Nicole Vosseler are un fel de a scrie care amintește de marii clasici ai literaturii secolul XX. Narațiunea se desfășoară la persoana a treia, aproape o raritate în contextul de azi, ritmul e molcom, cu accentul pus mai mult pe dezvoltarea personajelor decât pe tumultul acțiunii. Scriitoarea nu se grăbește, nu mizează pe șocuri menite să capteze interesul cititorului, nu restrânge pasajele dedicate descrierii de teamă să nu plictisească și nu pare deloc, pe parcursul celor aproape 500 de pagini ale ediției coordonate de Rao ale Dincolo de Nil, să își dorească să vândă. Scopul ei e acela de a scrie, de a spune o poveste.

Un alt motiv pentru care Vosseler e o prezență neobișnuită în peisajul literar de azi e reprezentat de faptul că nu e (încă) tradusă în limba engleză. De naționalitate germană, Vosseler s-a născut în 1972, iar romanele sale sunt până în prezent disponibile în 8 limbi: italiană, spaniolă, lituaniană, poloneză, română, rusă, cehă și sârbă. Un lucru neobișnuit, poate, dat fiind faptul că eroii din „Dincolo de Nil”, Cartea săptămânii noastre, sunt britanici get-beget, și nu oricum, ci fiice și fii de nobili, tinere grațioase și aristocrate și locotenenți prinși într-un război violent. Elita elitelor engleze, cu alte cuvinte.

Dar traducerea în limba lui Shakespeare ne interesează mai puțin, suntem recunoscători că editurile noastre nu au stat deoparte și că avem privilegiul de a degusta micile bijuterii ale lui Vosseler, atât de rare în literatura de azi, cum am mai spus, în limba noastră națională.

Dincolo de Nil” începe într-un mod aproape înșelător. Suntem în Anglia sfârșitului de  secol al XIX-lea și Ada Norbury se întoarce acasă din călătoria de pe continent. În sufletul ei se luptă nostalgia și dorul de casa părintească, dar și elanul spre nou descoperita independență.

Îi permitem să se acomodeze și îl cunoaștem pe Stephen aka Stevie, fratele mai mare al Adei, care studiază pentru a deveni cadet la renumita școală Sandhurst, de unde ies toate cadrele militare superioare ale Imperiului Britanic. Însă Stephen nu are nici cea mai mică intenție de a intra în armată, ci e presat pe acest drum de tatăl său, Colonelul Norbury. Cu totul altfel sunt prietenii săi: Leonard, vecinul frumos și cuceritor, genial, dar leneș, Jeremy, băiatul sărac, precaut și inteligent, Simon, eternul afemeiat și Royston, un viitor conte blazat. Dornici să promoveze în armată, cei patru sunt nedespărțiți de Stephen, iar curând intră cu toții în jocul dragostei.

Vosseler le invită în continuare în ecuația iubirii pe Grace, sora mai mare, mai temerară și mai frumoasă a Adei, care oscilează între pasiunea nepermisă pentru întunecatul Jeremy și relația sprijinită de societate și de părinți cu Leonard, cel care o iubește de când erau copii. Cecily e sora mai mică a lui Leonard, frumoasă și efervescentă, care se îndrăgostește și se va logodi cu Royston. Becky e fata săracă din vecini, veselă și plină de poftă de viață, ce nu reușește însă să îl convingă pe Stephen că e aleasa sa. Nu ne mai rămâne decât ca autoarea să îi alăture pe Ada și pe Simon, ce se vor lăsa în curând prinși în mrejele iubirii.

Și, într-adevăr, sentimentele sunt tot ce contează în prima parte a romanului. În cursul unei veri pe care niciunul nu o va uita, cei cinci băieți și patru fete se vor distra, se vor îndrăgosti și își vor promite cerul și pământul pe moșii încântătoare, cu vegetație fermecătoare tipic englezească, descrise de Vosseler precum o localnică. La baluri, aniversări și serate, la meciuri de rugby și tenis sau la reprize de călărit, tinerii trăiesc cu fiecare por, amintindu-ne cât de frumoși pot să fie cei mai fragezi ani.

