La numai 35 de ani, scriitorul suedez Joel Dicker și-a construit o reputație solidă în lumea literară. Cel de-al doilea roman al său și totodată cartea care l-a făcut celebru, „Adevărul despre cazul Harry Quebert”, i-a adus Marele Premiu al Academiei Franceze și un loc în selecția finală a Premiului Goncourt.

Dispariția lui Stephanie Mailer”, un roman voluminos, de aproape 700 de pagini, a atras atenția celor pasionați de genul crime prin tehnica narativă sofisticată a lui Joel Dicker. „Dispariția lui Stephanie Mailer” este o carte pe care nu o poți lăsa din mână până nu o termini, pentru că autorul este un magician al artei suspanului. Joel Dicker suprasolicită, introduce în narațiune o multitudine de personaje, fiecare cu un secret împovărător, conturează o istorie de viață, iar în punctul culminant trece la povestea altui personaj – de asemenea, în punctul culminat ne lasă să așteptăm. Continuarea o vom afla, dar mai târziu, după ce scriitorul se va fi jucat suficient cu emoțiile noastre. Destinele personajelor se împletesc în jurul unui singur eveniment, o cvadruplă crimă, al cărei mister îl vom afla doar în ultimele pagini. Nu avem cum să bănuim cine este criminalul, Joel Dicker s-a asigurat de asta. Bineînțeles, vom face rânduri de presupuneri, dar scriitorul suedez le demontează una câte una. O idee bună este faptul că la finalul romanului se află o listă a personajelor principale. Veți avea nevoie de ea dacă întrerupeți lectura cărții pentru niște ore (cât să mergeți la serviciu, spre exemplu). Personajele sunt numeroase, iar folosirea tehnicii contrapunctului, prin prezentarea diferitelor perspective asupra aceluiași eveniment solicită atenția cititorului. Mai mult decât atât, scriitorul intersectează două planuri narative. Unul surprinde asasinarea primarului Gordon, a familiei sale și a librăresei Meghan Paladin, victimă colaterală. Cvadruplul asasinat a avut loc în 1994, în Orphea, o stațiune balneară din statul New York, iar cazul a fost anchetat de tinerii polițiști Jesse Rosenberg și Derek Scott, acesta din urmă decorat pentru merite deosebite.

Al doilea plan temporal prezintă personajele peste 20 de ani, în 2014. Jesse, „Polițistul 100%”, urmează să se pensioneze, pentru a se dedica unui proiect personal. La recepția dedicată evenimentului, o tânără jurnalistă la publicația din Orphea, Stephanie Mailer, îl abordează pe Jesee doar pentru a-i sugera că nu a soluționat cvadruplul asasinat. De 20 de ani, un criminal periculos se plimbă nestingherit, în libertate. Aceasta este intriga care pune în mișcare un mecanism complex. Corupție, șantaj, prostituție, iubiri ilicite, vanități rănite care dau naștere unor acțiuni aproape paranoice se regăsesc toate în romanul lui Joel Dicker. Cu mici excepții, toate personajele romanului ascund câte ceva, fiecare are în trecut ori o întâmplare care nu poate fi povestită, ori o durere peste care nu poate trece. Există un singur personaj luminos, fără nuanțe de gri în toată cartea. Vă lăsăm să-l descoperiți.

Acțiunea se concentrează în jurul Festivalului de Teatru de la Orphea. Deschiderea primei sale ediții a coincis cu crimele violente din 1994. La distanță de 20 de ani, Festivalul de Teatru de la Orphea anunță o ediție cu totul specială. Dar între timp, toți cei care manifestă un interes pentru crimele din 1994 sunt victime ale unui criminal necunoscut. „Noaptea neagră se apropie” este mesajul care apare din ce în ce mai des în tot orașul, iar locuitorii trăiesc o stare de teroare. Noul primar al orașului și soția sa, un critic de teatru, directorul unei reviste new-yorkeze și amanta lui, redactorul șef al unei publicații locale și soția lui, sora presupusului asasin din 1994, directorul general al celui mai popular canal tv american și fiica acestuia, dependentă de droguri și alcool și fostul șef al poliției din Orphea, autor al piesei de teatru „Noaptea neagră”, își împletesc poveștile și destinele în complicatul puzzle al romanului. Jesse, Derek și tânăra polițistă Anna au și ei niște istorii complicate în spate, pe care le aflăm complet abia în ultimele pagini ale cărții.

Dispariția lui Stephanie Mailer este doar unul dintre evenimente cărții, cel care face legătura între crimele din 1994 și cele din 2014. În rest, cartea abundă în intrigi secundare cu tentă polițistă sau thriller, care ar fi constituit material suficient pentru alte câteva romane.

Voi ați citit vreo carte de Joel Dicker? Cum vi se pare autorul?