Premiat la „Festival du Premier Roman”, la Chambéry, în Franţa, romanul „Vina” al Cameliei Cavadia ne uimește prin modul cum tema aleasă reușește să atingă subtile resorturi interioare în fiecare dintre noi. La „Festival du Premier Roman”, pe unde, de-a lungul timpului, au trecut scriitori ca Muriel Barbery, Amélie Nothomb, Martin Winckler sau Michel Houellebecq, sunt premiați autori debutanți din țări francofone (dar nu numai). În ce constă „Vina” scriitoarei române și care este mesajul purtat de romanul ei astfel încât să sensibilizeze nu numai publicul din România sunt teme asupra cărora ne vom opri astăzi.

În linii foarte generale, „Vina” este o carte despre acea fericire pe care uneori o obținem ușor, atât de ușor încât nu suntem pregătiți pentru ea. Evenimentele exterioare au luat-o cu mult înaintea evoluției interioare astfel încât protagoniștii vor descoperi la un moment dat că cel mai mare inamic al propriei lor fericiri se află chiar în conștiințele lor. „Vina” este o carte despre familie și complicate relații de iubire, despre succes și ratare și mai ales despre povara greșelilor făcute și dificilul drum către ispășire.

Personajul principal al romanului este Tomas H, scriitor de succes odată, eșuat lamentabil în viața personală în prezent. Descrierea din chiar prima pagină a cărții nu ne va face acest personaj agreabil, însă cu siguranță ne va trezi curiozitatea: „Tomas H. avea 54 de ani, dar arăta de cel puțin 65. Se considera un mare ticălos în viață și spera ca zilele ce-i mai rămăseseră de trăit să-i provoace la fel de multă suferință precum adusese el altora”.

Planul prezent al narațiunii interferează cu cel trecut astfel încât în spatele bărbatului însingurat, care caută uitarea (sau poate chiar moartea) în abuzul de alcool, îl cunoaștem pe Tomas H cel de ieri, bărbat de o frumusețe exotică, scriitor de succes, împlinit în dragoste alături de Stella, frumoasa sa soție și tatăl a doi copii.

Tabloul fericirii trăite de Tomas H. și Stella este descris amănunțit de autoare, adevărat paradis pierdut, realizând un contrast dureros cu evoluția ulterioară a narațiunii. „…Aluneci dintr-odată într-o situație dezastruoasă, iar coborârea aproape că devine de neoprit. Nu există semne de avertizare care să te facă atent că urmează o curbă deosebit de periculoasă în viaţa ta, nu e nimeni care să te atenţioneze că ai în faţă un drum periculos. Totul se întâmplă încet, pe nesimţite şi odată ce ai greşit azi, îţi e uşor să greşeşti din nou mâine.”

Fiecare îndoială, nesiguranță sau gelozie, toate lucrurile nespuse la timpul potrivit, dorința de a ne iluziona că răul nu există, este doar o părere, poate ni s-a părut, poate trece de la sine se transformă în tot atâtea alegeri greșite care dinamitează din interior viețile protagoniștilor romanului. Și cine dintre noi nu recunoaște elementele generale ale unui astfel de parcurs interior (chiar dacă nu a ajuns să trăiască o tragedie ca în roman)? Capacitatea scriitoarei de a extrage situații de viață cu caracter de universalitate, aici și în toată lumea, toposuri ale sufletului oamenilor este poate unul dintre marile atuuri ale cărții. De asemenea, Camelia Cavadia surprinde cititorul și prin capacitatea de a pătrunde cu precizie chirurgicală sofisticatele structuri sufletești ale protagoniștilor. Nu-l vom înțelege de la început pe Tomas H. Cum poți să ai totul și să pierzi totul doar din cauza ta – fără intervenția niciunui factor exterior ostil? Înțelegem că este posibil abia după ce scriitoarea ne ajută să pătrundem mecanismele psihologice ale lui Tomas H.

„Cum putuse Tomas să se poarte așa? Cine era acest monstru care ieșise la suprafață?(…) Cum de nu sesizase schimbările lui până acum? Cum de fusese atât de oarbă?” sunt întrebări pe care și le pune Stella, personaj mult mai vulnerabil din punct de vedere psihologic decât robustul Tomas H, care are puterea (ne dovedește până la urmă) să coboare în Infern, dar să găsească și o cale de izbăvire. Dacă Tomas H. este un personaj cu un destin (paradoxal) dramatic, Stella este un personaj tragic. Aceasta pentru că, sub impactul evenimentelor pe care le traversează, ea decide să ucidă chiar acea ipostază a propriei persoane care a cunoscut odată fericirea. Este revelator din acest punct de vedere pasajul – cu accente mitologice clare – în care Stella hotărăște să renunțe la tot trecutul ei: „Și-a tăiat periuță părul lung, auriu. Fiecare zgomot apăsat al foarfecii era o răzbunare împotriva lui și totodată o ofrandă adusă lucrurilor pierdute. Înnebunită de durere și ură, Stella s-a confruntat cu reașezarea a tot ceea ce altădată constituise ordinea ei interioară. Nu mai recunoștea nimic în ea și se simțea ca o sălbăticiune ce trebuie să se apere din exterior, fără să-și dea seama că dușmanii cei mai aprigi se aflau în interiorul ei”.

Nu vom dezvălui în ce anume constă vina lui Tomas H. tocmai pentru că nu considerăm că doar acel moment este revelator. Scriitoarea nu-și judecă personajul și nici noi nu o vom face, cu atât mai mult cu cât, spre sfârșitul romanului îl vom privi pe Tomas H. cu duioșie. Vom trece cu vederea sau îi vom înțelege toată tulburarea sufletească și agonia, faptul că îi rănește pe ceilalți fără să vrea, pentru că suferința lui este uriașă. Personaj cu multiple fațete sufletești, Tomas H. poate fi măreț și bicisnic, altruist și egoist, bărbat iubitor și călău al dragostei, iar aceste trăsături antagonice nu ne surprind. Ne fac doar să ne gândim la poetul persan Omar Khayyam și la catrenele sale: „Dincolo de pământ și infinit,/ Cătam să aflu cerul unde vine./ Și-un glas solemn atunci s-a auzit:/ Și cerul și infernul sunt în tine.”

Izbăvirea vine pentru Tomas H. într-un mod paradoxal, la care nu ne-am fi așteptat. Aceasta pentru că, până la sfârșit, personajul central al romanului „Vina” nu se va dezice de ceea ce este. Ne va provoca să ne punem întrebări și ne va obliga la reflecție. Poate că uneori nu ne va fi comod, dar până la urmă îi vom fi recunoscători.

Voi ați citit „Vina” de Camelia Cavadia? V-a plăcut?