Însă autoarea renunță la romantismul dominant cu viteza insuficientă cu care aflăm că soldații sfârșitului de secol își încărcau puștile. Cei cinci băieți termină cu rezultate excepționale școala și primesc postul de cadeți. Nu trece mult și vor lua calea războiului, fiind trimiși pe front în cursul războiului anglo-egiptean. Fetele rămân acasă, fiecare cu misiunea sa, aceea a așteptatului de frați, iubiți, prieteni, fiecare încercând să își îndulcească cu ceva trecerea anilor: Ada și Grace se înscriu la universitate, în timp ce Cecily strălucește în societate. Cele câteva luni pe care tinerii speră să le petreacă pe front devin ani, în cursul cărora trupele egiptene dușmane la început sunt învinse ușor, dar armata britanică e aruncată apoi într-un conflict mult mai dur: acela cu trupele eliberatoare ale Sudanului, conduse de Mohammed Ahmed, Alesul, așa numitul Mahdi. Începem să înțelegem ușor, ușor, că nu toți se vor întoarce acasă, și de la dragostea cea mai pioasă dăm piept cu violența atroce, cu nedreptatea și cu atât de cruda suferință a războiului.

Vosseler adoră să își amăgească cititorii, deși nu o face cu intenția lucidă a scriitorilor de thrillere din ziua de azi. Inițial, „Dincolo de Nil” ne dă iluzia că protagonista sa e timida și independenta Ada, o femeie emancipată pentru vremea sa. După numai câteva pagini, cădem în mrejele surorii sale, Grace, o fată ce pare a fi perfecțiunea întruchipată, inteligentă, fermecătoare, frumoasă, dar care ascunde întunecimi sălbatice sub fațada luminoasă. La fel, Stephen, fratele lor cu suflet de poet, ce preferă să construiască și să devină inginer, dar ajunge să distrugă ca locotenent pe front, e înlocuit în poziția de protagonist de Jeremy, bărbatul de obârșie socială inferioară, lucid, practic, ce are o viziune modernă asupra războiului și o ambiție aprinsă de a se face remarcat.

Curând, însă, niciunul dintre ei nu mai contează, deoarece intervine istoria, războiul, fatalitatea, cele pe care Vosseler le va ridica la rang superior iubirii. Conflictul ajunge să facă victime și realizăm că nu toți tinerii se vor întoarce acasă. Absența prelungită pune dragostea la încercare și nu toate fetele vor rămâne loiale aleșilor lor. Dintr-un roman fermecător în care prea puține se întâmplă, „Dincolo de Nil” devine o epopee a războiului în care nimic nu mai e sigur. Hotar dintre viață și moarte, dintre societatea civilizată, pitorească, și haosul lipsit de reguli, sângeros și violent, marele fluviu curge încet, purtând pe valurile sale speranțele personajelor sale și așteptările cititorilor.

Nu te vom amăgi: în epoca romanelor fantasy și a thrillerului incitant scris, „Dincolo de Nil” poate părea la un moment dat o carte statică. Cel puțin în prima parte, preocuparea de căpătâi a autoarei pare a fi descrierea vieții de la țară în societatea engleză și redarea cât mai tumultuoasă a descoperirii sentimentului dragostei. Un alt inconvenient al cărții poate fi reprezentat de numărul mare de personaje ce concurează pentru titulatura de protagoniști: dacă vei avea dubii în legătură cu „cine e cine”, te anunțăm că la finalul cărții există o listă care îți va fi de ajutor.

Atunci când războiul lovește, duse vor fi pasajele molcome, cărora acțiunea, dar mai ales pasajele istorice, le vor lua locul cu mai puțină grație, dar cu mult mai multă eficiență. Vosseler demonstrează că nu e doar pictorița talentată a iubirii sau a decorurilor de poveste, dar și a ororilor, vizionara lucidă a păcatelor omenești.

Din multe puncte de vedere, „Dincolo de Nil” seamănă cu a noastră „Ultima noapte de dragoste, întâia noaste de război”. Firește, perspectiva nu mai e deloc la fel de personală din prisma distanțării obiective de personaje, dar sentimentul predominant e același. Vosseler e totuși mai blândă: în epopeea sa, putem năzui că dragostea are totuși puterea de a salva firea umană în fața războiului.

Ce îți inspiră „Dincolo de Nil”?