Caracterizată prin înclinația spre introspecție, spre reflecție asupra vieții, perioada de dinainte de Crăciun poate fi luminată de lectura unei cărți considerate a fi una dintre cele mai profunde din istoria cuvântului scris. Te invităm azi să ni te alături în descoperirea unei parabole pe tema credinței, a vieții de familie, a secretelor, a păcatelor și a salvării, așa cum este ea prezentată în „Acasă” de Marilynne Robinson.

Câștigătoare a Premiului Pulitzer, Robinson e adesea descrisă drept una dintre cele mai mari autoare contemporane ale Americii. Cu o scriitură care reflectă ideal rigurozitatea, emoția dozată exemplar, meditativă și complexă, opera lui Robinson reușește să împace intelectualitatea cu credința într-un mod strălucit. Iar elogiile nu au întârziat să apară: „Acasă” e deținătoare a premiului Orange 2009, finalistă a National Book Award 2008 și câștigătoare a Los Angeles Times Book Prize. Mai mult, Cartea săptămânii noastre a apărut în toate topurile marilor publicații referitoare la cele mai bune opere literare din 2008: de la The New York Times la The Washington Post, nimeni nu a reușit să treacă cu vederea farmecul melancolic și geniul pe care îl are „Acasă”.

Una dintre particularitățile operei despre care vorbim azi este că trebuie citită în paralel cu cartea ce a precedat-o, „Galaad”. Publicată inițial în 2004, „Galaad” nu poate fi considerată un prequel pentru „Acasă”, dar între cele două există o legătură de necontestat. Acțiunea ambelor se petrece în aceeași perioadă, timp de câteva luni ale anului 1956, în același loc, orașul fictiv Galaad, din perspectiva a două personaje care se opun unul altuia și se completează în același timp: Jack Boughton și „nașul” său spiritual, Reverendul Congregaționalist John Ames. Nu poți înțelege pe deplin niciunul dintre aceste personaje până ce nu îl vezi reflectat în ochii cel mai adesea acuzatori ai celuilalt, un aspect care face ca opera lui Robinson să fie unică în istoria literaturii.

„Acasă” e narat la persoana a treia, cel mai adesea din perspectiva lui Glory Boughton, fiica Reverendului Presbiterian Robert Boughton, care se întoarce acasă la vârsta de 38 de ani pentru a avea grijă de tatăl său muribund. Mama sa a murit, iar niciunul dintre cei 8 copii nu se află în situația de a reveni acasă pentru a sta alături tatălui.

Niciunul, cu excepția lui Jack. „Fiul risipitor”, cu probleme cu alcoolismul, înstrăinat de tată, Jack le scrie lui Glory și Reverendului pentru a-i întreba dacă se poate întoarce pentru o perioadă de timp nedefinită în casa părintească. Deși i-a cauzat atât de multă suferință, Boughton nu își poate primi altfel decât cu brațele deschise fiul pe care îl iubește, poate, mai mult ca pe oricare.

Inițial, relația dintre Glory și Jack e stângace, plină de frustrări din trecut, dar cu timpul între cei doi frați se naște o apropiere la care niciunul nu s-ar fi așteptat. Și aici intervine măiestria lui Robinson: autoarea reușește să surprindă în scene aparent banale o legătură de o uimitoare profunzime. Fraze revelatoare pică precum un fulger în mijlocul unor dialoguri banale, iar crâmpeie din viața familiei ne sunt dezvăluite aparent aleatoriu, când te aștepți mai puțin.

Din acest punct de vedere, „Acasă” seamănă cu un puzzle uriaș, ce închide în piesele sale nu numai viața familiei Boughton, ci întreaga existență umană. Cartea e plină de secrete, mai ceva ca un thriller modern: aflăm că Glory a fost dezamăgită în dragoste, înșelată de un logodnic cu care spera să se căsătorească, dar care era deja însurat, precum și pricina pentru care Jack s-a refugiat înapoi în casa părintească, pe care cititorii o cunoșteau deja din „Galaad”, dar care acum ne apare într-o cu totul altă lumină.

Nu vrem să te determinăm să crezi că „Acasă” e o carte plină de suspans, tabloul unei familii cu secrete întunecate. Marilynne Robinson nu scrie pentru a ne ține cu sufletul la gură, ci pentru a ne oferi o lecție de viață, Cartea ei e o frescă a umanității, o analiză nu neapărat a credinței, ci mai degrabă a conștiinței umane, a marilor întrebări ale umanității: „este mântuirea posibilă”, „credința e incompatibilă cu cunoașterea”, „poate exista un limbaj comun între generații”? Din acest punct de vedere, Cartea săptămânii noastre este la fel de universală ca operele lui Shakespeare sau ca marile drame rusești: de la bardul englez și Tolstoi și Dostoievski parcă nu am mai întâlnit o analiză psihologică atât de fină, de iertătoare și de umană.

Aceeași pecete, a umanului, o au și marile teme pe care le evocă „Acasă” de Marilynne Robinson. Scriitoarea discută despre valori profunde, „greater than life” și reușește să le pună în balanță la nivelul unei comunități restrânse, într-un mod remarcabil. Dacă te codești să citești „Galaad” sau „Acasă” pentru că le consideri prea religioase, află că ele vorbesc mai puțin despre protestantism (deși există și pasaje în care autoarea încearcă să apere aceste religii de renumele negativ pe care l-au primit pe nedrept) și mai mult despre suflet, despre eșecuri, despre permanenta luptă a noastră cu noi.

Dar poate cea mai sugestivă temă a operei este judecata: nu cea a divinității, ci cea pământeană. Personajele lui Robinson se critică unele pe altele, se supun unor rigori uneori intangibile, iar exemplul cel mai bun este cel al protagoniștilor Jack Boughton și John Ames: cei doi cred ce e mai rău unul despre celălalt și, din păcate, sfârșesc ambii cu această viziune complet eronată. Iată o parabolă care se poate aplica întregii umanități și fiecărui individ în parte.

Narațiunea are și un substrat politic destul de accentuat, care se potrivește de minune și societății contemporane. Deși secundar emoției, discursul social face ca „Acasă” să fie o operă contemporană, mai adecvată perioadei actuale decât am fi crezut. Martori ai disensiunilor civile între populația de culoare și albi, ai mișcării pentru drepturi și egalitate, protagoniștii din „Acasă” sunt mai asemănători generației actuale decât ai fi putut crede la prima vedere. Sursa celui mai important conflict dintre Jack și tatăl său este legată de opresiunea la care sunt supuse minoritățile de către clasa politică: îți sună familiar?

Însă Robinson evită să se piardă în astfel de polemici și păstrează emoția ca factor dominant în narațiunea sa, nu revolta socială. Și trebuie să te avertizăm: „Acasă” e o carte tristă. În ciuda substratului său religios, nu te aștepta la izbăvire pentru personajele sale sau la un happy end complet: în deplin acord cu umanitatea care nu și-a regăsit încă pacea, nici cartea noastră nu le oferă personajelor sale, cel puțin nu în integralitate, liniștea la care visează.

Acestea fiind spuse, „Acasă” reprezintă o operă pe care o vei degusta cu tot sufletul în preajma Crăciunului. Caldă, emoționantă, dar în același timp profund melancolică, atât de umană în toate aspectele sale, Cartea săptămânii noastre a reprezentat, în vocea multor critici, ultima mare operă clasică a literaturii contemporane. Sau cea mai recentă, așa cum ar spune cei mai optimiști dintre noi.

Tu ai citit „Acasă” de Marilynne Robinson? Ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre?