Știi cum e: treci drept cititor incorigibil și te trezești că-ntr-o zi te întreabă cineva dac-ai citit Război și pace, de exemplu. Și nu vrei să dezamăgești omul de lângă tine și parcă nici pe tine n-ai vrea să te desconsideri, așa că găsești o scuză convenabilă („Am început-o, am ajuns și la mijloc, dar, după o vreme, nu m-a mai prins”), când tu, de fapt, vrei să spui că te-a plictisit în ultimul hal și că mai degrabă ai fi aruncat-o pe fereastră decât să mai treci prin chinul încă unui capitol.

Indiferent de motive (n-o citești la momentul potrivit, starea ta nu se potrivește cu cea a cărții sau nu există apetență pentru stilul ei – nu putem toți să înghițim gălușca realismului magic, serios!), la un moment dat, orice iubitor de carte se va trezi pus în fața unui lucru perfect normal: vinovăția de a nu fi terminat o carte considerată mare. Ce înțelegi, totuși, este că nu ești primul și nu vei fi nici ultimul care va abandona un volum în chip prematur, că nu ești mai puțin bookworm decât te imaginai și că lumea va continua să existe după ce pui la locul ei în raft o carte care nu te satisface.

Mai jos sunt câteva asemenea cărți. Nu este o listă exhaustivă, nici n-ar avea cum, iar unele dintre volumele puse aici vor stârni, poate, controverse. Dar și acestea sunt cărțile neterminate ale unui om care n-a fost atras de poveste, personaje și atmosferă. Așa că îndemnăm la blândețe și empatie.

Un veac de singurătate (Gabriel Garcia Marquez) când lași o asemenea carte din mână, știi că ești parte dintr-o minoritate și n-ai cum să te simți decât foarte nelalocul tău. Întrebări ca „ce e în neregulă cu mine?” sunt la ordinea zilei. Nu înțelegi ce te-a făcut s-o închizi la pagina 50, deși ești obișnuit cu personaje multe (îți plac rușii!) și ai simțit și potențialul unor anumite fraze. Dar povestea nu te-a acaparat, ai făcut mult mai multe pauze între sesiunile de lectură, iar gândul de a o relua e văzut ca un chin.

Război și pace (Lev Tolstoi) orice student la Litere (în special cei de la specializarea Rusă) au făcut cunoștință cu Lev Tolstoi. S-au îndrăgostit de Anna, Dolly și Kitty, au trecut pios prin Învierea și Sonata Kreutzer, dar n-au reușit niciodată să citească descrierile lungi ca o iarnă rusească ale războiului din Război și pace. Vinovăție? Cu siguranță. Atunci când dai paginile în căutarea păcii nu se pune că ai citit cu adevărat cartea, nu?

Scurtă istorie a timpului (Stephen Hawking) – probabil pe bună dreptate neterminată de mulți. Scurtă istorie… nu este, totuși, o lectură facilă și de aceea, este una dintre acele cărți cărora ar trebui să le dăm mai multe șanse.

Catch-22 (Joseph Heller) – descris ca romanul anti-război total, începi lectura efervescent și rămâi perplex imediat ce toate poveștile disparate și personajele absurde încep să te amețească. Atunci când firul narativ nu este liniar și trebuie să faci eforturi supraomenești să-l urmărești și îți dai seama că unele dintre glume nu sunt deloc bune și, mai ales, își au poantele la multe pagini după ce au fost începute, e posibil să fii în punctul de a lăsa demn cartea din mână și a te apuca de ceva mai  în concordanță cu starea ta.

Ulise (James Joyce) – vinovăția începe atunci când afli că există un întreg festival literar dedicat numai acestui roman. Deși nu te-a prins, îți spui că poate de Bloomsday (festivalul sus-menționat), ai putea să mai dai o șansă acestui labirintic volum.

Moby Dick (Herman Melville) – nu e ușor de citit după niciun standard, probabil. Plină de digresiuni referitoare la balene, cu fir narativ încurcat, e posibil să aibă nevoie de ceva mai multă răbdare decât suntem înclinați în mod obișnuit să oferim. Nu ajută nici inflația de semne de punctuație, deși autorul nu pare familiarizat cu unul foarte important: punctul. Frazele lungi nu te deprimă de obicei (ai citit pe nerăsuflate În căutarea timpului pierdut sau Eseu despre orbire), dar aici totul este ciudat.

Castelul (Franz Kafka) – ambiguitate la cel mai înalt nivel. Pe de o parte, cartea e plictisitoare și statică, fără substanță și sens, iar pe de altă parte, ești cumva atras de bizareriile din ea, de misterul dintre pagini. O pui jos dacă n-o citești la momentul oportun.

Pe voi ce vă face să nu mai citiți o carte? Care sunt cărțile faimoase pe care nu le-ați putut termina?

Autor: Ioana Ristea