Mai în glumă, mai în serios, emisiunile-concurs televizate au introdus în limbajul curent soluția cea mai practică pentru momentele de impas: întreabă un prieten. De fapt, îndemnul e oarecum redundant – oricum asta făceam. Iar în ceea ce privește lectura, în momentele când nu știm ce să citim, recomandările prietenilor sunt prețioase. Ne plac aceleași genuri de cărți, gustăm același tip de umor și împărtășim aceleași interese. De-aia suntem prieteni, nu? Am întrebat așadar câțiva prieteni ce mai citesc și ne-au recomandat cărțile de mai jos. Sperăm să găsiți sugestiile lor potrivite. În fond, fiind de atâta vreme împreună aici, la Cartea de la ora 5 și făcând parte dintr-o mare comunitate de iubitori de cărți, prietenii noștri sunt și ai voștri. Dar să descoperim ce ne-au recomandat.

Un roman pe care, odată ce l-ai citit, nu ai cum să-l uiți prea ușor este „Distanța dintre noi” al câștigătoarei Premiului Pulitzer Jhumpa Lahiri. Nominalizat la premiul Man Booker, romanul „Distanța dintre noi” este pentru cititor un regal de literatură, o carte complexă, care seduce prin atmosferă și împletirea unui lirism profund cu observația socială și psihologică pertinentă. Cartea a primit 5 stele din partea prietenilor noștri, iar lectura ei a fost cu mult peste așteptări. Autoarea urmărește destinul a doi frați, Udayan și Subhash, din copilărie până la bătrânețe (într-unul din cazuri). Magia Indiei, parfumul Calcuttei și atmosfera ei atât de distinctă se insinuează treptat în roman până ajunge să devină aproape un personaj. Convulsiile sociale, precum Revoluția din Naxalbari, au un impact devastator asupra celor doi frați, care, în timp, au dezvoltat personalități diferite: Udayan este fascinat de mesajele de dreptate socială promovate de marxism și se implică în acțiuni activiste, fără a ține cont de efectul pe care-l are această decizie asupra familiei. Mult mai realist, Subhash se concentrează asupra studiilor și până la urmă pleacă în Statele Unite, de unde revine doar în vizite. Modul în care Jhumpa Lahiri tratează conceptul de distanță este cel puțin interesant. Distanța fizică nu diminuează legăturile între oameni. Cea periculoasă însă este distanța sufletească. Temerile, durerea provocată de pierderi iremediabile, trecutul care nu poate fi uitat sau lucrurile pe care nu ni le putem ierta ne proiectează la mii de kilometri de cei dragi, chiar dacă fizic aceștia pot fi chiar lângă noi.

Un thriller tradus deja în patruzeci de țări și care a ținut cu „sufletul la gură” milioane de cititori de toate naționalitățile este „Femeia de la fereastră” de J. Finn. Amatorii genului, dar și cei care își doresc un roman construit cu atenție la cele mai mici detalii, cu o tensiune ce crește gradual până la paroxism și personaje interesante, care, bineînțeles, nu sunt ceea ce par pot alege thrillerul scris de A.J. Finn, pentru că nu vor fi dezamăgiți. De altfel, însăși realitatea pare să capete o consistență fluidă în acest roman, pentru că ceea ce vedem poate fi deformat de oglinda lumii interioare a privitorului. Anna Fox, fost psiholog, este femeia care privește lumea de la fereastră. Nu mai poate intra în contact direct cu ea, după ce familia i-a fost devastată de o mare tragedie. Suferind de agorafobie, Anna s-a izolat în locuința sa și, anesteziindu-și durerea cu pastile și alcool, a rămas un simplu spectator al vieții celorlalți. De la distanță, privind pe fereastră, observă și familia Russell – frumoasa Jane, pe care ajunge să o și cunoască, soțul ei, Alistair și Ethan, fiul lor, un băiat foarte interiorizat. De la fereastra locuinței sale, Anna este martora unui eveniment teribil: Jane este înjunghiată, însă Anna nu a putut observa cine este criminalul. Poate fi însă luată în seamă mărturia unei femei instabile emoțional, dependente de alcool și pastile? Lupta Annei pentru descoperirea criminalului înseamnă totodată și o luptă cu sine, pentru a se putea reintegra în lumea de dincolo de fereastră.

O carte recomandată de prieteni, care merită citită pentru stilul în care este scrisă, dar și pentru povestea neobișnuită propusă cititorilor este „Frumoasele adormite” de câștigătorul Premiului Nobel Yasunari Kawabata, primul autor nipon care a primit această distincție. Subiectul cărții este oarecum neobișnuit – într-o casă a plăcerilor, bărbați în vârstă vin să petreacă timp alături de „frumoase adormite”, tinere fecioare căzute în somn adânc, așezate goale pe paturi. Clienții acestei case atipice a plăcerilor nu pot răni fetele adormite și nu pot avea relații intime cu ele. Le pot doar admira frumusețea și tinerețea și le pot atinge. Eguchi, un bărbat aproape septuagenar, petrece câteva nopți alături de una dintre frumoasele adormite, îi absorbe parfumul de trup tânăr, o mângâie și rezistă tentației de a-i face rău. Întins alături de fată, Eguchi rememorează întâmplări din viața sa, iubiri trecute, ratate, povești pline de nostalgie. Este interesant cum, pornind de la pretextul casei plăcerilor în care gheișele sunt „frumoase adormite”, Yasunari Kawabata transformă povestea cărții într-o meditație asupra trecerii timpului, a vieții și morții, frumuseții feminine și dragostei.

Voi ce recomandări de cărți ați primit din partea prietenilor în ultima vreme?