După ce a deschis de una singură apetitul a milioane de cititori pentru lectură şi a resuscitat genul fantasy prin cărţile din universul Harry Potter,  a luat o pauză de la magie şi şi-a încercat peniţa cu trei romane poliţiste, scrise sub pseudonimul Robert Galbraith. Însă momentul de respiro a luat sfârşit în 2016, atunci când scriitoarea britanică şi-a surprins fanii nu cu una, ci cu două noi apariţii în lumea vrăjitorească: piesa de teatru „Harry Potter şi copilul blestemat” şi scenariul original „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”.

Ne vom opri azi la cel de-al doilea cadou literar din partea lui Rowling, scenariul filmului cu încasări ce au depăşit 800 de milioane de dolari, nominalizat la două premii Oscar şi deschizând o franciză cu lipici la succes în Cetatea filmului. „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” îşi merită pe deplin locul pe piedestalul Cărţii săptămânii datorită atributelor care au făcut-o pe Rowling celebră: acţiune trepidantă, umor, personaje complexe, imaginaţie din plin şi o lume bogată, vibrantă, aşternută seducător la picioarele noastre.

Ne-am luat deja de ceva timp la revedere de la Harry Potter, dar fanii vrăjitorului „care a supravieţuit” au descoperit abia odată cu „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” un motiv suficient de convingător pentru a încerca să îl uite pe posesorul cicatricii în formă de fulger. Acest motiv poartă numele de Newt Scamander şi, spre lauda lui Rowling, are foarte puţine în comun cu Harry: de formaţie Astropuf, Newt e un fost „tocilar”, cu o pasiune fremătătoare pentru animale fantastice, un fel de Hagrid mai sofisticat, cu un potenţial imens.

Dar scriitoarea merge şi mai departe şi şterge cu buretele orice urmă de asemănare cu lumea lui Harry mutând acţiunea în anii 20, într-un New York unde Ministerul Magiei poartă numele de MACUSA, Mageamii sunt Nemagi, iar vânătoarea de vrăjitoare e un subiect la modă, „Noul Salem” fiind o asociaţie „filantropică” ce are drept scop demascarea celor care se îndeletnicesc cu magia. E o lume cu siguranţă mai întunecată decât în „Harry Potter”, cu potenţial de a deveni şi mai terifiantă din cauza zvonurilor că vrăjitorul întunecat, Grindelwald, precursorul lui Voldemort, a scăpat din ghearele aurorilor şi s-a refugiat în America.

În acest context facem cunoştinţă cu adorabilul Newt, de profesie explorator şi magizoolog, care poposeşte la New York într-o călătorie pe care şi-o imaginează scurtă, alături de un geamantan plin cu animale fantastice. În momentul în care o expediţie aparent inofensivă la bancă se soldează cu evadarea Şterpiliciului, o vietate fascinată de obiectele sclipitoare, calea lui Newt se încrucişează cu cea a lui Jacob Kowalski, un nemag ce speră să obţină un împrumut financiar pentru a-şi deschide o patiserie şi pleacă în schimb cu un refuz şi cu geamantanul lui Newt.

În ritmul rapid al acţiunii intră în scenă Tina Goldstein, un auror a cărei reputaţie a fost pătată în urma unui conflict cu membrii „Noului Salem” şi care vrea cu orice preţ să îşi recapete prestigiul. Tina e martoră a evadării animalelor fantastice din magicul geamantan, aşa că îl face prizonier pe Newt, obligându-l să o însoţească la sediul MACUSA. Pentru că iniţiativa ei e privită cu neîncredere de superiori şi în special de Graves, un vrăjitor responsabil cu securitatea magică, Tina ia situaţia în propriile mâini şi decide să îl ajute pe Newt să îşi găsească animalele. Situaţia se complică atunci când şi mai multe vietăţi magice sunt eliberate din greşeală de către Jacob, iar curând cei trei, alături de sora Tinei, superba Queenie, o Legilimantă (cititoare de minţi), pornesc într-o aventură trepidantă pentru a găsi animalele pierdute, timp în care Al doilea Salem devine şi mai puternic, iar ameninţarea unei forţe magice obscure, scăpate de sub control, pluteşte deasupra întregii lumi.

