De multe ori, filmele nu ne satisfac pofta de cărțile noastre preferate: sunt mult prea scurte, sacrifică personaje sau nu le dezvoltă suficient pe cele prezente. Tocmai de aceea, o dorință aprigă a unui cititor este să își vadă cartea de suflet transformată într-un serial! Noi ne-am gândit la 6 cărți pe care le vrem transformate în seriale.

  1. res_1e0085c0abe4c0fec83cfaaf6cf21ebf_450x450_akifRăspunde-ne cu toată seriozitatea: ai urmări un serial care introduce personajele de basm într-o aventură de intrigi politice, călătorii prin spațiu și viață extraterestră? Doar premisa ni se pare fascinant de atrăgătoare, așa că mărturisim: ne dorim din toată inima ca unul dintre magnații TV din America să cumpere drepturile de ecranizare ale The Luna Chronicles, de Marissa Meyer. Prima carte din serie, Cinder („Cenușă”) o transformă pe Cenușăreasa într-un Cyborg și ne incită cu o idee de o prospețime uluitoare. Dar nu doar imaginația ne este gâdilată în mod plăcut, deoarece seria conține, pe lângă uluitoarea premisă și jocurile politice de mai sus, romantism, drame de familie, prietenie și obișnuitele apeluri la revoluție. De ce nu întâlnim această epopee pe lista cărților transformate în seriale? Deși autoarea Marissa Meyer povestea încă din 2013 că a vândut drepturile de ecranizare, se pare că minunea întârzie să se manifeste! Până atunci, citește, dacă nu ai făcut-o încă, Fairest, care dezvoltă povestea unuia dintre personajele seriei!
  2. Trăim o perioadă complicată, cu alegeri politice controversate, amenințări la adresares_2a0646dc29ef60173d9d6dd1ad415575_450x450_l6gs democrației și tineri în stradă. Un TV Show care ar reda această atmosferă pe micile ecrane ar face senzație, suntem siguri, dar ce spui de un serial inspirat de o operă clasică, care să redea subiectul actual cu finețea capodoperei literare? Nu te mai ținem în suspans, dar te surprindem: vorbim despre „Mizerabilii” de Victor Hugo, transformată în serial. Da, am avut parte de film, de spectacol pe Broadway care a stat la baza unui musical și chiar de un anime, dar nu ne-am săturat. De data aceasta, noi cerem stelelor să lumineze marile minți creatoare de la Hollywood și să le distragă atenția de la melodrama lui Cosette și Fantine și chiar de la schimbarea la față a lui Jean Valjean, orientându-se în schimb spre elanul revoluționar al tinerilor lui Marius! Vrem câteva serii de period drama concentrate pe activismul politic, fecunditatea ideilor revoluționare, dar și romantism, fraternitate și prietenie!
  3. res_2ae479c14dc89d9e13af2a54f5d08c7a_450x450_8u03Multe dintre serialele de succes ale ultimilor ani au avut la bază cărți din literatura Young Adult, dar câți dintre noi putem afirma cu mâna pe inimă că am privit „The Vampire Diaries” sau mai recentul „Shadowhunters” ca pe altceva decât o plăcere (foarte) vinovată? De data aceasta, noi îți propunem o incursiune în lumea adolescenților, care are însă un pic mai multă profunzime: seria The Raven Boys. Se ia un decor idilic, plastic, dar plin de mistere, cu un strop de horror și foarte multă fantezie, se adaugă patru băieți care își spun The Raven Boys, prinși în mijlocul unei expediții epopeice (căutarea unui rege galez „adormit”) și se adaugă o fată cu puteri: se obține, după cum spun criticii, un amestec de Charmed (serial cu vrăjitoare din anii 2000), filmul Dead Poets Society (cu Robin Williams) și acțiunea din The Fast and the Furious. Dacă la transformarea Mizerabililor în serial avem doar o mică speranță, aici iluziile ne sunt aprinse de categorisirea proiectului cu titulatura in development pe Imdb!
  4. O operă onorată cu premiile HUGO, NEBULA și LOCUS nu poate fi altceva decât o carte transformată în serial de succes! Trilogiares_0f7c99b7681e48289a936294585ebb41_450x450_or0t Marte de Kim Stanley Robinson amestecă ingrediente precum drama și dezbaterile politice, dar și concepte filosofice precum rolul umanității, care este cea mai bună formă de guvernare sau cea mai echitabilă distribuire a resurselor. Un grup de savanți, elita elitelor, este trimis pe Marte pentru a coloniza planeta, iar călătoria spațială și mai apoi clădirea lumii ce urmează a fi locuită este o metaforă superbă asupra a ceea ce înseamnă să fii om. Avem în față prospectul unei drame futuriste care ar putea deveni bijuterie în mâinile HBO (ne uităm la tine, Westworld), și ale cărei drepturi se pare că au fost achiziționate deja de Spike TV, dar uitate într-un proiect în stand by. Ne dorim o revenire spectaculoasă la viață, în genul Westworld-ului invocat mai sus, la rândul său un proiect amânat  multă vreme!
  5. res_17f3a86015e27ff67e1c2a2dff172b00_450x450_csbDacă nu ai citit încă „Minciunile lui Locke Lamora” din seria „Ticălosul gentilom”, avem o singură întrebare: „ce mai aștepți?”. E aceeași pe care o adresăm și producătorilor de la Hollywood: despre proiectul acestei cărți transformate în serial s-a vorbit la un moment dat, dar, ca multe alte bijuterii uitate în noroi, stadiul tv show-ului este in progress pe imdb. Povestea a fost declarată „originală, captivantă și plină de prospețime” de către nimeni altul decât George R.R. Martin și, cum Urzeala tronurilor nu mai are decât două sezoane anunțate, ne îndreptăm din nou ochii rugători spre HBO și sperăm ca Locke Lamora, sclipitorul, hoțul și aventurierul nevăzut din Camorr, o lume asemănătoare Veneției, și amicul său Jean, geniu și un bătăuș cum nu mai e altul, să fie conturați pe ecran de doi actori desăvârșiți. Umorul negru, coloritul spectaculos, fantezia și intrigile demne de un Robin Hood fără niciun pic de onoare, integrat într-o bandă a la Ocean’s Eleven, e tot ce ne-am mai putea dori de la lumea televiziunii!
  6. Din nou, apelăm la George R. R. Martin (scriitorul a fost un prolific producător de televiziune, la începuturile sale), pentru a ne indica ce res_857c3b83cc2c73bd748f4b6d26c11402_450x450_mcjcărți trebuie transformate în seriale. „Cărțile lui Robin Hobb sunt ca niște diamante într-o mare de zircon”: sunt cuvintele pe care autorul Game of Thrones le-a spus despre „Ucenicul asasinului”, prima operă din Trilogia Farseer, tradusă și în limba română. Protagonistul Fitz este fiul prințului Coroanei, dăruit din naștere cu puteri magice, telepatice, dar crescut de bufon în grajdurile regale și devenit asasin. Seria abundă în fantezie, ușor întunecată, și deja nu mai vrem să ne imaginăm cum ar arăta tradusă pe micul ecran: cerem să vedem!

Care sunt cărțile pe care ți le dorești transformate în seriale, cât mai curând?