Dacă există un gen care asigură încă de la lansare succesul pentru autorul său în literatura de azi, acela e thrillerul. Rețeta de succes pare a fi următoarea: se ia o dispariție, cel mai adesea feminină, se adaugă un narator necreditabil și se presară mistere peste mistere, atât de condimentate încât la un moment dat realizezi că nu mai trebuie să crezi nimic din ceea ce citești. O rețetă fără urmă de îndoială picantă, dar care la un moment dat poate deveni repetitivă. „Fata dispărută” (Gone Girl), „Fata din tren” sau „Femeia de la fereastră” sunt numai câteva dintre titlurile care au explorat și exploatat o formulă romanescă aproape sigură. Ce faci însă atunci când ai de-a face cu un thriller care nu respectă aceste indicații? Îl citești cu mintea deschisă, așa cum am procedat noi în cazul Cărții săptămânii, „Băiatul și misterioasa sa dispariție”.

Russell Newell nu este un scriitor cu mare succes la public, motiv pentru care și-a asumat libertatea de a-și scrie romanul exact așa cum a dorit, fără să urmeze nicio rețetă de succes. Jonglând în carieră cu finanțele și jurnalismul, dar trecând și pe la Departamentul de Stat american și trăind o bună perioadă de timp în Irak, în izolare, Newell are acum un post călduț în cadrul companiei Disney: un background complex, care îl pregătește cum nu se poate mai bine pentru a scrie Cartea săptămânii noastre.

Băiatul și misterioasa sa dispariție” începe în forță, urmând fidel firul unui roman polițist cu priză la public. Cu acțiunea desfășurată la sfârșitul anilor 70, romanul îl are drept protagonist pe Gus Delaney, un tânăr de 32 de ani cu un succes extraordinar ca administrator de fonduri, una dintre forțele în devenire ale lumii finanțelor americane. Din păcate, bărbatul nu se bucură de aceleași reușite pe plan personal, acolo unde e divorțat și are o relație conflictuală cu fosta sa soție.

Ceea ce devine un fapt de-a dreptul dramatic, deoarece Gus e tipul ambițios care vrea să exceleze în toate. Așa că simplul fapt de a fi nevoit să renunțe la custodia celor doi copii, Jack și Lily, în favoarea soției Victoria, o femeie rece și aparent inaccesibilă, îl tulbură constant. Suntem în Ajunul Crăciunului și tensiunea e clădită pagină cu pagină, aproape în același ritm cu care păturile grele de zăpadă îngroapă orășelul de provincie. Gus urmează să petreacă primul Crăciun singur cu copiii săi, dar Victoria întârzie, și numai citind titlul cărții inima îți freamătă în așteptarea tragediei.
Dar Newell știe perfect cum să dozeze suspansul: în ciuda așteptărilor cititorilor, Victoria ajunge cu cei doi copii, perfect sănătoși, iar între cei doi foști soți izbucnesc aceleași certuri, aproape până la limita violenței fizice. Copiii se despart greu de mamă și primele clipe petrecute alături de Gus sunt incomode, tulburi, înrăutățite de înclinația bărbatului spre băutură și de firea sa impulsivă, nerăbdătoare. Atunci când în peisaj își face apariția și un cuplu suspect cu care Victoria se întreține la cină, începi din nou să suspectezi drama pe care o simți pe vârful limbii.

Și, după câteva scene pline de candoare, firul narativ deviază în sfârșit: în toiul unei noi discuții în contradictoriu între Gus și Victoria, Jack este răpit. Disperat, bărbatul întoarce micul oraș cu susul în jos căutându-și fiul, dar degeaba. Poliția, în loc să îi dubleze eforturile, începe să îl suspecteze chiar pe Gus de a-și fi răpit propriul fiu, bazându-se pe comportamentul său imprevizibil și violent.

