Dacă citim ultima carte scrisă de Madeleine Albright, fostul Secretar de Stat al Statelor Unite, suntem surprinși chiar de titlul ei – „Fascismul. Un avertisment” – și putem reacționa ca un prieten al autoarei. Nedumerit, acesta a întrebat de ce o carte despre fascism, „e la modă”?

Fostul Secretar de Stat observă două tendințe, la fel de periculoase. În lumea contemporană, oricine ne contrariază este etichetat ca „fascist”, de la politicieni la „feministe, șovini, instructori de yoga, polițiști” și așa mai departe. Pentru un adolescent, o atitudine „fascistă” înseamnă ca părinții să-i interzică să se joace prea mult pe telefonul mobil. Termenul cunoaște un adevărat proces inflaționist, prin utilizarea frecventă și inadecvată și astfel se slăbește forța acestui cuvânt, „care ar trebui să fie puternic” spune Madeleine Albright.

Ajunsă la vârsta de 82 de ani, cu o bogată experiență politică și de viață, fostul Secretar de Stat explică detaliat și cea de-a doua tendință a vremurilor moderne, încă și mai periculoasă decât prima. „Fascismul. Un avertisment”, numărul 1 în top bestseller New York Times este o carte în parte autobiografică, dar și istorică, analizând tendințele politice ale vremurilor moderne, la nivel global.

Madeleine Albright a cunoscut fascismul. Cehia a fost patria ei natală, pe care, copil fiind, a trebuit să o părăsească, sub amenințarea reală a fascismului. Așa cum astăzi, milioane de oameni își caută refugiul în Europa, fugind din calea războiului, Albright își amintește că tatăl ei a cerut azil politic în Statele Unite, țara care a adoptat-o.

Fostul secretar de stat e de părere că fascismul ar trebui mai puțin văzut ca o ideologie, cât ca „o modalitate de a obține și de a păstra puterea”. „Un fascist este acela care susține că vorbește în numele unui întreg grup sau al unei întregi națiuni, dar care este complet indiferent la drepturile altora și este gata să se folosească de orice mijloace – inclusiv violența – pentru a-și atinge scopurile” spune Madeleine Albright. Dacă ne uităm cu atenție în jur, observăm astfel de atitudini la mulți dintre liderii politici.

Autoarea se angajează într-un discurs direct cu cititorii și extrage din istorie exemplele potrivite, ca și când ar spune o poveste studenților săi. O poveste pe care a trăit-o și a observat-o cu atenție. Din păcate însă, nu știm dacă va avea un final fericit.

Madeleine Albright precizează că a scris „Fascismul. Un avertisment” din necesitate. Acest al șaselea volum, publicat la 81 de ani, este un semnal de alarmă al fostului Secretar de Stat împotriva unor derapaje periculoase ale epocii moderne.

Autoarea prezintă figuri politice de numele cărora este legat în mod tradițional fascismul. Hitler și Mussolini sunt descriși atât ca persoane private, cât și ca lideri politici. Albright ne învață să citim istoria într-un mod nu doar atractiv, ci și instructiv. Modalitățile prin care acești politicieni au ajuns la putere, condițiile economice, așteptările și fondul emoțional al mulțimilor sunt analizate cu finețe și în profunzime de autoare. Apariția lui Stalin și epoca imediat următoare, când popoare întregi au ajuns unul după celălalt dincolo de cortina de fier sunt aduse în discuție de fostul Secretar de Stat.

Scopul lui Madeleine Albright nu este să ne spună o istorie pe care o știam deja, ci să avertizeze că aceasta se repetă. Fascismul nu este „la modă”, dar unele dintre atitudinile și acțiunile liderilor săi pot fi observate în contemporaneitate sau pot crea premisele apariției fascismului. Modul în care lideri moderni obțin și mențin puterea seamănă izbitor cu cele din trecut. Este un atac fără precedent asupra valorilor democrației, prin toate mijloacele, dar, cu toate păcatele ei, aceasta este singura formulă care a adus până acum și bunăstare și o garanție a respectării drepturilor cetățeanului.

Liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, îi este dedicat un capitol al cărții în care sunt analizate ambițiile, strategiile politice, acțiunile și mai ales capacitatea de a-i inspira pe unii dintre liderii țărilor vecine, Polonia, Ungaria sau Cehia, care în ultimii ani au înregistrat derapaje serioase de la principiile democrației.

Interesantă este și analiza modalităților de propagandă folosite de astfel de lideri ai lumii moderne. „Mai îngrijorătoare este abilitatea demonstrată de regimurile distructive și agențiilor de a împrăștia minciuni pe website-uri false (sau care promovează știrile false) și pe Facebook. Mai mult decât atât, tehnologia a permis ca organizațiile extremiste să construiască adevărate cutii de rezonanță în scopul susținerii teoriilor conspiraționiste, a relatărilor false și a viziunilor ignorante asupra religiei și raselor. Aceasta e prima regulă a înșelătoriei: dacă o repeți suficient de des, aproape orice afirmație, poveste sau calomnie începe să sune plauzibil”.

Madeleine Albright merge de la un capăt la celălalt al globului, analizând regimurile politice din state ca Venezuela, Coreea de Nord sau Turcia, întorcându-se apoi în Statele Unite. Despre Donald Trump, Madeleine Albright face următoarea afirmație: „Este primul președinte antidemocrat din istoria modernă a Statelor Unite” și completează că, dacă ar fi „transplantat” într-o țară cu o tradiție democratică mai puțin puternică, probabil ar fi un dictator, pentru că „într-acolo îl duc instinctele lui”.

Trebuie subliniat că Madeleine Albright nu-i consideră fasciști pe lideri ca Erdogan, Putin, Orban, Maduro sau Trump. Singurul exemplu de acest gen numit de fostul Secretar de Stat este Kim Jong-un. Avertismentul este că tipul acesta de lideri netezesc calea fascismului.

Cum să-i deosebească simplul cetățean pe politicienii care apără democrația de autocrații deghizați? Madeleine Albright ne pune câteva întrebări importante, la care trebuie să găsim singuri răspunsul. Selectăm dintre ele:

  • „Ne încurajează să disprețuim instituțiile ce ne guvernează și procesul electoral?
  • Încearcă să distrugă încrederea în elementele esențiale care contribuie la democrație, cum ar fi presa independentă și justiția profesionistă?
  • Trec dincolo de a ne cere voturile și se laudă cu capacitatea lor de a rezolva toate problemele, de a reduce toate neliniștile la tăcere și de a satisface orice dorință?
  • Preiau atitudinea lui Mussolini: Mulțimea nu trebuie să știe, tot ce aceasta trebuie să facă este să creadă și să se supună modelării?”

De partea cealaltă, se situează liderii care ne invită să ne alăturăm lor într-un efort de a crea și menține un „centru sănătos” pentru societățile noastre, unde drepturile și îndatoririle sunt distribuite corect și unde contractul social este respectat. Fostul Secretar de Stat numește două exemple de astfel de lideri: Abraham Lincoln și Nelson Mandela.

Răspunsurile pe care singuri ni le vom oferi la întrebările de mai sus, ne spune Madeleine Albright, ne pot oferi fie siguranță, fie pot constitui un avertisment, „pe care nu îndrăznim să-l ignorăm”, pentru că de aceasta depinde modul cum va arăta lumea în care trăim.

Voi ce părere aveți despre avertismentul lansat de Madeleine Albright? Considerați că situațiile politice pot degenera și deveni extrem de periculoase pentru democrații, chiar și pentru cele cu tradiție?