Dacă nu ne-am pus niciodată întrebarea „De ce mâncăm animale”, după ce vom citi cartea cu același titlu a lui Jonathan Safran Foer cu siguranță o vom face. Pentru că este o tradiție – la două mari sărbători religioase de peste an, celebrate de aproape toată lumea, consumăm porc și miel – din necesitate pur fiziologică sau din plăcere, cei mai mulți concetățeni ai nostri au în farfurie fripturi rumene și suculente fără a se întreba despre proveniența și modul în care au fost crescute/sacrificate animalele care le asigură hrana. Iar modul nostru de a gândi nu este cu nimic diferit de al americanilor, a căror mentalitate și raportare etică la alimentație ne sunt prezentate în acest volum.

„De ce mâncăm animale”, cel de-al treilea volum publicat de Jonathan Safran Foer, în 2009 și tradus, iată, și la noi în acest an, a fost bestseller New York Times, transformat ulterior și în documentar (care a avut premiera în iunie 2018) și este, una peste alta, o carte care a împărțit publicul în două tabere. „Universal de convingătoare. Cartea lui Jonathan Safran Foer m-a schimbat” spunea actrița Natalie Portman, care a mărturisit că a devenit din vegetariană o activistă vegană hotărâtă în urma lecturii acestui volum. Au fost însă și vegetarieni care i-au reproșat lui Foer faptul că nu are o poziție foarte fermă împotriva consumului de carne.

Din punctul nostru de vedere, capacitatea scriitorului de a surprinde mai multe fațete ale acestei probleme – mult mai complexă decât pare – este o calitate. Foer spune chiar că acest volum nu este o pledoarie pentru opțiunea vegetariană în materie de alimentație. Autorul romanului „Totul e iluminat” întreprinde o investigație jurnalistică pentru care mărturisește că s-a documentat trei ani. Tema acesteia este complexă și, deși surprinde multe aspecte esențiale în cele peste 300 de pagini ale cărții, parcă anumite probleme rămân suspendate.

Safran Foer dezvăluie faptul că a cochetat întotdeauna – mai mult sau mai puțin convins – cu vegetarianismul, chiar dacă mirosul unei fripturi pe grătar, din curtea vecinului i s-a părut întotdeauna irezistibil. A început să studieze aspectul moral, dar și repercusiunile consumului de carne asupra sănătății în momentul când s-a născut fiul său și s-a confruntat cu dilema: cum îl va crește? Vegetarian sau omnivor?

O calitate a abordării scriitorului față de acest subiect este faptul că evidențiază și aspectele emoționale și cele spirituale ale hranei. Cartea lui Foer cuprinde, pe lângă investigația jurnalistică și multe povești din viața personală. Cele referitoare la bunica sa, supraviețuitoare a persecuțiilor evreilor în Europa, sunt cele mai duioase. „A fost odată ca niciodată o persoană a cărei viață era atât de de frumoasă încât despre ea nu se putea spune nicio poveste. Aș putea să spun mai multe povești despre bunica decât despre toți cei pe care-i cunosc – despre copilăria ei într-o țară îndepărtată, cum supraviețuirea ei a atârnat de un fir de păr, cum a pierdut totul, despre emigrarea ei și ce pierdere a însemnat asta pentru ea (…) – și cu toate că voi încerca să le spun copiilor mei aceste povești, noi nu ni le-am spus niciodată unii altora. Și nici nu am răsplătit-o cum se cuvine, numind-o după celelalte titluri ale ei, mai cunoscute și mai meritate. Îi spuneam doar Cea mai mare bucătăreasă din lume”. În această calitate, bunica lui Safran Foer prepara un unic fel de mâncare – pui cu morcovi – deliciul familiei, nu atât pentru gust, cât pentru poveștile care însoțeau acest preparat. Scriitorul atrage astfel atenția asupra încărcăturii emoționale pe care o poartă unele feluri de mâncare (mai ales cele care ne amintesc de momente din copilărie sau clipe speciale din viață). Or, a refuza puiul cu morcovi al bunicii pe motiv de vegetarianism însemna o rupere de o întreagă istorie a familiei.

Ceea ce incriminează scriitorul american în acest volum este cruzimea nejustificată față de animalele crescute în fermele industriale, pescuitul abuziv care pune la lucru tehnologii militare (și care ne va lăsa fără pești pe planetă în următorii 50 de ani) și modul în care ne raportăm noi, consumatorii, la aceste situații. Problema consumului de carne este văzută de Foer ca una de etică: dacă vom accepta să mâncăm carne deși știm că animalele au fost tratate cu cruzime, încurajăm acest fenomen. Dar dacă devenim vegetarieni și credem că ne-am făcut treaba, iar nu e suficient (acesta este și motivul pentru care Natalie Portman a devenit activistă).

Pe de altă parte, Foer prezintă în carte și punctul de vedere al „părții incriminate”. Bineînțeles că nimic nu justifică comportamentul crud față de animale, dar – spune unul dintre opinenți – oamenii au nevoie de proteină animală la prețuri mici, ceea ce nu s-ar putea obține în ferme de familie. Cele peste 7 miliarde de oameni care trăiesc pe planetă trebuie să se hrănească, iar rata tuberculozei a scăzut datorită mâncării ieftine.

Jonathan Safran Foer abordează uneori tema consumului de carne cu mult umor. De ce discriminăm animalele? De ce mâncăm porcii – care sunt animale inteligente, fapt dovedit științific – și nu și câinii? De fapt, în unele zone ale globului „cel mai bun prieten al omului” poate sfârși atât de puțin eroic ca fel de mâncare pentru cina unei familii. Safran Foer ne oferă chiar și o rețetă filipineză de tocăniță de câine – preparat special pentru nunți!

O altă poveste frumoasă o aflăm tot de la bunica lui Foer. În timpul războiului, nu numai armele reprezentau un pericol pentru viață, ci și foametea. Bunica lui Foer le mărturisea nepoților că a mâncat lucruri despre care nu poate povesti, a furat și a trebuit să se folosească de toată inventivitatea pentru a putea face rost de hrană. Un țăran rus, impresionat de modul jalnic în care ajunsese, i-a dat odată o bucată de carne de porc. Deși bunica a apreciat bunătatea acelei persoane, nu s-a atins totuși de carne, pentru că nu era cușer. Legătura dintre hrană și spiritualitate, deși nu constituie centrul de greutate al cărții, este un alt aspect interesant de urmărit.

Jonathan Safran Foer mărturisește că acel refuz l-a surprins. „Dar acea bucată de carne te-ar fi putut salva!” a replicat bunicii, care i-a răspuns concis: „Dacă nu contează nimic pentru tine, atunci nu mai e nimic de salvat”.

Voi de partea cui sunteți în această dezbatere? Ar trebui sau nu să mâncăm animale?