Principalul atu al „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” este legat de independenţa sa în universul magic. Rowling a avut grijă să lase o serie de indici pe care fanii Harry Potter să îl colecţioneze cu mândrie („Animale fantastice şi unde le poţi găsi” de Scamander e folosită ca manual după care se va preda peste mai mult de 50 de ani la Hogwarts), dar, altfel, cartea e de sine stătătoare. Deşi schimbăm Londra cu New York-ul, pe Harry cu Newt, pe Hermione cu Tina şi pe Ron cu Jacob, în timp ce Voldemort devine Grindelwald, asemănările sunt puţine, iar conflictul cu totul nou. Plonjăm, aşa cum am mai spus, într-o lume mai întunecată decât cea a micuţului vrăjitor, în care lipsa de toleranţă, discriminarea şi persecuţiile trimit cu nefericită obiectivitate către ceea ce se întâmplă acum în America lui Trump.

Cu toate acestea, să nu cazi în capcana de a considera „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” o replică ludică a lumii în care trăim. Fiind vorba de Rowling, prioritare sunt tot magia şi sentimentele pozitive precum iubirea, toleranţa, prietenia, iar includerea animalelor fantastice în acest tablou anti-discriminare e una dintre mişcările geniale ale autoarei.

Astfel, deşi Newt, Tina, Quennie, Jacob şi mai ales Graves sunt personaje complexe, multi-faţetate, protagonistele sclipitoare ale cărţii sunt vietăţile magice, născute din imaginaţia nesecată a lui Rowling. Încă de la primele pagini, de când ne este prezentat cu emfază un Şterpilici mic, negru „ceva între o cârtiţă şi un ornitorinc, cu cioc ca de raţă”, care adoră obiectele strălucitoare, suntem cuceriţi. Ne îndrăgostim de timidul şi drăgălaşul Privergetor, „o creatură ciudată, verde, ceva între o insectă băţ şi o plantă”, suntem intrigaţi de Occami, „un fel de pui de pasăre albastru, asemănător cu un şarpe”, şi complet fascinaţi de Frank, Pasărea-Tunet, „un albatros mare, cu nişte aripi impresionante, sclipitoare, pe care parcă sunt desenate norii şi soarele”. Rowling e regină aici, iar cititorul, captiv de bunăvoie, nu se poate abţine să nu se simtă precum nemagul Jacob Kowalski, care acceptă că toate lucrurile miraculoase pe care le vede trebuie să fie reale, deoarece nu crede că ar fi putut să aibă „mintea de a şi le imagina pe toate”.

Universul din scenariul adaptat nu e doar bogat, nou şi vibrant, dar şi familiar, mai ales dacă ai citit cărţile din seria „Harry Potter”. Exact când ai impresia că te vei pierde printre atâtea animale fantastice, Rowling schimbă tonul şi te invită în apartamentul surorilor Goldstein, unde ştrudelele se gătesc singure, foarte asemănător cu căminul cald al familiei Weasley.

Peste toată această abundenţă de detalii „pluteşte” talentul de povestitor al lui Rowling. Dacă scriitoarea are un atu cu neputinţă de contestat, acesta este darul de „storytelling”, care i-a adus vânzări de sute de milioane de cărţi şi poziţia de prima scriitoare cu o avere mai mare de un miliard de dolari. Deşi conflictul din „Animale fantastice şi unde le poţi găsi” nu e la fel de elaborat precum cel din cărţile din seria „Potter”, intuim potenţialul, şi, dat fiind faptul că e prima carte dintr-o serie de cinci, ştim că vom avea ocazia de a fi „daţi pe spate”.

Poate singurul inconvenient al cărţii este legat de structura de scenariu original. Deopotrivă inovatoare şi complicată, perspectiva cinematografică te poate ameţi, la un moment dat, mai ales că imaginaţia noastră nu ţine întotdeauna pasul cu cea a lui Rowling. Însă, după câteva zeci de pagini, te vei adapta la pasul alert, iar subiectul interesant te va face să frunzăreşti cartea cu frenezie.

Tu ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre? Ai citit „Animale fantastice şi unde le poţi găsi”? Dacă da, se numără printre preferatele tale? Dacă nu, te-am convins noi să o incluzi?