Author: Andreea Baluteanu

Şapte cărţi recomandate de prietenii Cărţii de la ora 5

Pe 1 februarie, Cartea de la ora 5 a împlinit un an de existenţă, numărat în cuvinte frumoase, în pagini devorate şi cărţi adorate, dar celebrat mai ales prin comunitatea de prieteni născută în jurul proiectului nostru. Şi, cum prietenii sunt una dintre binecuvântările vieţii, de la care poţi aştepta, cu sufletul fremătător, bucurii şi lucruri frumoase, şi noi am fost onoraţi să primim de la voi, pe lângă aprecieri, critici constructive şi sprijin cât cuprinde, câteva recomandări preţioase de cărţi. Noi credem că miracolul cărţilor nu poate dăinui decât prin susţinerea plină de iubire a noastră, a tuturor, aşa...

Citeste mai multe

Ce spun patru scriitori unionişti despre Mica Unire

La 24 ianuarie 1859, profitând de contextul  internaţional favorabil şi de îngăduinţa Marilor Puteri, care le permiseseră să aibă instituţii comune, dar domnitori, guverne şi Adunări Legislative diferite, elita din Ţara Românească şi Moldova, cu sprijinul marii mase a populaţiei, decidea să îşi ia soarta în propriile mâini şi înfăptuia mult dorita şi visata uniune prin proclamarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele principate. Mica Unire, aşa cum este numit actul istoric din 1859, urmând a fi completat de Marea Unire de la 1918, a fost un produs al implicării oamenilor politici, dar şi al figurilor culturale...

Citeste mai multe

Cinci cărţi despre Mica Unire

Fie că o dispreţuim sau că o iubim, că vrem să ne lepădăm de ea sau încercăm să o înţelegem, România, aşa cum o ştim azi, a fost rezultatul unor eforturi, sacrificii, ţeluri şi năzuinţe ale înaintaşilor noştri. Iar visele lor cele mai de preţ şi-au găsit una dintre cele mai frumoase expresii la 24 ianuarie 1859, atunci când, prin alegerea comună a lui Alexandru Ioan Cuza în Ţara Românească şi Moldova, a fost înfăptuită Mica Unire a Principatelor Române. Pentru că datorăm ţării noastre măcar o privire mai pătrunzătoare asupra istoriei sale, noi vă tentăm azi cu cinci...

Citeste mai multe

Șase cărţi pentru copii mai mari sau mai mici

Unul dintre cele mai pline de semnificaţii momente din relaţia părinte-copil este îngânarea poveştilor seara, înainte de culcare, în timp ce vocea profundă a adultului mângâie genele tremurătoare ale prichindelului, luptând împotriva somnului pentru a nu pierde nimic din aventurile prinţesei sau ale prinţului neînfricat. Mai departe, pe măsură ce cresc, micuţii prind drag de lumea magică a cărţilor şi îşi lărgesc neîntrerupt orizonturile, cucerind noi tărâmuri cu armele cunoaşterii. Dar cărţile pentru copii nu sunt savurate doar la vârsta inocenţei, ci ne pot ajuta să ne reclădim pentru câteva ore nevinovăţia în suflete, chiar şi la ani înaintaţi....

Citeste mai multe

Noi apariţii literare: ce citim la începutul lui 2017

Noul an nu şi-a epuizat încă prospeţimea, iar micile noastre plăceri literare vor să reflecte frăgezimea zilelor de ianuarie, cu zăpadă pufoasă şi temperaturi care te îmbie la citit. După câteva lecturi captivante, numai bune pe vreme de zăpadă, te îndemnăm să alegi cel puţin una dintre cele mai noi apariţii literare: vorbim despre cărţi publicate spre sfârşitul lui 2016, care abia aşteaptă să poposească în mâinile, mintea şi sufletul tău! La mai mult de un an de la îngrozitoarea tragedie din Colectiv, amintirea vieţilor pierdute atât de crunt încă ne bântuie. Nu dorim să îţi întunecăm începutul de...

Citeste mai multe

URMĂREȘTE-NE PE FACEBOOK