O experiență savuroasă: amară, dulce și sălbatică”: așa descris scriitoarea Katherine Dunn lectura Cărții săptămânii noastre, „Cartea speculațiilor”. Magie, fantasy cu accent pus pe psihologia personajelor mai mult decât pe supranatural, familie, blesteme și cărți: aceasta este rețeta operei pe care ți-o recomandăm azi.

Dacă incitanta întrepătrundere a imaginarelor surprinsă adesea în poveștile de tipul cărți în cărți te cucerește de fiecare dată, atunci trebuie să incluzi „Cartea speculațiilor” printre lecturile tale. Romanul de debut al autoarei Erika Swyler și-a câștigat-o ca fană, printre alte nume mari, și pe Oprah, ceea ce spune multe despre capacitatea sa de a sparge bariere: dacă nici celebra prezentatoare americană nu miroase de la distanță un hit, atunci nimeni nu o face.

Unul dintre marile merite ale Cărții săptămânii noastre este că reușește să creioneze protagoniști aparent neobișnuiți pentru un roman fantasy. Simon Watson, un tânăr bibliotecar cu o poveste de viață tragică, e cu totul diferit de eroul tipic de aventură fantastică: nu e nici curajos, dar nici timid, nu e nici o piatră prețioasă strălucitoare, dar nici un cărbune pe cale de a se transforma magic într-un diamant. Dimpotrivă, Simon e mai degrabă banal și amintește de protagonistul perfect pentru thrillerele polițiste care fascinează acum: un om obișnuit care se regăsește fără voia sa în mijlocul neobișnuitului și pare să nu aibă capacitatea de a rezolva conflictele sale. Această perspectivă plină de neprevăzut, dar și de prospețime, fie te va înstrăina de carte, fie te va transforma într-un fan al curajului autoarei de a păși pe tărâmuri noi și de a îmbina cu talent genurile literare.

Cartea începe cu acest Simon reprezentant al nostru, al tuturor. Bărbatul are o viață banală, fiind bibliotecar în Napawset, un orășel din Long Island. Simon trăiește încă în casa părinților, deși aceștia au dispărut de mult, și e martor al degradării provocate de apropierea periculoasă a apelor și de alunecările de teren ce amenință să îi înghită proprietatea. Lipsa de acțiune e cauzată, pe de o parte, de starea financiară precară a protagonistului, dar și de trecutul dureros: Simon a moștenit parcă indiferența pasivă a tatălui său, care a încetat să mai trăiască, mai întâi emoțional și apoi și fizic, după ce soția sa s-a sinucis înecându-se în apele râului. Paulina e, de fapt, primul personaj care ne atrage atenția: deși era o excelentă înotătoare și reușea să-și țină respirația sub apă mai mult de 10 minute, deși lucrase în trecut ca sirenă la circ, femeia își părăsește într-o zi de vară cei doi copii, pășește în apele tulburi și nu mai e văzută de atunci. Simon e un copil de doar 7 ani, dar rămâne să aibă grijă de casă și de sora sa mai mică, Enola, fără a reuși, în chip trist, să se achite de niciuna dintre îndatoririle sale. Casa i se surpă sub priviri, iar sora a fugit de acasă la maturitate, alegând să urmeze parțial pașii mamei și să se angajeze pe post de cititoare în cărți la circ.

Unul dintre cele mai puternice motive ale cărții sunt cărțile de tarot. Acestea prevestesc și condamnă, mint și alină în egală măsură. Enola jonglează cu ele, mama Paulina a făcut-o, iar Diavolul de tarot anticipează schimbarea care va avea loc în viețile tuturor atunci când Simon primește prin poștă o carte de la un misterios anticar. Concediat și pe punctul de a începe o relație cu fata vecinilor, frumoasa Alice, Simon ajunge să își dedice tot timpul liber cărții ce e de fapt un jurnal/caiet de contabilitate ținut de proprietarul unui circ, Hermelius Peabody. Între filele sale, bărbatul descoperă cu surprindere prezența bunicii sale și află că femeile din familie au avut parte de morți timpurii, prin înec, toate survenite pe data de 24 de iulie. Iar apropierea terifiantă a acestui soroc îl îngrijorează cu atât mai tare cu cât propria sa soră s-a întors acasă, iar comportamentul său ciudat amintește de faptele mamei înainte de a se fi sinucis. Enola e în primejdie de moarte, constată Simon, și singura sa salvare trebuie să se regăsească în paginile misterioasei cărți.

În paralel cu povestea lui Simon ni se revelează cea a lui Amos, un bastard mut abandonat de familie care se alătură circului condus de Peabody pe post de Băiat sălbatic la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Simon cel aproape banal se transformă într-un Amos ce a supraviețuit singur în pădure și care a învățat să se facă nevăzut studiind ritmul naturii. În povestea în povestea, cursul lin al vieții e îmbibat în supranatural, Amos e luat sub aripa protectoare a ghicitoarei în cărți Madame Ryzhkova și se îndrăgostește apoi în chip fatal de Evangeline, o sirenă, fata fatală ce ascunde un secret întunecat, jumătatea de suflet care caută să devoreze pentru a supraviețui și care va pune în mișcare toate secretele și toate blestemele cărții.

Marele farmec al „Cărții speculațiilor” este că reușește să mențină pe linia de plutire două povești atât de diferite, cu ritm propriu, și să le înnoade apoi cu măiestrie. Cartea te va menține implicat chiar dacă începutul pare lent, punând accent nu pe supranatural, ci pe psihologia personajelor. În primele pagini, „Cartea speculațiilor” pare mai mult o saga de familie cu inserții de realism magic a  la Isabel Allende, pentru ca mai apoi să se transforme într-o narațiune despre circ ce seamănă mult cu The Night Circus sau Water for Elephants. Atunci când inserezi și elemente de thriller a la Paula Hawkins și a a sa „În ape adânci”, ceea ce reiese e un amestec complex ce te va ține lipit de paginile cărții.

Un alt atu al „Cărții speculațiilor” este că nu grăbește dezvăluirea, ci te lasă să îi înțelegi misterul mai întâi din perspectivă psihologică și nu magică. Precum personajele, ai tendința de a pune sinuciderile repetate ale femeilor, ce au loc pe aceeași dată, pe seama depresiei mai degrabă decât pe aceea a unui blestem de familie. Iar cântul cărților de tarot ne duce la rândul său cu gândul la fatalitate mai degrabă decât la predestinare, ceea ce face ca „Cartea speculațiilor” să reprezinte unul dintre cele mai incitante mixuri de thriller și fantasy pe care le-am degustat în ultima perioadă.

Desigur, începutul poate fi lent, iar cititorii care caută acțiune și adrenalină cu orice preț se pot simți dezamăgiți de lipsa de inițiativă a lui Simon, regăsindu-se mai degrabă în ritmul mai acerb al poveștii din trecut. Toate au însă o explicație, iar Erika Swyler știe să lege nodurile cu un talent rar regăsit la o scriitoare aflată la debut. Noi recunoaștem că ne-a încântat această perspectivă nouă și că mixul de magie, dragoste pentru cărți, circ, sirene și blesteme și-a pus amprenta asupra noastră.

Citește Cartea săptămânii noastre într-o zi ploioasă așa cum se tot anunță în acest sfârșit de primăvară și lasă-te purtat alături de ea pe ritmul apelor, al celor familiare ale sirenelor, al celor distrugătoare de case și al celor misterioase, tenebroase, ce îneacă.

Tu ai citit „Cartea speculațiilor” de Erika Swyler? Ce părere ai despre Cartea săptămânii noastre? Te-a atras conținutul său?