). „Fericit pe deplin nu aş fi cu tine decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e uneori atât de mare încât pare c-aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins şi înţeles, e drept că nu te-aş fi strâns în braţe, dulce şi albă amică, dar nici n-aş fi suferit atât, nici n-aş fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari” scria poetul. Gelozia sa pare să fi fost îndreptățită. Astazi știm foarte clar că Veronica Micle l-a înșelat pe Eminescu cu prietenul său, Caragiale și (cum se spunea în epocă) și cu alți ofițeri care frecventau parcul Copou. „Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire” mai scria Eminescu. Însă, înainte de a judeca temperamentul imprevizibil și capricios al Veronicăi Micle, trebuie să recunoaștem că iubirea ei față de Eminescu, împletită cu o admirație sinceră față de geniul lui poetic a fost cât se poate de reală. De altfel, la 50 de zile de la moartea lui Eminescu, în depresie severă, Veronica Micle și-a pus capăt zilelor.
  2. Autorul romanelor „Război și pace” și „Anna Karenina”, Lev Tolstoi, a rămas celebru și pentru scrisorile de dragoste pe care le-a scris Valeriei Arsenev, logodnica sa. „Iubesc deja frumusețea ta, însă încep să mă îndrăgostesc de ceea ce există în tine primordial și etern – inima și sufletul tău. Frumusețea poți să o cunoști și să ajungi să te îndrăgostești de ea doar într-un ceas și la fel de repede să îți și treacă. Dar sufletul trebuie să înveți să-l cunoști. Crede-mă, pe Pământ, nimic nu-ți este dat fără trudă – nici chiar dragostea, care este cel mai frumos și natural dintre sentimente.” Tolstoi însă nu a luat-o de soție pe Valeria Arsenev, cea a cărei frumusețe sufletească o elogia, ci pe Sophia Andreyevna Tolstaya, care a stat alături de scriitor până la sfârșitul vieții lui.
  3. „Sunt prizonier aici în numele regelui! Ei îmi pot lua viața, însă nu și dragostea pe care ți-o port. Da, adorabila mea amantă, te voi vedea în seara aceasta chiar dacă ar trebui să-mi pun capul pe butuc ca să o fac!” Promisiunea îi aparține lui Voltaire și îi este adresată lui Olympe Dunover, iubita sa. Scriitorul și filozoful francez a scris această scrisoare de dragoste (din care am citat doar fragmentul de început) pe când se afla la închisoare. Motivul încarcerării era chiar relația sa de iubire cu Olympe Dunover, condamnată de mama tinerei, dar și de puternici oameni politici ai momentului. Cât îl privește pe Voltaire, acesta s-a ținut de cuvânt. La scurt timp după redactarea scrisorii a reușit să evadeze din închisoare și să-și vadă iubita.
  4. Sufletul-pereche al lordului Byron, cea căreia i-a rămas credioncios în sentimentele sale (lucru uimitor în cazul poetului britanic) până la sfârșitul vieții a fost contesa Teresa Guiccioli, de origine italiană, cu doi ani mai mică decât Byron. „Viața mea își găsește odihna în tine, iar tu ești o femeie de optsprezece ani, abia de doi ani ieşită de la mânăstire. Te iubesc și mă iubeşti – cel puţin aşa spun vorbele și faptele tale – ceea ce până la urmă este cea mai mare consolare în toate evenimentele acestea. Însă ce simt eu pentru tine este mai mult decât iubire şi nu pot înceta vreodată să te iubesc. Gândeşte-te la mine, din când în când, atunci când Alpii şi Oceanul ne despart – deşi n-o vor face niciodată cu adevărat decât dacă tu îți dorești aceasta”. Contesa Guiccioli era căsătorită cu un bărbat cu 40 de ani mai mare decât ea, care, la un moment dat a intervenit pentru a pune capăt legăturii amoroase a soției sale cu poetul englez.
  5. Și, în sfârșit un caz fericit, încheiat cu căsătoria celor doi îndrăgostiți care au schimbat epistole de dragoste, a fost cel dintre Balzac și contesa Ewelina Haska. Contesa s-a îndrăgostit initial de romanele lui Balzac și a început să-i scrie scrisori anonime. Corespondența a durat ani la rând, până când cei doi au reușit să se întâlnească. „Ieri te-am vazut așa cum erai – frumoasă, uluitor de frumoasă! Și toată seara de ieri nu am putut să-mi spun decât E a mea! Îngerii nu sunt atât de fericiți în Rai așa cum am fost eu ieri!” mărturisea Balzac după o întâlnire cu Ewelina. Frumoasa contesă poloneză avea un efect răvășitor asupra lui Balzac. „Sunt aproape nebun după tine. Nu pot să-mi adun două idei fără ca tu să fii prezentă în ele. Nu pot să mă gândesc la nimic altceva decât la tine. În ciuda mea chiar, imaginația mă poartă mereu spre tine – te mângâi, te sărut, te alint – mii de gânduri pline de dragoste pun stăpânire pe mine. Cât despre inima mea, am un sentiment plăcut, savuros, al prezenței tale acolo. Dar, Doamne, ce-o să se aleagă de mine dacă mă privezi de toate acestea, de rațiunea mea de a trăi?” Nu a fost cazul, din fericire. După ce au depășit mai multe dificultăți, Balzac și Ewelina s-au căsătorit. Scriitorul a trăit însă numai cinci luni după aceea.

Pe voi ce scrisori de dragoste v-au impresionat cel mai mult?