Dacă aţi dat o raită prin librării, aţi întrebat prietenii şi familia ce cărţi să mai citiţi, dar încă nu ați găsit ce căutați, o soluţie – paradoxală – este aceea de a deschide televizorul. Personajele din filme, la fel ca noi toţi, se delectează cu lecturi dintre cele mai variate.

Iată 7 cărți recomantate de eroii unor filme şi seriale cunoscute:

  1. „Profa rea, dar buuună” („Bad Teacher”) Cameron Diaz, care interpretează rolul lui Elizabeth Halsey în această comedie în care o regăsim alături de Justin Timberlake, ne recomandă „Să ucizi o pasăre cântătoare” a lui Harper Lee. Un roman impresionant, a cărui acţiune este descrisă prin ochii unei fetiţe, Scout Finch, „Să ucizi o pasăre cântătoare” ne vorbeşte despre conflicte sociale, violenţă şi rasism, despre pierderea inocenţei. O alegere excelentă!
  2.  În universul fantastic din „Harry Potter şi Prizonierul din Azkaban” („Harry Potter and the Prisoner of Azkaban”), misteriosul personaj interpretat de Ian Brown face, de asemenea, o alegere cât se poate de interesantă. „Scurtă istorie a timpului”, cartea semnată de Stephen W. Hawking, s-a aflat timp de 4 ani pe lista de bestseller din „Sunday Times” şi este una dintre cele mai populare cărţi de ştiinţă publicate vreodată. O carte care încearcă să răspundă la întrebările majore ale omenirii – „Cum s-a născut universul?”, „Este timpul reversibil?” sau „Există alte dimensiuni spaţiale?” – „Scurtă istorie a timpului” se adresează tuturor celor interesaţi de aceste teme, iniţiați sau nu în fizică. Parcă ne aşteptam la o astfel de recomandare din partea unui personaj din „Harry Potter”!
  3.  În comedia romantică „Noroc în dragoste” („Serendipity”), personajul interpretat de Kate Beckinsale, Sarah Thomas, citeşte cu nesaţ „Dragoste în vremea holerei” a lui Gabriel García Márquez, una dintre cele mai frumoase şi triste poveşti de dragoste ale literaturii, ecranizată, la rândul ei, în urmă cu 8 ani. O recomandare de luat în seama!
  4. În „Cartelul crimelor”, serial foarte popular, cu Dominic West în rolul principal, personajul D’Angelo Barksdale interpretat de Lawrence Gilliard Jr. face o impresionantă analiză a romanului „Marele Gatsby” al lui Scott Fitzgerald, la clubul de lectură din închisoarea unde se află. O părere autorizată, ţinând cont că personajul D’Angelo Barksdale este bibliotecarul penitenciarului!
  5. În „Pe aripile vântului” („Gone with the Wind”), sensibila şi cultivata Melanie Hamilton Wilkes interpretată de Olivia de Havilland citeşte David Copperfield de Charles Dickens – o lectură clasică, spre care ar trebui să se îndrepte fiecare copil.
  6. În mijlocul intrigii foarte tensionate a thrilerului „Teoria conspiraţiei”, („Conspiracy Theory”) personajul interpretat de Mel Gibson, Jerry Fletcher, îşi face timp să şi citească. „De veghe în lanul de secară”, romanul lui Salinger care a fost decenii la rând şi încă este cartea de căpătâi a adolescenţilor din toată lumea, este o alegere pe care ar trebui să o facă toţi cei care nu au citit-o încă. Îşi vor explica astfel succesul uluitor pe care l-a avut cartea, la fel de potrivită pentru tinerii de azi, ca şi pentru cei din urmă cu câteva zeci de ani.
  7. „Război şi pace”, romanul lui Lev Tolstoi inclus în top 10 cele mai frumoase cărţi din lume, este recomandarea care ne vine de la Michael Berg, personajul interpretat de David Kross în „Cititorul”, film câștigător al premiului Oscar. Cu siguranţă, nimeni nu va rata ocazia să se delecteze cu această carte.

Dintre toate cărţile recomandate de aceste personaje voi ce aţi alege?