Unul dintre motivele pentru care îl admirăm pe fostul Preşedinte american Barack Obama este tradiţia anuală pe care a instaurat-o de la venirea la Casa Albă, prin care recomandă în fiecare an cărţile care l-au inspirat, care i-au plăcut, care l-au mişcat. Pentru că obiceiurile bune merită păstrate, celebrul om politic ne-a dezvăluit într-o postare de Facebook apreciată de aproape 1 milion de persoane care au fost titlurile sale preferate din 2017.

Iată mesajul lui Obama, pe care îl poţi citi în original aici: „În timpul mandatului meu de Preşedinte, am început o tradiţie de a împărtăşi lista mea de cărţi şi playlist-ul. (…). De la cântece care m-au făcut să dansez la poveşti care m-au inspirat, iată lista mea din 2017 – sper să vă bucuraţi de ea şi să aveţi un An Nou fericit şi sănătos”. Descoperă titlurile în rândurile de mai jos!

Barack Obama și cărţile sale preferate din 2017Obama îşi începe lista de lectură din 2017 cu „The Power” de Naomi Alderman, pe care Margaret Atwood a numit-o o lectură „electrizantă”. Premisa de la care pleacă romanul e captivantă: cu o simplă fluturare din degete, adolescentele lumii descoperă că pot cauza o agonie covârşitoare celor din jur, iar cu această revelaţie, vieţile lor sunt complet transformate. Cartea a ajuns pe lista scurtă a Baileys Women’s Prize for Fiction şi în preferinţele lui Obama, aşa că trebuie să se afle şi pe lista ta de lecturi.

Într-un sens oarecum previzibil, lista continuă cu biografia unui fost Preşedinte, unul dintre cei mai contestaţi şi mai puţin apreciaţi, Ulysses S. Grant. Obama apelează la portretul realizat de unul dintre cei mai străluciţi biografi americani, Ron Chernow, intitulat simplu, „Grant”.  Omagiat cu premiul Pulitzer, autorul reuşește să jongleze cu luciditate şi cu spiritul său meticulos cu stereotipurile care stau la baza mitului lui Grant: de la militarul de geniu la generalul de încredere al lui Lincoln, la Preşedintele alcoolic înconjurat de scandaluri şi protectorul drepturilor populaţiei de culoare. E un must-read!

Barack Obama și cărţile sale preferate din 2017A treia recomandare a lui Obama a primit premiul Pulitzer pentru non ficţiune în 2017 şi este  considerată a fi o lectură obligatorie pentru Preşedintele SUA: „Evicted” de Mattew Desmond povesteşte despre viaţa celor atât de săraci, încât nu îşi pot permite nici măcar un acoperiş deasupra capului. E o imagine puternică, intrând în contrast cu strălucirea bogaţilor Americii şi cu siguranţă o lecţie din care şi actualul Preşedinte Trump ar avea ce să înveţe.

„Janesville: An American Story” a fost declarată Cartea anului de către Financial Times şi urmăreşte investigaţia jurnalistului Washington Post Amy Goldstein, care a observat timp de câţiva ani efectele închiderii unui sediu General Motors din Janesville, Wisconsin. Realitatea e alarmantă pentru SUA: se observă o denaturare puternică a clasei de mijloc, a celei muncitoare, iar exemplificarea realizată în orăşelul american e realizată cu umanism, cu tandreţe chiar, transformând naraţiunea dintr-un material jurnalistic într-o carte captivantă, inclusă pe bună dreptate pe lista de lecturi de unul dintre cei mai puternici oameni din lume.

Mai departe, Obama ne poartă pe un teritoriu aparent necunoscut: o carte despre refugiaţi plină de magie. „Exit West” de Mohsin Hamid a fost inclusă nu numai pe lista fostului Preşedinte, dar şi pe cea alcătuită de New York Times, a celor mai bune cărţi din 2017. Saeed şi Nadia se îndrăgostesc unul de altul într-o ţară cutremurată de război civil, de violenţă şi de bombe, iar singura soluţie de scăpare pare să fie o uşă bizară, care îi poate elibera pe tărâmuri necunoscute, cu un preţ, fireşte. O poveste despre curaj, loialitate şi dragoste, exact ceea ce aveam nevoie în aceste vremuri.

Nu doar non-ficţiunea şi romanele se află pe lista lui Obama, dar şi un fantastic volum de povestiri ce poartă semnătura lui James McBride, „Five-Carat Soul”. Printre ele avem de-a face şi cu istorisirea unui Preşedinte american inspirat de o discuţie pe care o aude într-un grajd, dar motivul pentru care opera beneficiază de recunoaşterea lui Obama este tonul cald, amuzant, plin de profunzime cu care autorul vorbeşte despre umanitate, despre modul în care ne raportăm la lume şi la relaţiile cu ceilalţi. McBride a fost recompensat cu un National Book Award pentru „The Good Love Bird”, iar volumul de povestiri preferat de Obama este prima apariţie literară de atunci.

Tot pe puterea povestirii se bazează şi „Anything Is Possible” de Elizabeth Strout, pe care abia o aşteptăm publicată şi la noi. De data aceasta, celebra autoare se reîntoarce la Lucy Barton, (protagonista din „Numele meu este Lucy Barton”), care apare în mod discret, ceea ce nu face din carte un sequel. Axându-se pe istorisiri în aparenţă simple din oraşele mici, Elizabeth Strout păstrează aceeaşi umanitate caldă şi vulnerabilitate asumată, cu propoziţii necomplicate, dar care revelează adevăruri profunde. Înţelegem pe deplin de ce Barack Obama a inclus-o pe lista sa de cărţi preferate.

În continuare Obama ne invită să facem faţă unei cărţi sfâşietoare, covârşitoare: „Dying, a memoir” de Cory Taylor. Scrisă înainte de moartea sa, în urma unui cancer incurabil, în iulie 2016, a şaptea carte de pe lista lui Obama e o asumare a dispariţiei, un adio luat de la existenţă, o sumă de experienţe care te vor face să lăcrimezi, să plângi în hohote, dar şi să zâmbeşti.

Barack Obama și cărţile sale preferate din 2017Următoarea carte de pe lista lui Barack Obama se joacă cu o perspectivă interesantă: cum ar fi dacă ai fi obligat să îţi petreci toată viaţa în acelaşi loc? E ceea ce se întâmplă Contelui Alexander Rostov, un aristocrat inteligent, rafinat, pe care tribunalele bolşevice îl condamnă la arest într-o cameră luxoasă din hotelul Metropol. Premisa din „A Gentleman in Moscow e interesantă şi palpitantă, scânteind cu umor şi plină de scene captivante, superb scrise: un bestseller care a intrat pe lista lui Obama şi în inimile cititorilor.

America rurală a secolului XXI nu a avut demult parte de o primire atât de călduroasă ca în rândurile din „Sing, Unburied, Sing” de Jesmyn Ward. Cu lirismul şi profunzimea care o caracterizează, epopeea de familie, purtată pe malurile fluviului Mississippi, este povestea adolescentei de 13 ani Jojo şi a mamei sale Leonie, a dificultăţilor pe care populaţia de culoare le mai are încă de traversat. Vorbind despre luptă şi despre dragoste, în egală măsură, ultima carte de pe lista lui Obama este un adevărat regal al literaturii.

Tu ce părere ai? Câte dintre titlurile aflate pe lista de cărţi preferate ale lui Barack Obama din 2017 se regăsesc şi printre favoritele tale?

Sursă foto: NBC News