Considerat cel mai bun roman al lui Yukio Mishima, autor de trei ori nominalizat la premiul Nobel pentru Literatură, “Amurgul marinarului” este o stranie elegie închinată gloriei și morții, un roman care necesită un efort de comprehensiune din partea cititorului occidental tocmai pentru că este strâns legat de străvechea mentalitate japoneză, în care gloria și moartea se îngemănează.

Unul dintre cei mai importanți scriitori japonezi ai secolului trecut, Yukio Mishima rămâne până astăzi una dintre figurile misterioase și tragice totodată ale literaturii nipone. Născut într-o familie de samurai, Yukio Mishima (pe numele real Kimitake Hiraoka) a crescut în cultul onoarei și al gloriei, mentalități specifice Japoniei de odinioară. A început să scrie sub pseudonim pentru a nu-și dezonora familia, iar recunoașterea literară apare destul de repede. În 1970 însă, pe când avea 45 de ani, Yukio Mishima pune la cale o lovitură de stat prin care urmărea restaurarea prerogativelor împăratului din perioada anterioară războiului. Acțiunea eșuează, iar Mishima, după ce ține un discurs în fața a 2000 de soldați, sfârșește prin seppuku, sinuciderea ritualică practicată de samuraii japonezi. După unele păreri, scriitorul știa de la început că acțiunea sa este sortită eșecului și aceasta a constituit doar un pretext pentru seppuku, o moarte glorioasă, din perspectiva războinicilor japonezi.

Nu este de mirare astfel ca, în „Amurgul marinarului” , considerat roman reprezentativ al lui Mishima să întâlnim câteva dintre temele care l-au obsedat pe autor: onoarea, gloria, iubirea și moartea.

Cea mai mare parte a poveștii din „Amurgul marinarului” este relatată de Noboru Kuroda, un adolescent de 13 ani, care trăiește în Yokohama, alături de mama sa, Fusako. Noboru este „Numărul Trei” într-o gașcă de copii teribili, care resping orice normă socială și consideră că societatea este „o scorneală a minții omului”, „că tații și profesorii, prin simplul fapt de a fi tați și profesori, comiteau un păcat capital”. Tatăl lui Noboru și-a scutit fiul de această neplăcere. Orfan de la vârsta de opt ani, Noboru resimte acest fapt mai degrabă ca un „eveniment fericit, cu care se putea mândri” în gașca sa de prieteni. Când Fusako, o femeie frumoasă, proprietara unui magazin select de haine, îl cunoaște pe Ryuji Tsukazaki, ofițer secund pe cargobotul Rakuyo-maru, Noboru este la început fascinat de personalitatea bărbatului. „Îmi este pregătit un destin cu totul aparte, scânteietor, croit exact pentru mine, cum nu le e dat să aibă oamenilor de rând” gândește Ryuji. Iar marea, cu nestatornicia și neprevăzutul ei par a promite o vreme o existență în așteptarea faptelor de glorie. Doar că monotonia zilelor pe mare îl fac pe Ryuji să înțeleagă că „un vapor era doar un alt fel de închisoare”, cu atât mai mult cu cât, în mintea sa apare ideea unei iubiri ideale. „Datorită mării am ajuns eu să prețuiesc în secret, în sufletul meu, ideea de iubire, iubirea pentru care merită să-ți dai viața, iubirea care-ți arde trupul. (…) marea din jur seamănă insuportabil de mult cu o femeie. O infinitate de apă, dar una care nu-ți potolește setea. Suntem înconjurați de toate elementele naturale ce amintesc de o femeie, dar suntem ținuți mereu la mare distanță de trupul oricărei femei” se confesează Ryuji.

Ideea de a-și abandona visul legat de viața pe mare și de a trăi iubirea alături de Fusako, de a acosta pentru totdeauna într-un port al vieții devine din ce în ce mai acut pentru Ryuji. Întâlnirile lor pasionale sunt spionate de adolescentul Noboru, care, după o perioadă în care este fascinat de figura marinarului, începe să perceapă marele pericol care-l pândește: acela de a renunța la un ideal măreț, în care gloria, femeia și moartea alcătuiesc un tot.

Sub influența prietenilor din gașca sa, Noboru pune la cale un plan care, la prima vedere, poate părea de o cruzime ieșită din comun. Ceea ce urmăresc adolescenții însă este să-i redea lui Ryuji statura de erou și de a-l îndrepta către mult dorita glorie, chiar dacă, așa cum se va dovedi în final, aceasta are un gust amar.

Romanul lui Yukio Mishima poate fi considerat, din perspectiva celor străini de mentalitatea japoneză tradițională, o carte cutremurătoare, dură, poetică și de o frumusețe stranie în același timp. „Amurgul marinarului” este mai mult decât o carte despre adolescență, idealuri și porniri fanatice. Aceasta pentru că atât adolescentul Noboru cât și marinarul Ryuji împărtășesc aceeași convingere, proprie lumii samurailor, că devotamentul pentru o cauză sau un ideal pot fi consfințite doar prin sacrificiu, pe care, până la urmă, fiecare în felul său, va ajunge să-l experimenteze.

Vouă vă plac autorii japonezi? Care este preferatul vostru?