Sătui de rutină, de micile evenimente cotidiene care par să ne rotească la nesfârșit în cerc, ne dorim uneori să evadăm în locuri îndepărtate, în sălbăticia care promite experiențe poate nu facile, dar cu siguranță noi. Scriitori dintre cei mai apreciați au simțit această chemare a sălbăticiei, iar experiența călătoriei lor – deopotrivă exterioare și interioare – s-a concretizat în bestselleruri și/sau ecranizări de succes. Straniu fapt cum uneori trebuie să mergem până la capătul Pământului pentru a ne regăsi pe noi înșine. Și chiar dacă nu avem chiar acum posibilitatea să ne luăm rucsacul în spate și să pornim într-o călătorie aventuroasă, putem oricând învăța din experiența altora. Pentru pasionații de experiențe extreme și în egală măsură pentru cei care caută răspunsuri lecția călătorilor prin sălbăticie poate fi una foarte prețioasă. Să o descoperim în cele 3 bestselleruri de mai jos.

Cartea autobiografică a scriitoarei americane Cheryl StrayedSălbăticie” este unul dintre volumele celebre care descriu călătoria în sălbăticie ca pe-o experiență a regăsirii. De altfel, subtitlul autobiografiei lui Cheryl Strayed subliniază aceasta cât se poate de explicit – „Pierdută și regăsită pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului”. Timp de trei luni, Cheryl Strayed a străbătut un traseu foarte puțin umblat, de aproape 2000 de kilometri, pentru a se distanța de ceea ce însemna viața ei în momentul când a pornit la drum. Autoarea descrie atât provocările presupuse de explorarea unui drum aproape neumblat, dar rememorează și evenimentele din viața ei care au precedat expediția riscantă. Fără a dramatiza, doar cu intenția de a înțelege și asimila sensul experiențelor prin care a trecut, Cheryl Strayed își descrie viața ca pe o sălbăticie mult mai periculoasă decât cea de pe Traseul de Creastă de pe Coasta Pacificului. Moartea mamei sale, răpusă de cancer la doar 45 de ani a fost tragedia care a pulverizat echilibrul lumii lui Strayed. Relația cu soțul a devenit din ce în ce mai precară și s-a încheiat cu divorțul, slujbele erau pasagere, la fel ca și bărbații din viața ei. În plus, devenise și consumatoare de heroină. Mărturia lui Cheryl Strayed despre lupta aproape eroică cu sine însăși este cu atât mai impresionantă cu cât știm că reprezintă povestea de viață a autoarei. Cartea este un prilej de meditație asupra călătoriei ca experiență a regăsirii de sine, prin intermediul lecțiilor atât de prețioase ale sălbăticiei.

O expediție într-o zonă izolată și periculoasă nu este sinonimă însă doar cu regăsirea de sine. Tentația de depășire a limitelor, senzația de libertate absolută resimțită în locuri nepopulate, de la capătul lumii civilizate sunt lucruri pe care le caută unii dintre cei care pornesc în astfel de călătorii. Dave Metz, specialist în supraviețuirea în sălbăticie, este unul dintre aceștia. Traseul de 1000 de kilometri parcurși pe schiuri, în Alaska, de-a lungul lantului muntos Brooks, însoțit doar de doi câini a reprezentat o experiență extremă, descrisă de autor în „Singur în sălbăticie”. Scrisă sub forma unui jurnal în care sunt notate toate evenimentele de peste zi, reflecțiile autorului și îndoielile lui, „Alaska. Singur în sălbăticie” reprezintă și o meditație asupra condiției omului modern. Civilizația ne vorbește despre confort și facilități. Putem avea chiar aroganța de a crede că noi controlăm (aproape) totul. Sălbăticia – este concluzia la care ajunge Dave Metz – așază omul față în față cu el însuși, îi dă adevărata sa măsură, dar și o lecție de smerenie, pentru că își înțelege vulnerabilitatea. Înfruntând frigul cumplit, foamea, epuizarea și amenințările animalelor sălbatice, călătorul prin ținuturi înghețate din Alaska se reconectează la sine și înțelege care sunt lucrurile care contează cu adevărat în viață. Cartea lui Dave Metz este o pledoarie pentru frumusețea uitată a unui stil simplu de viață și pentru autenticitate. Aceasta pentru că în mijlocul sălbăticiei, în viața aspră și permanent supusă pericolelor, natura adevărată a omului este revelată.

O carte care a fost doi ani la rând în topul bestsellerurilor New York Times și care a bulversat societatea americană este „În sălbăticie” de Jon Krakauer. A fost de altfel ecranizată, în regia lui Sean Penn și câștigătoare a două Globuri de Aur, pe lângă o nominalizare la Oscar. Povestea reală a lui Christopher McCandless, un tânăr poate prea idealist, provenit dintr-o familie înstărită a avut un sfârșit tragic, pentru mulți de neînțeles. Printr-un demers care a debutat ca unul jurnalistic, iar apoi a prins conturul unui roman, Jon Krakauer a refăcut din mărturiile cunoscuților lui Christopher incredibila poveste a vieții acestuia. Tentația unui trai simplu, sub semnul spiritualității (tânărul era un mare admirator al lui Tolstoi) și chemarea sălbăticiei au însemnat pentru Christopher McCandless mai mult o formă de protest față de o existență mediocră și superficială. După terminarea studiilor vinde tot ce are și pleacă spre Alaska, inițial cu mașina, apoi face autostopul. Jurnalul pe care tânărul l-a ținut în timpul lunilor petrecute în Alaska sunt mărturia schimbării radicale prin care a trecut. Din nefericire însă, Alaska s-a dovedit un spațiu mult prea dur, chiar fatal pentru un tânăr nepregătit pentru o asemenea experiență. Christopher McCandless a fost găsit până la urmă mort de foame. De altfel, controversele pe care le-a stârnit cartea au avut chiar această temă. În timp ce unii elogiau curajul tânărului, alții acuzau nesăbuința de a se angaja într-o expediție atât de riscantă fără a se pregăti deloc. Fiecare cititor va decide dacă este pro sau contra unui asemenea gest extrem, deși, până la urmă, aceasta nu ni se pare relevant. Christopher McCandless a mărturisit în jurnalul său că ar fi vrut să se întoarcă și să fie în slujba comunității. Din păcate, lecția vieții în sălbăticie a fost una dură pentru el – ca să înfrunți zone cu condiții de viață atât de primejdioase cutezanța nu este suficientă. Un dram de precauție și pregătire nu înseamnă că ne târâm idealurile în noroiul materialismului, ci că, ținând cont de propria vulnerabilitate, avem tenacitatea de a ne apropia de un ideal pas cu pas.

Vouă vă plac cărțile care descriu astfel de experiențe extreme de viață?

Photo by Aurélien – Designatic on Unsplash