Este important locul pe care-l alegem pentru citit? Probabil că cei mai mulți dintre noi au o serie întreagă de răspunsuri pregătite pentru întrebarea aceasta. Cumva, experimentăm toți cam aceeași situație – dacă suntem în posesia unei cărți bune, care ne-a captivat, nu ne dorim altceva decât să avem la dispoziție câteva zeci de minute pentru a ne cufunda din nou în lectură. Așadar, un tren ticsit de metrou, în care citim în picioare, abia ținându-ne echilibrul sau o cafenea aglomerată devin opțiuni perfect valabile pentru a parcurge ultimele pagini ale unei cărți care „ne-a prins”. Dar dacă unei cărți bune îi adăugăm și un spațiu intim, plăcut, experiența lecturii este una desăvârșită. Să descoperim împreună așadar 7 dintre cele mai bune locuri de citit.

Cât ne mai putem bucura de cele câteva zile însorite care au rămas din vara aceasta, plaja este unul dintre locurile ideale pentru lectură. Dacă găsim un loc mai puțin zgomotos, în care „fundalul sonor” să îl reprezinte doar valurile spărgându-se de mal ne putem considera fericiți. Decorul marin poate crea atmosfera perfectă atunci când citim un roman de dragoste, ca „Înainte sa te cunosc” de Jojo Moyes, spre exemplu, sau ne poate îndemna spre meditație. Conversațiile lui Dalai Lama cu Rajiv Mehrotra „Despre fericire, viață și multe altele” ar fi o alegere foarte inspirată în acest caz.

O călătorie cu trenul ne poate crea condiții perfecte pentru a ne adânci într-o carte (asta, bineînțeles, dacă ne bucurăm de niște locuri cel puțin decente). Zgomotul ritmic al roților pe șine ne sporește concentrarea astfel încât să ne putem focaliza atenția doar asupra narațiunii pe care o parcurgem. Și ce carte ar putea fi mai potrivită în acest caz decât „Anna Karenina” a lui Lev Tolstoi?

Dacă avem un fotoliu confortabil așezat în fața ferestrei într-o zi ploioasă și o cană cu ceai alături orice carte am alege dintre genurile preferate ne poate oferi câteva zeci de minute de satisfacție pentru minte și confort pentru trup. Un thriller alert precum „În ape adânci” de Paula Hawkins sau o poveste complexă de viață precum cea din romanul „Iată-mă” a lui Jonathan Safran Foer sunt la fel de potrivite, odată ce ne-am indus dispoziția pentru lectură.

În zilele geroase de iarnă (pe care aproape le-am dorit în perioada caniculară) poate că nu există un loc mai special de a citi decât în fața focului aprins dintr-un șemineu. Cei pasionați de lectură vor specula imediat această oportunitate și se vor instala confortabil în fața focului cu o carte în mână. Putem alege pentru această ocazie un roman clasic, precum „Suflete moarte” de N.V. Gogol sau un autor contemporan, Mircea Cărtărescu cu „Frumoasele străine”.

Deși nu ne oferă o priveliște nouă sau exotică, ci una cât se poate de familiară, patul din propriul dormitor este pentru mulți cititori locul preferat de citit. Cele câteva zeci de pagini lecturate înainte de culcare au pentru mulți efect de sedativ și creează un soi de zonă-tampon între realitățile de peste zi de care dorim să ne detașăm și lumea viselor în care tocmai ne pregătim să intrăm. Iar în afara cărților de specialitate sau a celor atât de dense în idei încât trebuie citite la birou, cu creionul în mână, orice lectură este potrivită pentru această situație. „Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin este doar o sugestie pentru cei care aleg să citească stând cuibăriți în pat.

Titlul unui roman al lui Agnes Martin-Lugand ne spune că „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”. Am putea încerca și noi această experiență alegând o cafenea sau o ceainărie cu atmosferă intimă. Iar dacă spațiul dispune și de o grădină, atunci nu am putea decât să-i mulțumim autoarei acestui bestseller pentru sugestia sa.

Dacă facem o plimbare prin parc, putem observa destui oameni care au ales acest loc pentru a citi cartea preferată. După cât se vede, lectura face pereche bună spațiile deschise. Romanul preferat se citește altfel la umbra unui copac sau pe iarbă, iar gândurile inspirate de narațiunea pe care o parcurgem au parcă altă amplitudine atunci când ne aflăm în mijlocul naturii. Pentru o scurtă incursiune în parc am putea lua cu noi „Inteligența emoțională” a lui Daniel Goleman sau volumul de povestiri „Mama și sensul vieții” al lui Irvin Yalom.

Vouă ce loc de citit vă place cel mai mult?