Au luptat în războaie, s-au împotrivit sistemului sau au avut de a face cu boli teribile sfârşind în nebunie. Unii scriitori se confruntă adesea cu o serie de probleme care se reflectă în operele lor. Înaine de a fi apreciaţi de o lume întreagă s-au zbătut o viaţă să atingă celebritatea.

George_Orwell_press_photoGeorge Orwell – „Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul e un act de curaj”.

Autorul faimoaselor romane „1984” şi „Ferma animalelor”, George Orwell a luptat împotriva totalitarismului și nu doar prin intermediul cărţilor. Între anii 1936 şi 1937, Orwell a făcut parte din Armata Republicană luptând împotriva forţelor naţionaliste ale generalului Franco, din timpul Războiului Civil Spaniol.

Scriitorul britanic a fost împuşcat în gât, iar glonţul a trecut milimetric pe lângă artera principală, medicii fiind nevoiţi să îi aplice electroşocuri pentru resuscitare.

KafkaFranz Kafka – „Mi-am petrecut viaţa încercând să mă apăr de dorinţa de a-i pune capăt”.

Autorul ceh al îndrăgitelor romane suprarealiste precum „Procesul”, „Castelul” sau „America” s-a luptat de unul singur cu tuberculoza, refuzând în 1917 să fie tratat într-un sanatoriu. Aflat pe patul de moarte, răpus de boală la vârsta de 40 de ani, scriitorul i-a adresat o ultima dorinţă prietenului său Max Brod.

„Dragă Max, ultima mea cerere: tot ceea ce voi lăsă în urma mea…să fie arse necitite”. Însă, Max Brod a decis să publice mai multe din cărţile sale, inclusiv „Procesul” şi „Castelul”.

Conan_doyleArthur Conan Doyle – „Acolo unde nu există imaginaţie, nu există nici groază”.

A fost în anul 1902 înnobilat, primind titulatura de „Sir” de la regele Edward al VII-lea. Însă, aprecierea regatului nu a fost pentru crearea lui Sherlock Holmes, aşa cum v-aţi fi aşteptat. El a avut onoarea de a scrie un pamflet despre „Războiul Burilor” (n.r. înfruntarea armată dintre Imperiul Britanic şi coloniştii olandezi, bătălii desfşurate în Africa de Sud).

A murit la 71 de ani în propria grădină. Suferind de anghină, s-a prăbuşit la pământ încercând să culeagă o floare. Ultimele cuvinte au fost adresate soţiei sale: „Eşti minunată”.

 

Edgar_Allan_Poe_daguerreotype_cropAllan Edgar Poe – „Ştiinţa nu ne-a învăţat încă dacă nebunia este sau nu sublimul inteligenţei”.

Rufus Wilmot Griswold, unul dintre cei mai înverşunaţi rivali atât pe plan personal cât şi profesional al lui Edgar Poe, i-a scris un lung necrolog. Textul a fost atât de tendenţios, încât Griswold s-a ascuns în spatele unui pseudonim.

Articolul îl descria pe Poe ca fiind un nebun, dependent de alcool şi opiu, iar cele mai întunecate poveşti ale sale se bazau pe experienţele proprii.  Griswold a inclus opinia sa chiar şi în autobiografie. Imaginea distorsionată a lui Poe a influenţat cititorii timp de peste un secol.

H._P._Lovecraft,_June_1934H.P. Lovecraft – „Lumea este într-adevăr comică, dar glumele sunt făcute pe seama oamenilor”.

Unul dintre maeştrii genului horror, care a stat la baza influenţei creatorilor lui Batman şi a celor care au făcut filmul “Evil Dead” nu a terminat niciodată liceul. Scriitorul şi-a dorit dintotdeauna să devină astronom, însă conflictele sale cu domeniul matematicii i-au ruinat din copilărie visul.

Tânărul Lovecraft l-a impresionat pe marele Houddini, fiind anagajat de către acesta să scrie o carte cprin are să desfiinţeze teoriile din domeniul supranaturalului.

stephen-kingStephen King – „Fiecare carte pe care alegi să o citeşti are propria sa lecţie sau propriile sale lecţii şi, de cele mai multe ori, cărţile proaste te învaţă mai multe decât cele bune”.

Celebrul autor contemporan al genului horror, ale cărui scrieri au fost în totalitate ecranizate, a spus într-un interviu ce personaj reflectă personalitatea sa. Jack Torrance, protagonistul din romanul Shining” este personajul care împrumută cel mai mult din personalitatea scriitorului.

În timp ce scria cartea, Stephen King a băut alcool la fel de mult ca şi personajul său, Jack pe care îl descrie ca: “un personaj eroic care luptă cu propriii demoni”.

Autor: Bogdan