Romanele Ludmilei Ulițkaia sunt întotdeauna o delectare. În stilul literaturii ruse clasice, adaptate pentru cititorii moderni, dar la fel de dense în idei și scrise fără cusur, cărțile Ludmilei Ulițkaia i-au adus autoarei renume mondial și au transformat-o într-unul dintre cele mai sonore nume ale literaturii ruse.

Așadar, odată ce am văzut că ultimul roman al Ludmilei Ulițkaia a apărut în librăriile de la noi, nu am stat pe gânduri. L-am „înhățat” cu grabă, l-am citit pe nerăsuflate, iar la final, am avut o mare satisfacție. Până acum, niciunul dintre romanele scriitoarei ruse nu ne-a dezamăgit. Ba mai mult, parcă e din ce în ce mai bine.

În „Al dumneavoastră sincer, Șurik”, narațiunea este construită „pe umerii” personajului Aleksandr Alexandrovici Korn, Șurik pentru familie și prieteni, a cărui viață este urmărită preț de câteva decenii bune. În stilul caracteristic, Ludmila Ulițkaia ne vorbește despre tatăl acestuia, un muzician talentat, dar care trece pe lângă glorie. În plus, este căsătorit, are copii, iar relația cu Vera Korn, mama lui Șurik, este una ilicită. Vera este și ea o fire sensibilă, actriță care a trecut la rândul ei pe lângă glorie, din lipsă de talent, ajungând la departamentul de contabilitate.

În rânduri scrise cu detașare și umor subtil, indiferent care ar fi evenimentele prezentate, Ulițkaia o introduce în narațiune pe vajnica Elizaveta Ivanovna, bunica lui Șurik, o femeie cultivată, de familie bună, dar în același timp voluntară și pragmatică.

Viața lui Șurik ne este prezentată de când s-a născut și până în jurul vârstei de 30 de ani. Acesta este un personaj pe care cititorii (și mai ales cititoarele) nu au cum să nu-l îndrăgească. Șurik este un tânăr frumos, știe câteva limbi străine, întotdeauna empatic la suferințele celor din jur – și mai ales ale femeilor – și este responsabil, gata oricând să ajute, indiferent ce i se cere.

Rugăm cititorii să-l judece cu îngăduință pe Șurik! De altfel, credem că oricum o vor face. Poate că, la prima vedere, protagonistul acestui roman pare un Don Juan. Însă am trece pe lângă esența personalității sale dacă l-am judeca astfel. Crescut de două femei, una foarte voluntară, alta vulnerabilă, Șurik împlinește așteptările familiei. E acel bărbat pe care te poți baza. Câteva complexe de vinovăție inoculate din copilărie și adolescență îl fac vulnerabil față de suferințele sexului frumos. Femeile sunt slabe, consideră Șurik, drept pentru care le ajută pe toate cele pe care le întâlnește cu ceea ce e nevoie. De la partide de sex pentru cele care tânjesc după apropiere masculină, până la a încheia o căsătorie fictivă cu o colegă de facultate, sedusă, însărcinată și renegată de familie pentru că a făcut un copil din flori. Șurik nu are vocație de Don Juan. El este doar o inimă mare, care nu lasă de izbeliște femeile aflate în nevoie. Până la urmă, ce i se cere? O nimica toată: să se vâre în pat cu ele, să le consoleze, să le facă un copil, să ți-l asume pe al altuia. Cu adevărat o „nimica toată”! Sau poate că este doar modul de a se înșela pe sine, de a rămâne acel băiat bun, care nu face rele, așa cum l-au învățat mama și bunica. Șurik nu face rău altora. Cel mult, lui însuși.

În câte moduri îți poți rata viața? Romanul Ludmilei Ulițkaia, „Al dumneavoastră sincer, Șurik”, ne sugerează că există o infinitate – în funcție de temperament, circumstanțele vieții și modul în care te raportezi la ele. Poți avea toate datele pentru a reuși și totuși, să treci pe lângă glorie.

Oblomov, al lui Goncearov, este un tip de ratat seducător, celebru în literatura rusă. Despre Șurik ezităm să spunem că este un ratat în sensul propriu al cuvântului. Aceasta pentru că, spre deosebire de Oblomov, Șurik acționează – întotdeauna în folosul altora.

În „Al dumneavoastră sincer, Șurik”, Ludmila Ulițkaia ne descrie trei destine care și-ar fi putut împlini potențialul, dar ceva mic, aproape neînsemnat, s-a întâmplat. Viața se ține de șotii și cere vigilență și perseverență în urmărirea unui vis. Vă invităm să descoperiți care este traseul parcurs de Șurik. Este un personaj pe care trebuie să-l cunoașteți. Sigur îl veți îndrăgi.

Voi ați citit romanul „Al dumneavoastră sincer, Șurik”? Vă place cum scrie Ludmila Ulițkaia.