Charlotte, Emily și Anne, cele trei surori Bronte, sunt astăzi unele dintre numele celebre ale literaturii engleze a secolului al 19-lea. Provenind dintr-o familie aflată abia la a doua generație de știutori de carte, este uimitor cum surorile Bronte au reușit să pătrundă și să se impună în lumea artistică a vremii, într-o epocă în care era acceptat cu reticență ca o femeie să devină scriitoare. „Jane Eyre” și „Shirley” semnate de Charlotte Bronte, „La răscruce de vânturi” scris de Emily și „Necunoscuta de la Wildfell Hall” aparținând lui Anne Bronte sunt câteva dintre operele cu care surorile Bronte au contribuit la îmbogățirea patrimoniului cultural al lumii. Viața acestei familii marcate de coincidențe stranii și întâmplări tragice a fost frecvent subiect de discuție pentru cei pasionați de literatura engleză a secolului al 19-lea. Să descoperim 5 lucruri mai puțin știute din viețile surorilor Bronte.

  1. Surorile Bronte nu au debutat sub numele lor real. În epoca în care trăiau, nu se considera potrivit ca o femeie să lucreze și nici să scrie. Când au trimis pentru prima dată operele lor editorilor, surorile Bronte și-au schimbat numele din Anne, Charlotte și Emily în Acton, Currer și Ellis Bell. Însă „Jane Eyre”, romanul semnat de Charlotte Bronte, are un succes extraordinar în epocă, fiind una dintre cele mai bine vândute cărți. Acest fapt a determinat cititorii să-și dorească să afle cât mai multe despre misterioasa identitate a scriitorului ascuns sub pseudonimul Currer Bell.
  2. Astăzi este unanim acceptat faptul că surorile Bronte au scris mai mult în copilărie decât la maturitate. Scrisul a reprezentat pentru copiii familiei Bronte un refugiu, o consolare și un substitut pentru o viață de cele mai multe ori dură și lipsită de afecțiune. Surorile Bronte trăiau destul de izolat, la casa din Haworth, mama lor murise pe vremea când ele erau încă foarte mici, iar tatăl, vicarul Patrick Bronte, era mai mult absent. Distracția favorită a surorilor Bronte a devenit astfel lectura. Cele care aveau să devină repere clasice ale literaturii universale obișnuiau să imagineze povești ale unor regate exotice măcinate de intrigi politice elaborate, să scrie piese de teatru sau poezii reunite în cărți miniaturale, pe care doar ele le puteau citi.
  3. Autoarea romanului „La răscruce de vânturi”, Emily Bronte, era o fire foarte retrasă și timidă, care prefera compania animalelor în locul celei a oamenilor. Pe când era profesoară la „Law Hill School” în Halifax, Emily Bronte le-a spus elevilor ei că indiscutabil preferă compania câinelui școlii decât pe a lor. De altfel, această particularitate a personalității lui Emily Bronte a fost subiectul multor anecdote din epocă. Una dintre acestea, apărută într-o publicație a vremii, menționa că scriitoarea a fost odată mușcată de un câine turbat căruia a vrut să-i ofere apă. Emily Bronte nu a suflat nicio vorbă despre acest incident. Cu vătraiul încins și-a ars până la os carnea sfâșiată de câine și a povestit întâmplarea abia după ce familia a observat cicatricea.
  4. Deși a rămas în istorie ca una dintre cele mai importante scriitoare engleze, Charlotte Bronte nu a dorit să-și dedice viața scrisului, ci picturii. Autoarea romanului „Jane Eyre” a expus câteva dintre desenele sale la o expoziție din Leeds, în 1834, iar eforturile sale de artist plastic au fost chiar apreciate. Astfel, în 1848, editura „Smith, Elder & Co” i-a trimis lui Charlotte Bronte o scrisoare prin care îi cereau să ilustreze grafic cea de-a doua a romanului „Jane Eyre”. Scriitoarea însă a refuzat.
  5. Moartea lui Charlotte Bronte este și astăzi un mister. Deși pe certificatul de deces, la cauza morții, este indicată tuberculoza – boală care a ucis majoritatea surorilor sale – există astăzi foarte multe teorii pentru a explica dispariția tragică a scriitoarei la doar câteva luni de la căsătoria cu preotul Arthur Bell Nicholls. Unii biografi consideră că Charlotte Bronte a contractat pneumonie, din cauza lungilor sale plimbări de dimineață. Alții iau în calcul posibilitatea ca apa contaminată din regiunea Haworth să-i fi provocat scriitoarei infecții grave. Febra tifoidă este o altă variantă acceptată de unii biografi. Însă cei mai mulți consideră că deshidratarea și malnutriția provocate de disgravidie au grăbit moartea lui Charlotte Bronte și a copilului nenăscut al acesteia. Scriitoarea a decedat cu trei săptămâni înainte de a împlini 39 de ani.

Voi ce romane preferați dintre cele semnate de surorile Bronte?