Cea mai nouă lansare din universul Marvel, „Captain Marvel”, a prezentat-o lumii întregi pe Carol Danvers, aka eroina pe care toată suflarea fanilor o vede ca fiind cea care îl va învinge pe Thanos. Deși considerată a fi unul dintre viitoarele hituri Marvel, epopeea cinematografică a fost însoțită de controverse, mulți cinefili declarându-se nemulțumiți de faptul că, după o călătorie epică sfâșietoare cum s-a dovedit a fi „Avengers: Infinity War”, „Captain Marvel” a fost mai degrabă…ușurel. Indiferent dacă te situezi în echipa celor care doreau mai mult sau ești mulțumit de eroina pe care ne-a oferit-o Marvel, sperăm că vei dori să continui epopeea cinematografică cu câteva titluri pe măsură. Azi îți recomandăm ce să citești după Captain Marvel!

Ai văzut Captain Marvel? 4 cărți pe care să le citeşti acumDacă superputerile etalate pe micul ecran de Captain Marvel și ceilalți luptători ai Imperiului Kree te-au umplut de entuziasm, atunci trebuie să citești primul volum din seria „Renegades” de Marissa Meyer. Celebră în special pentru romanul „Cinder”, Meyer a debutat în 2017 pe locul al doilea în clasamentul de bestsellere al New York Times, imediat după John Green și al său „Un șir infinit de țestoase”, cu titlul pe care ți-l propunem azi. Facem cunoștință cu societatea din orașul fictiv Gatlon, în care Renegații dotați cu superputeri au salvat lumea din haos, dovedind că eroii pot aduce dreptatea. Toată lumea îi iubește, mai puțin antieroii pe care i-au distrus, Anarhiștii. Iar Nova e una dintre ei. Din motive personale dorește răzbunarea, dar lucrurile se complică atunci când se îndrăgostește de Adrian, Renegatul care visează la justiție precum părinții săi. Prima carte de pe lista noastră e plină de complexitate, reușind să creeze personaje credibile și ambigue din punct de vedere moral, aflate la granița dintre bine și rău, care îți vor aduce aminte de câțiva dintre Răzbunători.

Ai văzut Captain Marvel? 4 cărți pe care să le citeşti acum

Cum ar fi putut să lipsească de pe lista noastră de cărți de citit dacă ești fan Captain Marvel benzile desenate cu protagonista noastră de azi? Dacă pilotul devenit cea mai puternică ființă din Univers se numără printre preferatele tale, atunci trebuie să adaugi Captain Marvel, Volume 1: Higher, Further, Faster, More pe lista ta de lecturi. Comic book-ul este scris de Kelly Sue Deconnick, renumită pentru contribuțiile la universul Avengers. Carol Danvers intenționează să ajute o rasă de extratereștri să se reîntoarcă pe lumea de pe care sunt expulzați de un personaj surpriză, dar ajunge în mijlocul unei revolte de toată frumusețea. Cu un strop de romantism, mult imprevizibil și foarte mult umor, marele merit al Captain Marvel, Volume 1: Higher, Further, Faster, More este că o transformă pe Danvers într-o eroină autentică, pe care o poți înțelege, un personaj în carne și oase, misiune la care filmul proiectat acum în cinematografe a dat chix în viziunea fanilor. De asemenea, a doua carte ce răspunde la întrebarea „ce să citești după Captain Marvel” te va încânta cu o apariție surpriză din partea Gardienilor Galaxiei. Noi am adorat-o pe Carol cea obsedată de Star Wars și iubitoare de pisici și suntem de părere că este cazul să vedem mai mult din ea și pe marile ecrane.

Ai văzut Captain Marvel? 4 cărți pe care să le citeşti acumDacă ceea ce ai apreciat cel mai tare la Captain Marvel este spiritul de luptătoare al lui Danvers și abia aștepți să o vezi în acțiune împotriva lui Thanos, fără să îți pese prea tare de dezvoltarea sa ca personaj, atunci trebuie să citești „Diabolica” de S.J.Kincaid (bonus: vei primi și un exemplu solid de cum ar trebui să evolueze un erou considerat atotputernic). Încă de la creație, Nemesis a fost aproape invincibilă. Nu e om, ci un umanoid fără sentimente, care nu poate dezvolta decât o singură legătură, aceea cu persoana pe care e menită să o protejeze. Nemesis crește alături de Sidonia, fiica unui om politic bogat, iar atunci când fata pentru care și-ar da bucuroasă viața e obligată să se înfățișeze unui Împărat crud, protagonista noastră ajunge să îi ia locul. Ajunsă la curtea galactică, Nemesis va trebui să facă față mașinațiilor politice pentru care nu a fost pregătită, va descoperi dragostea și propria umanitate. „Diabolica” va fi pe placul tuturor celor care își doresc un amestec între supereroi și „Urzeala tronurilor”, mulți critici considerând cartea scrisă de Kincaid drept una dintre cele mai promițătoare apariții din universul Young Adult al ultimilor ani.

Ai văzut Captain Marvel? 4 cărți pe care să le citeşti acum

Te întrebi ce să citești după Captain Marvel? Ce părere ai dacă ai schimba puțin universurile și ți-ai încerca gusturile literare cu un strop de DC Comics? Catwoman: Soulstealer e una dintre cele mai incitante cărți cu supereroi scrise în ultima perioadă. Ultimul titlu de pe lista noastră face parte din seria de opere Young Adult dedicate eroilor DC, fiecare având un autor diferit. Celebră pentru seriile „Tronul de cleștar” și „Regatul spinilor și al trandafirilor”, Sarah J Maas a schimbat cu totul ritmul prin Catwoman: Soulstealer. Cartea prefigurează o variantă mai tânără a eroinei cu suflet și gheare și pisică, una mai vulnerabilă și mai complexă din punct de vedere emoțional. În primele pagini ale cărții descoperim chiar o fată mânată de dragostea pentru ceilalți, care își ia însă un angajament ce o va transforma complet. Atunci când se întoarce în Gotham, Selina e cu totul alta, și nu se sfiește să facă echipă cu Poison Ivy și Harley Quinn pentru a semăna distrugere în orașul din care Batman e absent. Desigur, pe undeva intervine și povestea de dragoste, dar steaua cărții rămâne personajul feminin cu o vulnerabilitate emoțională pe care ne-am fi dorit-o și de la Captain Marvel.

Te întrebi ce să citești după Captain Marvel? Ce părere ai despre răspunsurile oferite de noi? Cu ce alte titluri ai completa lista noastră?

Photo by Elijah O’Donnell on Unsplash