Dar ceea ce pare a fi incipitul și intriga perfecte pentru un thriller în ton cu prezentul se sparg la prima adiere. În loc să urmeze traseul bătătorit și să ne facă părtași la o căutare în care suspectăm toate personajele implicate, Newell preferă să schimbe ruta și ne conduce imediat în noua viață a lui Jack. Copilul este răpit de un cult religios dominat de o figură patriarhală inspirată de vechii profeți, pe numele său Abraham. Lider al unei comunități care și-a dedicat existența slujirii Domnului și studiului Bibliei, Abraham este convins că e alesul lui Dumnezeu și că acesta i se adresează direct prin intermediul viziunilor. Considerând că adevărata viață începe de la 7 ani, atunci când ai maturitatea necesară de a înțelege anumite concepte, fără a-ți fi pierdut însă inocența copilăriei, Abraham răpește copii de vârste apropiate cărora le șterge printr-un amestec de bunătate și tortură orice amintire despre vechea viață, cu pretextul că îi salvează de la o existență plină de desfrânare și de la condamnarea eternă.

Ceea ce urmează e un du-te vino constant între viețile lui Gus și Jack. În timp ce bărbatul decade cu fiecare an, afundându-se tot mai adânc în disperare, convins că fiul său trăiește și renunțând la orice pentru a-l găsi, Jack crește nutrind dragoste pentru noua sa familie. Dacă tatăl pierde contactul cu familia, cu cariera, cu iubirea, fiul e manipulat să creadă că a fost abandonat și se îndrăgostește fără speranță de fiica naturală a lui Abraham, ceea ce îi crește dependența de cult. În timp ce unul se zbate, celălalt renunță, iar aceste contradicții vor contura un roman de o profunzime deosebită.

Dacă vă așteptați la un thriller care să vă țină cu sufletul la gură, la răsturnări de situație dramatice sau la anchete inteligente, „Băiatul și misterioasa sa dispariție” vă va dezamăgi, cu siguranță. Deși are un început perfect pentru un roman de acest gen, nu acesta este scopul său. Nici măcar studiul obsesiei și al fanatismului religios nu reține atenția autorului. Chiar dacă „Băiatul și misterioasa sa dispariție” oferă una dintre cele mai bine realizate descrieri ale unui personaj afectat de sindromul Stockholm, nici tematica manipulării psihologice nu este punctul său forte.

Aspectul la care Cartea săptămânii noastre excelează e însă relația dintre părinte și fiu, puterea unei asemenea legături. Chiar dedicația din primele pagini ale lui Russell Newell e edificatoare în acest sens: „Tatălui meu, care mi-a dat întotdeauna de înțeles cât de mult mă iubește”. Disperarea, scufundarea în abis a tatălui care și-a pierdut copilul sunt atât de bine surprinse încât le vei simți până în străfundul inimii chiar dacă nu ești părinte.

Meritul lui Newell nu e acela de a fi scris o carte pe care nu o poți lăsa din mână (deși nu teme, „Băiatul și misterioasa sa dispariție” se citește foarte ușor), ci de a fi creionat personaje veridice, imperfecte, dar de care îți pasă, și încă cum. Gus Delaney e din acest punct de vedere o lecție pentru mulți autori: tatăl obsedat de dispariția fiului nu e deloc un protagonist simpatic, dar, în ciuda tuturor momentelor în care ai tendința de a-l scutura violent, nu poți să nu îl înțelegi, să nu relaționezi cu el.

De partea cealaltă, finalul romanului poate părea un pic forțat și executat în pripă, dar, în loc să percepem această decizie ca pe o eroare de construcție literară, preferăm să o vedem tot ca pe o sfidare a convențiilor. Cartea merge pe un drum întortocheat, ferindu-se atât de deznodământul tulburător de thriller polițist, dar și de epilogul tandru de roman de familie. Ceea ce rămâne e o încheiere care, cumva, face dreptate mai bine decât orice acțiunii.

Suntem curioși: tu ai citit „Băiatul și misterioasa sa dispariție”? Te-am convins să acorzi o șansă Cărții săptămânii noastre, un roman din păcate prea puțin cunoscut?