Deşi pare că cele mai multe povesti se adresează doar acelora care au destul sânge rece pentru a duce la bun sfârşit astfel de lecturi, literatura horror cuprinde titluri de romane şi autori incluşi între valorile literaturii universale. Teme de profunzimea celor dostoievskiene sau idei ce au ajuns din vremurile antice până în cele moderne se regăsesc în paginile unora dintre romanele acestui gen.

Mai jos sunt 7 recomandări de poveşti de groază care îi vor încânta pe iubitorilor genului. Cei care nu au între preferinţe romanele de acest tip ar trebui să le încerce, chiar dacă le lecturează cu toate luminile din casă aprinse.

  1. Fenomenul „Exorcistul” publicat sub semnătura lui William Peter Blatty în 1971 este şi astăzi un roman-cult pentru toţi cei care iubesc genul horror şi nu numai. Atât povestea – care a fost 57 de săptămâni în topul bestseller-urilor din „New York Times” – cât şi ecranizarea acesteia s-au bucurat de un succes enorm la public. Faptul că romanul este inspirat dintr-un caz real aduce suplimentar fiori de groază tuturor celor care lecturează povestea lui Regan, fiica de 11 ani a unei actriţe din capitala Statelor Unite. Posesia demonică şi eforturile pe care le face un grup de oameni pentru a o salva pe micuţa Regan, victimă a unor întâmplări teribile, sunt temele acestui roman clasic al genului horror.
  2. Controversatul „American Psycho” al lui Bret Easton Ellis este un alt roman-cult, pe lista „lecturilor obigatorii” ale devoratorilor genului horror. Însă chiar şi cei care nu au o pasiune deosebită pentru cărţile cu astfel de subiecte vor descoperi în romanului lui Elis o analiză profundă a abisurilor întunecate ale sufletului uman. După publicarea cărții, scriitorul a fost ameninţat cu moartea, obligat să renunţe la turneul de promovare şi chiar dat în judecată. Povestea lui Patrick Bateman, un tânăr educat, chipeş şi foarte bogat – ziua şi autor al unor fapte cutremurătoare, vecine cu patologicul – noaptea, a stârnit reacţii dintre cele mai variate, însă nu a lăsat pe nimeni indiferent. Şi acest roman a fost ecranizat, în urmă cu 16 ani, avându-i pe Christian Bale şi Willem Dafoe în rolurile principale.
  3. Romanul „Dracula” scris de autorul irlandez Bram Stoker în 1897 este considerat „piatra de temelie” a literaturii focalizate pe poveştile cu vampiri. Deşi Bram Stoker nu este un inventator al acestui gen, cartea sa s-a bucurat de o popularitate uriaşă, a avut numeroase adaptări cinematografice şi l-a transformat pe Dracula într-un obiectiv turistic atractiv pentru toţi cei care vizitează Transilvania. Lectura acestui roman ne va ajută să cunoaştem filonul principal al literaturii populate de vampiri.
  4. Stephen King, autor proeminent al genului horror, nu poate lipsi dintre „lecturile obligatorii” ale iubitorilor acestui gen. Nominalizat la premiile Hugo şi Nebula, cel de-al treilea roman scris de Stephen King a devenit bestseller imediat după lansare şi a fost ecranizat sub regia lui Stanley Kubrick, cu Jack Nicholson în rolul principal. Acesta interpretează rolul lui Jack Torrance, alcoolic care încearcă să lupte cu dependenţa și să-şi refacă viața. El acceptă o slujba de curator al unui hotel izlolat din munţi, care devine scena unor întâmplări stranii, terifiante.
  5. „Tăcerea mieilor”, romanul scris de Thomas Harris, a introdus în peisajul literaturii horror un fascinant personaj negativ, pe care fără să vrei ajungi să-l îndrăgești – doctorul Hannibal Lecter, uluitor de rafinat, inteligent şi fermecător, dacă nu ar avea apucături canibale. Relaţia dintre acesta şi agentul FBI Clarice Starling stabileşte o ciudată legătură profesor – învăţăcel, iar cel urmărit pentru fapte monstruoase se dovedeşte o călăuză preţioasă pentru tânăra care a pierdut la un moment dat calea în labirintul din ea însăşi. 5 premii Oscar au răsplătit performanţele actorilor şi regizorului din ecranizarea cinematografică a acestei poveşti.
  6. Unul dintre cele mai apreciate romane ale lui Chuck Palahniuk, „Bântuiți” este recomandat acelora care rezistă la lectura unor scene foarte dure. Cele 17 personaje care dau viaţă seriei de povestiri reunite sub titlul „Bântuiți” trec, de dragul celebrităţii, printr-o serie de întâmplări macabre, creionate de autor cu tuşe de umor negru.
  7. „Frankenstein”, romanul scris de autoarea britanică Mary Shelley în 1818 este nu numai o capodoperă a genului, ci şi a literaturii universale. Tema acestui roman exploatează o idee pe care o regăsim de la mitologia greacă până la blockbustere de succes – dorinţa omului de a deveni creatorul unei fiinţe asemenea lui şi eşecul acestui experiment ambiţios. Victor Frankenstein, un tânăr preocupat de ultimele descoperiri din fizică şi biologie, reuşeşte să creeze o fiinţă, om şi monstru totodată, care se va ridica chiar împotriva creatorului ei.
    Care sunt romanele voastre preferate din literatura horror?